Ce a gasit Pruna in Ministerul Justitiei dupa plecarea lui Ponta. Anunta ca il trimite in fata judecatorilor

politica

Raluca Pruna a declarat ca in Ministerul Justitiei a gasit multe restante care i „se datoreaza” si lui Victor Ponta, precizand ca urmeaza sa depuna o cerere prin care sa il cheme in instanta, dupa ce ar fi acuzat-o de interventii in administratia locala.

„Eu am exemplificat in postarea pe care am pus-o pe Facebook ca ceea ce face domnia sa si modul in care se raporteaza la mine este, din punctul meu de vedere, sub asteptarile mele ca cetatean. Nu as vrea sa spun cum a condus premierul Ponta Romania. Eu as vrea numai sa spun ca in ministerul pe care il conduc, desi sunt foarte atacata de catre Victor Ponta, am gasit numeroase restante, care i se datoreaza si domniei sale”, a spus Raluca Pruna la Realitatea TV.

Pruna a adaugat ca nu a luat in nume personal atacurile lui Victor Ponta la adresa ei, anuntand ca, in cateva zile, va depune in instanta o cerere de chemare in judecata impotriva fostului premier.

„Eu cred ca atacul, in ce ma priveste, este atacul care ar fi fost inevitabil impotriva oricarui ministru al Justitiei. Deci o iau ca pe un atac nu neaparat la persoana, ci la acest portofoliu. Suntem intr-o perioada destul de complicata. Lupta impotriva coruptiei da rezultate si dintr-o data descoperim ca, nu-i asa, Justitia poate ca a devenit mult prea independenta in aceasta tara (…).

Sa stiti ca, pentru moment, in Romania calomnia se judeca, este un proces civil. Urmeaza zilele acestea sa depun o cerere prin care sa-l chem pe Victor Ponta in instanta sa probeze nu judecatile de valoare — le-am mai enumerat, nu am sa mai fac asta acum, pentru ca e sub demnitatea mea. Insa domnia sa m-a acuzat foarte clar, intr-o postare pe Facebook, ca la mine in birou a venit un primar, i-a dat si numele acelui primar, a venit, a facut trafic de influenta, pentru ca eu sa adopt o ordonanta de urgenta.

Si eu cred ca este foarte corect si pentru mine si pentru domnul Ponta, suntem amandoi juristi, sa avem ocazia in instanta, eu ii dau oportunitatea in instanta, sa probeze acest lucru. Si am decis sa fac acest lucru dupa destul de multe ezitari, dupa noua luni in care am inghitit tot felul de calomnii si o fac nu in considerarea numai a mea, ca persoana, desi am si eu o reputatie de aparat, o fac si in apararea demnitatii acestei functii”, a explicat ministrul Justitiei.

Ministrul Justitiei a precizat ca nu va ramane pentru un alt mandat intr-un nou Guvern, chiar daca va ramane premier Dacian Ciolos.

„Nu sunt om politic, imi place ce fac, ii sunt recunoscatoare lui Dacina Ciolos ca m-a invitat in echipa sa, insa nu voi ramane un alt mandat intr-un nou Guvern, chiar daca va ramane Dacian Ciolos”, a mai spus Raluca Pruna.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: