politica

CCR i-a scapat si pe Cocos si pe cei condamnati in dosarul ANRP. Pedepsele le-au fost anulate, judecatorii au pus in aplicare decizia CCR privind prescrierea faptelor

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis luni incetarea procesului penal impotriva omului de afaceri Dorin Cocos, care avea in prima instanta o condamnare de trei ani inchisoare pentru trafic de influenta intr-un dosar privind retrocedari ilegale la ANRP, deoarece faptele s-au prescris.

De condamnari au scapat si Crinuta Dumitrean (fost membru in Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor din ANRP – 7 ani si 6 luni de inchisoare in prima instanta), Sergiu Diacomatu (fost membru in aceeasi comisie – 7 ani si 6 luni in prima instanta), dar si omul de afaceri Gheorghe Stelian, care primise 6 ani de detentie.

Pedepsele aplicate in iunie 2018 de un complet de trei judecatori au fost anulate luni de un alt complet de cinci judecatori, care a fost nevoit sa puna in aplicare o decizie a Curtii Constitutionale privind prescrierea faptelor, precizeaza Agerpres.

De asemenea, magistratii au mentinut deciziile de achitare aplicate in prima instanta fata de fosta sefa a DIICOT Alina Bica, fiul lui Dorin Cocos, Alin Cocos, Catalin Teodorescu, Remus Baciu, Emil Nutiu (evaluator), Oana Vasilescu, Lacramioara Alexandru, Dragos Bogdan si Ionut Florentin Mihailescu (fost consilier al sefei DIICOT).

Pe de alta parte, judecatorii au mentinut dispozitia de confiscare speciala de la Dorin Cocos a sumei de 10 milioane de euro.

In plus, Emil Nutiu trebuie sa plateasca in solidar cu Crinuta Dumitrean, Sergiu Diacomatu si Gheorghe Stelian suma de 218 milioane lei (aproximativ 43 milioane euro), cu titlu de despagubiri civile, actualizata in functie de indicele de inflatie.

Decizia este definitiva.

In dosarul ANRP, Alina Bica a fost acuzata de luare de mita si abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, fapta savarsita ca secretar de stat si reprezentanta a Ministerului Justitiei in Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor.

In dosar au fost judecate si alte persoane care erau in componenta comisiei: Crinuta Dumitrean, Dragos Bogdan, Lacramioara Alexandru, Sergiu Diacomatu, Catalin Teodorescu si Remus Baciu. Au mai fost deferiti justitiei evaluatorul Emil Nutiu, oamenii de afaceri Stelian Gheorghe si Dorin Cocos, fiul acestuia, Alin Cocos, si Ionut Florentin Mihailescu, fost consilier al sefei DIICOT.

Procurorii precizau ca, pe 15 martie 2011, cei noua membri ai Comisiei Centrale din ANRP, printre care se aflau Alina Bica, Sergiu Ionut Diacomatu, Remus Baciu, George Dragos Bogdan si Lacramioara Alexandru, au luat in dezbatere cererea de retrocedare a suprafetei de peste 13 ha din zona Plumbuita, beneficiar fiind omul de afaceri Stelian Gheorghe.

„In 15 martie 2011, inculpatii Dumitrean, Diacomatu, Teodorescu, Baciu, Bica, Vasilescu, Bogdan si Alexandru, in calitate de membri ai comisiei, prin exercitarea abuziva a atributiunilor de serviciu (…), au aprobat, in unanimitate, raportul de evaluare intocmit de expertul evaluator Emil Nutiu, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care valoarea unui teren de peste 13 hectare a fost stabilita la 377.282.300 lei. Aceasta reprezinta o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu aceasta suma in dauna bugetului de stat si a facilitat obtinerea unor avantaje patrimoniale de catre Gheorghe Stelian si alte persoane”, aratau procurorii.

DNA preciza ca membrii Comisiei au acceptat raportul intocmit de expertul Emil Nutiu, desi acesta a evaluat un teren agricol la pretul unui teren rezidential.

Potrivit DNA, la 14 iunie 2014, Alina Bica ar fi primit, prin intermediul fostului sau consilier Ionut Mihailescu si in cote parti egale cu acesta, un teren in suprafata de 4.425 metri patrati in Snagov, judetul Ilfov. Primirea acestui teren a fost in stransa legatura cu validarea pe care Alina Bica ar fi dispus-o, la 15 martie 2011, in calitate de secretar de stat si de reprezentanta a Ministerului Justitiei in Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul ANRP si care a corespuns interesului lui Dorin si Alin Cocos in legatura cu dosarul de despagubire avand ca obiect suma de 377.282.300 lei.

DNA mentiona ca, in scopul ascunderii provenientei acestei cote din teren si mascarii mitei, Ionut Mihailescu si Alin Cocos au generat si intermediat tranzactii nereale imobiliare succesive, folosindu-se de relatii cu prieteni si membri de familie.

Concret, disimularea primirii mitei de catre Alina Bica si Ionut Mihailescu a fost realizata in intervalul 2013 – 2014 prin incheierea a doua contracte de vanzare-cumparare succesive, in care au fost interpuse persoane apropiate acestora.

Procurorii mai spuneau ca, in schimbul influentei exercitate asupra Alinei Bica, Dorin Cocos a pretins si primit, in perioada de dupa 17 ianuarie 2011, de la beneficiarul drepturilor litigioase, suma de 10 milioane euro, cu conditia sa ii asigure rezolvarea dosarului sau de despagubire.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24
Tags: dorin cocos

Recent Posts

Liberalul Florin Roman sustine ca, daca ajunge presedinte, Marcel Ciolacu il va numi premier pe Victor Ponta: „Victoras, il duci si pe Ciolacu la pierzanie”

Intr-o postare facuta pe pagina sa de Facebook, liderul liberal Florin Roman a declarat ca…

24 de minute ago

Epurare stalinista in versiune americana: echipa lui Donald Trump face liste cu generalii din Pentagon care trebuie dati afara pentru ca „nu corespund ideologic”

Membrii echipei de tranzitie a presedintelui ales al SUA, Donald Trump, intocmesc o lista de…

39 de minute ago

Apple, Disney, Sony si alte mari corporatii vor cumpara iar publicitate pe platforma X a lui Elon Musk, pentru a obtine favorurile administratiei Trump

Sprijinul lui Elon Musk pentru Donald Trump este pe cale sa revigoreze afacerea in declin…

54 de minute ago