CCR da unda verde uriasei afaceri dubioase cu terenul de la Romexpo. Sesizarea USR a fost respinsa

politica

Curtea Constitutionala, Inalta Curte, pensii speciale

Curtea Constitutionala a respins, miercuri, sesizarea USR si UDMR asupra legii prin care o suprafata de teren de 46 hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului in cea a Camerei de Comert si Industrie a Romaniei pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.

Judecatorii constitutionali au amanat in mai multe randuri pronuntarea deciziei in acest caz.

USR anunta in septembrie anul trecut ca, alaturi de UDMR, a depus o sesizare de neconstitutionalitate in cazul acestei propuneri legislative.

„Nu este corect sa legiferam politici publice prin intermediul carora sa poata fi date noi ‘tunuri imobiliare’. Unul dintre terenurile care va intra sub incidenta noii legi este localizat chiar pe Bulevardul Expozitiei. Daca se doreste valorificarea si dezvoltarea, aici, a unor proiecte imobiliare, ar fi putut fi organizata o procedura transparenta de licitatie. Sustinem dezvoltarea si investitiile, dar nu acordarea cu dedicatie de terenuri in plina campanie electorala”, declara deputatul Cristina Pruna.

Potrivit USR, legea incalca principiul bicameralismului. „In Camera decizionala, Camera Deputatilor, propunerea legislativa a fost modificata substantial, ceea ce a condus la o configuratie diferita fata de textul adoptat de Senat si de finalitatea urmarita de initiator”, explicau semnatarii sesizarii.

USR semnala, totodata, incalcarea art. 1 alin (5) din Constitutie prin lipsa studiului de impact asupra efectelor scoaterii din patrimoniul statului a imobilelor care fac obiectul legii.

„Textul PLX nr. 452/2020 face referire la o serie de imobile care, desi neidentificate exact de lege, sunt de notorietate a fi intr-o zona centrala a Capitalei. Or, valoarea unor asemenea imobile poate genera un impact sever asupra bugetului de stat, patrimoniului statului, dar si economiei, fiind introduse in circuitul economic prin efectul legii in discutie”, mai mentionau semnatarii sesizarii.

Potrivit acestora, se incalca si art. 44 alin. (1) si (2) si art. 136 alin. (5) din Constitutie ca urmare a nerespectarii drepturilor de proprietate ale statului – instrainarea prin lege si fara contraprestatie, afectarea nelegala a patrimoniului statului.

In opinia USR, nu se respecta nici art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie ca urmare a lipsei de claritate a legii. Redactarea propunerii legislative, in forma adoptata de Parlament, configureaza un regim juridic „confuz” al naturii juridice/regimului juridic al transmiterii proprietatii gratuite asupra imobilelor vizate, se explica in sesizare.

Pe 2 septembrie 2020, Camera Deputatilor a adoptat acest proiect de lege, prin care Camera de Comert beneficiaza, pentru o perioada de 49 de ani, pana in 2053, de un drept de folosinta gratuita a terenurilor corespunzatoare Complexului expozitional Romexpo.

Pe terenul respectiv urmeaza sa se construiasca cel mai mare proiect imobiliar din Romania, dezvoltat de omul de afaceri Iulian Dascalu si Camera de Comert. Investitia ar include un centru de conferinte si congrese, 14 turnuri de birouri, Muzeul de Istorie Monetara, cel mai mare oceanariu din tara si un hotel de cinci stele.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: