Ce arata mizeria lasata in urma de PSD dupa congres: „Sa nu uitam ca in sala se aflau multi primari PSD, adica oameni ‘gospodari’”

politica

Delegatii la Congresul PSD au lasat in urma lor, in Sala Palatului, o multime de gunoaie: afise, pliante si peturi. Ciprian Mihali, fost ambasador, atrage atentia ca mare parte dintre cei prezenti la Congresul PSD sunt primari.

Imagini difuzate de Digi24 arata ca pesedistii au lasat multa mizerie in urma lor.

Ciprian Mihali, fost ambasador, atrage atentia asupra unui aspect definitoriu: cei mai multi dintre pesedistii veniti la Sala Palatului sunt primari. „Asa cum arata orice spatiu public dupa un miting al PSD. Sa nu uitam ca in sala se aflau multi primari PSD, adica oameni ‘gospodari’, care au ca misiune sa gestioneze spatiul public. Daca ar fi sa gasim o insusire a pesedismului, adica nu doar a partidului, ci si a celor ce cred in el, a celor ce se poarta ca sefii din Sala Palatului, atunci aceasta insusire este ura furioasa impotriva bunului public, dispretul visceral fata de tot ce este comun (si nu este deci propriu, privat)”, scrie Mihali pe Facebook.

Postarea integrala:

Cateva observatii dupa o zi deturnata de circul de prost gust de la Sala Palatului.

1. Un sondaj de opinie publicat azi indica PSD in cadere libera, pe locul trei in preferintele oamenilor, cu 18%, mult in spatele PNL sau Aliantei USR-PLUS. Asta nu impiedica toate televiziunile de stiri sa consacre o zi intreaga acestui non-eveniment, cu studiouri deplasate la fata locului, cu interviuri si analize. Imi amintesc ca de la conventia PLUS nu a existat nici macar o imagine inregistrata. Iar de la PNL, probabil ca tot asa, doar secvente. Cred ca nici de la Summit-ul de la Sibiu nu au transmis televiziunile cu atata fervoare. Scena publica e sistematic si premeditat orientata intr-o singura parte. Complicitatile si datoriile reciproce intre PSD si media sunt vechi si sunt toxice. Ele vor fi cel mai important obstacol in calea schimbarii Romaniei.

2. Ramane de aceea remarcabil ca in ciuda atentiei excesive pe care i-o consacra media, PSD continua sa se prabuseasca. Ceea ce e o veste foarte buna, demonstrand ca tot mai multa lume s-a imunizat la manipulare si e satula sa auda minciunile PSD preluate de televiziuni ca propriile lor adevaruri.

3. Imaginile de dupa plecarea delegatilor arata o sala devastata, plina de gunoaie, afise, ambalaje. Asa cum arata orice spatiu public dupa un miting al PSD. Sa nu uitam ca in sala se aflau multi primari PSD, adica oameni „gospodari”, care au ca misiune sa gestioneze spatiul public. Daca ar fi sa gasim o insusire a pesedismului, adica nu doar a partidului, ci si a celor ce cred in el, a celor ce se poarta ca sefii din Sala Palatului, atunci aceasta insusire este ura furioasa impotriva bunului public, dispretul visceral fata de tot ce este comun (si nu este deci propriu, privat). Dupa plecare, nici sala, nici piata nu mai sunt ale lor. Raurile nu sunt ale lor, padurile nu sunt ale lor, sa umplem de gunoaie tot ce nu putem duce acasa si face al nostru. Ar fi multe de spus despre aceasta furie impotriva lucrului public (chiar si a res publica). Dar sa retinem pentru moment capacitatea nesfarsita a populatiei PSD de a produce gunoi cu orice ocazie. Si de a-l produce cu mare placere, chiar si cu propriile insemne.

4. Prin discurs, prin comportament, prin valori, PSD este un partid al trecutului. Pentru conducerea acestui partid, internetul este inca un dusman. Protectia mediului este o necunoscuta. Viata asociativa este o amenintare. Autonomia gandirii si actiunii este o fictiune: cei care se opun puterii si revendica drepturi nu pot fi decat platiti. PSD nu vede viitorul decat ca spatiul de refugiu al promisiunilor in care nu mai crede nimeni, nici macar cei care le fac.

Dar vestea buna e ca Romania si romanii s-au schimbat. In toate sensurile cuvantului, pentru PSD cel mai mare dusman este viitorul.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: