Cati bani a scos clanul Doldurea pentru victimele exploziei din Crevedia. Pompierilor raniti refuza sa le ofere despagubiri
Avocatii patronilor firmei Flagas, responsabila de explozia de la Crevedia, sustin ca pana acum au fost acordate despagubiri pentru 66 de persoane din localitate. Ei sustin ca a fost achitata suma de 11 milioane de lei.
„Eforturile Flagas si ale asociatilor ei, domnii Ionut Doldurea si Cosmin Stinga, s-au concretizat pana la acest moment in despagubiri acordate catre 66 de persoane, localnici din Crevedia.
Trei gospodarii au fost, la optiunea proprietarilor, reabilitate sau reconstruite, iar persoanelor care – in marea majoritate – au optat pentru bani, le-au fost achitate in total aproximativ 11 milioane de lei.
Ne dorim, iar pentru aceasta se depun eforturi si vor fi identificate solutii, ca in urmatoarele luni sa se tranzactioneze cu toate familiile din Crevedia, in masura in care pretentiile sunt realistice.
Eforturile noastre nu vor putea insa satisface, de pilda, pretentii individuale de 10 milioane de euro, nici pretentii de 50.000 de Euro acolo unde paguba este de 5.000 de lei, si nici nu se concentreaza pe despagubirile solicitate de pompieri, care credem in continuare ca au fost vatamati prin gestionarea defectuoasa a interventiei de catre propriii comandanti si prin derogari nepermise de catre ei insisi de la normele de siguranta specifice interventiilor (precum, de pilda, dezechiparea voluntara de componente esentiale ale echipamentului – manusi, casca etc.).
Cu toate acestea, ne vom conforma deplin hotararii judecatoresti definitive, inclusiv in componenta ei privind despagubirile civile, ramanand asadar ca pretentiile pe care la acest moment apreciem ca nu le putem satisface, sa treaca prin filtrul si evaluarea magistratilor”, au anuntat avocatii.
Ionut Doldurea, fiul primarului reales Ion Doldurea (PSD), a cautat pe internet informatii despre „tari fara extradare” si „boli mentale cu care nu se face puscarie”, se arata in rechizitoriul procurorilor, consultat de aktual24.ro.
„Din procesul-verbal privind analizarea datelor obtinute din dispozitivul marca Apple, model Iphone 14 pro utilizat de Doldurea Ionut Daniel, incheiat la data de 17 octombrie 2023, a rezultat faptul ca motorul de cautare SAFARI a fost folosit pentru cautarea urmatoarelor informatii: ‘tari fara extradare, boli mentale cu care nu se face puscarie si boli cu care nu se face puscarie’, aspect edificator pentru pozitia mentala a inculpatului, sub imperiul presiunii generate de evenimentul declansat de conduita sa ilicita, anticipand consecintele de ordin penal si posibilitatea atragerii raspunderii in ceea ce il priveste”, se arata in rechizitoriu.
Cei doi patroni ai statiei GPL din Crevedia, Ionut Doldurea si Cosmin Stanga, au fost trimisi in judecata de Parchetul General pentru savarsirea infractiunilor de distrugere din culpa si nerespectarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca, in legatura cu exploziile din 26 august 2023, in urma carora sase persoane au murit si 54 au fost ranite.
In dosar a fost trimisa in judecata si firma celor doi, Flagas SRL, care detine statia GPL de la Crevedia.
Ionut Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, care a castigat duminica un nou mandat de edil.
Tragedia a avut loc pe 26 august 2023, in timp ce era efectuat un transfer de gaz intre doua cisterne. In urma exploziilor, sase persoane au decedat, 54 au fost ranite, opt case au fost distruse total, iar 80 partial.
Procurorii sustin ca incendiul si exploziile au fost cauzate de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate in curtea firmei si de existenta unei surse de aprindere.
La imobilul din Crevedia nu se putea derula nicio operatiune cu GPL (depozitare, transvazare etc), deoarece pentru respectiva locatie nu existau avizele si autorizatiile institutiilor abilitate, precizeaza Agerpres.
Acuzatiile procurorilor:
Distrugere din culpa care a avut ca urmare un dezastru
In perioada 30 septembrie 2020 – 26 august 2023, in calitate de asociati si administratori in drept si in fapt ai unei societati comerciale, in mod sistematic, Ionut Doldurea si Cosmin Stanga au promovat in cadrul societatii o politica de functionare a acesteia grefata pe incalcarea repetata a dispozitiilor legale in materia securitatii si sanatatii in munca, precum si a celor privind derularea operatiunilor de alimentare, transport, transvazare si depozitare cu combustibil GPL, la punctul de lucru neautorizat amplasat in comuna Crevedia.
Astfel, a fost autorizata si impulsionata desfasurarea de activitati de descarcare a produsului GPL din cisterne auto, autorizate ADR, in rezervoare cisterna, neautorizate ADR, precum si utilizarea unei pompe mobile improvizate, neautorizate, in conditiile inexistentei unor proceduri de lucru autorizate pentru realizarea activitatilor de descarcare/incarcare GPL.
Toate acestea s-au desfasurat intr-o locatie neautorizata situata intr-o zona puternic populata, fapte ce au creat premisele producerii la data de 26 august 2023, in intervalul orar 18,48 – 21,46, a unei prime explozii urmata de un incendiu, in contextul aparitiei unui defect de etansare pe unul dintre furtunurile de transvazare/alt reper, ce a condus la crearea unor nori de GPL in amestec cu aerul, in diverse concentratii, inclusiv in domeniul de explozivitate – in conjunctie cu o sursa eficienta de aprindere, precum si premisele propagarii incendiului si producerii unei succesiuni de alte opt explozii a unor nori de vapori.
Astfel, a fost cauzat decesul a cinci persoane si vatamarea corporala a 54 de persoane, precum si distrugerea si degradarea unor bunuri imobile (opt case distruse total si 80 distruse partial) si mobile, precum si a unor lucrari, echipamente, instalatii sau componente ale acestora.
Neluarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca
In perioada 30 septembrie 2020 – 26 august 2023, in calitate de angajatori, Ionut Doldurea si Cosmin Stanga nu au luat masurile legale de sanatate si securitate in munca – prevazute in HG 1146/2006 privind cerintele minime de securitate pentru utilizare in munca de catre lucratori a echipamentelor de munca, in HG 1218/2006 privind stabilirea cerintelor minime de securitate si sanatate in munca pentru asigurarea protectiei lucratorilor impotriva riscurilor legate de prezenta agentilor chimici si in Legea nr. 319/2006 privind securitatea si sanatatea in munca – desi aveau indatorirea de a lua aceste masuri, generand prin conduita urmata un pericol iminent de producere a unui accident de munca, aspecte care au determinat producerea, la data de 26 august 2023, a unui accident colectiv soldat cu decesul si vatamarea corporala a mai multor persoane, aflate in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu sau in afara muncii.
Nerespectarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca
In conditiile in care, in prealabil, impreuna cu ceilalti factori de decizie din cadrul societatii elaborasera in mod formal un set de masuri care vizau activitatea acesteia in ansamblu, menit sa ateste in mod artificial indeplinirea obligatiei de a asigura respectarea normelor de securitate si sanatate in munca privind componenta de utilizare a unor echipamente de munca fara pericol pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, Ionut Doldurea si Cosmin Stanga au pus la dispozitia angajatilor societatii, care desfasurau activitati lucrative clandestine la punctul de lucru neautorizat si nedeclarat, o pompa mobila improvizata, neautorizata si afectata de vicii de functionare, determinandu-i in mod activ pe angajatii societatii sa o utilizeze in procesul de transvazare.
S-a intervenit astfel efectiv in procesul muncii si s-a alterat in mod iremediabil modalitatea sa de derulare, generand prin actiunile intreprinse o stare de pericol iminent de declansare a unui accident de munca, care s-a si concretizat prin producerea, in data de 26 august 2023, pe raza comunei Crevedia din judetul Dambovita, a unui accident colectiv soldat cu decesul si vatamarea corporala a mai multor persoane, aflate atat in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu, cat si in afara muncii.
Prin actul de sesizare a instantei, s-a solicitat judecatorului de camera preliminara din cadrul Judecatoriei Racari mentinerea masurilor asiguratorii instituite si mentinute, avand in vedere ca subzista temeiurile care au determinat luarea si mentinerea acestor masuri.
Astfel, prin ordonanta din data de 6 septembrie 2023, s-a dispus instituirea masurii asiguratorii a sechestrului asupra a 63 imobile apartinand firmei Flagas SRL, asupra unui imobil apartinand unui inculpat si asupra a sapte imobile apartinand celui de al doilea inculpat. De asemenea, s-a dispus instituirea masurii asiguratorii a popririi asupra a 15 conturi bancare detinute de catre cei doi inculpati. De asemenea, s-a pus sechestru pe bunurile mobile apartinand firmei, respectiv parti sociale la mai multe societati.
Dosarul a fost trimis la Judecatoria Racari din judetul Dambovita.