Consiliul de Securitate al ONU se va reuni luni dimineata pentru o dezbatere deschisa privind „securitatea maritima” in urma atacului recent cu drone asupra petrolierului Mercer Street in largul coastei statului Oman, in care au murit un cetatean britanic si unul roman, informeaza AFP, citata de Agerpres.
Dezbaterea va avea loc dupa o reuniune cu usile inchise desfasurata vineri seara, la cererea Londrei si cu sprijinul Statelor Unite, Frantei, Norvegiei, Irlandei si Estoniei. Potrivit EFE, delegatia britanica i-a informat pe ceilalti membri ai Consiliului cu privire la dovezile pe care le-a adunat si care, potrivit ambasadoarei sale la ONU, Barbara Woodward, indica fara echivoc Teheranul ca fiind responsabil de atac.
”Regatul Unit stie ca Iranul a fost responsabil pentru acest atac. Stim ca a fost ceva deliberat”, a declarat Barbara Woodward ziaristilor dupa intalnire. Ea a acuzat autoritatile iraniene ca incalca normele internationale si pun in pericol transportul maritim international, de care depinde economia mondiala.
Rugata sa detalieze dovezile, Woodward a spus ca, pe baza evaluarii ramasitelor care au fost recuperate de pe nava, ”sistemul folosit in atac a fost un UAV (vehicul aerian fara pilot) iranian Shahed-136, iar acestea sunt fabricate numai in Iran”, relateaza Xinhua.
Ambasadoarea britanica a adaugat ca tara sa pastreaza usa deschisa pentru diplomatie si dialog, dar daca Iranul nu alege aceasta cale, va incerca sa il traga la raspundere si sa plateasca pentru asta.
Armata americana, care a investigat si ea atacul, a declarat vineri ca dronele folosite erau iraniene.
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a dezvaluit intr-un comunicat ca doua drone-bomba si-au ratat initial tinta, iar a treia, „incarcata cu explozibili pentru uz militar”, a lovit petrolierul. O echipa de experti in explozibili a examinat resturile dronelor care au vizat nava si a recuperat aripa si parti interne ale uneia dintre ele, stabilind ca acestea sunt „aproape identice” cu alte mostre colectate anterior dupa atacuri similare ale Iranului.
Si ministrii de externe din statele G7 afirma, intr-o declaratie comuna difuzata vineri, ca toate dovezile disponibile arata ca Republica Islamica a fost in spatele atacului asupra petrolierului Mercer Street si ca Iranul ameninta pacea si securitatea internationala.
La 29 iulie, MT Mercer Street, petrolier administrat de o companie detinuta de un miliardar israelian, a fost tinta unui atac in Marea Arabiei, in largul Omanului, care s-a soldat cu moartea unui agent de securitate britanic si a unui membru roman al echipajului.
Guvernul israelian a acuzat Iranul de comiterea acestuia si a declarat ca va raspunde la atac. In plus a cerut Consiliului de Securitate al ONU sa ia masuri impotriva Iranului. La randul lor, SUA au promis un raspuns colectiv impreuna cu aliatii lor, fara a preciza daca acest raspuns va lua forma unor sanctiuni sau a unor represalii militare.
Reprezentantul Iranului la Natiunile Unite, Mayid Tajte Ravanchi, a cerut sambata Consiliului de Securitate al ONU sa respinga acuzatiile Israelului la adresa tarii sale si sa infrunte ”aventurismul” Tel Avivului in regiunea Orientului Mijlociu, relateaza EFE.
Intr-un mesaj postat pe contul sau de Twitter, Ravanchi a calificat drept „false” informatiile privind posibila implicare a Iranului in atacul cu drone din 29 iulie asupra petrolierului Mercer Street. Diplomatul iranian a declarat ca ”Israelul si sustinatorii sai au furnizat informatii false despre evolutiile recente din apele din regiune pentru a convinge Consiliul de Securitate sa condamne Iranul si au esuat”.
Joi, misiunea Iranului la ONU a trimis o scrisoare presedintelui Consiliului de Securitate in care cere organismului ONU sa reaminteasca Israelului ca va suporta consecintele tuturor posibilelor sale nesabuinte si calcule gresite si avertizeaza, in legatura cu astfel de amenintari din orice sursa, ca Republica Islamica Iran nu va ezita sa ia toate masurile necesare pentru a-si proteja poporul, a-si apara suveranitatea si a-si asigura interesele nationale.
Guvernul britanic a declarat joi ca a impus cel mai mare pachet de sanctiuni impotriva…
Trei tineri au fost retinuti in cazul masinilor vandalizate pe mai multe strazi din Suceava,…
Mai multi lideri MAGA s-au laudat ca pot admite in sfarsit ca Proiectul 2025 este…
Vineri, de Sfintii Mihail si Gavriil, aproape 1,5 milioane de romani isi celebreaza ziua onomastica,…
Multimi islamiste au dezlantuit joi seara la Amsterdam atacuri violente asupra suporterilor evrei, dupa un…
Un nou raport al Biroului National de Statistica din Italia (ISTAT), publicat joi, arata o…