Ce cred cu adevarat angajatii de la Romania TV: „Sincer, as pleca si maine. Suntem cu PSD si trebuie sa dam de bine. E publicul ala spalat pe creier care ne urmareste”
O jurnalista de la Vice.ro au vorbit cu doi angajati ai postului Romania TV despre modul in care aceasta televiziune intelege sa isi informeze telespectatorii.
„Am contactat sase jurnalisti de la RTV, insa doar doi au fost de acord sa vorbeasca: un reporter de teren, care mi-a cerut sa nu ii public numele real, si un cameraman care si-a dat acordul sa ii dau numele. Am ales, totusi, sa nu fac asta, ca nu as vrea sa-l am pe constiinta, daca l-ar da afara”, a scris Andreea Pocotila in Vice.
Ea a intrebat-o pe Ana, reporter la RTV, daca crede ca acest post isi minte telespectatorii.
„Fiecare institutie media are propriile abordari. Asa si RTV le are pe ale ei. Nu a ascuns niciodata nimeni faptul ca e pro PSD si anti Iohannis. Protestele au impartit practic romanii in doua tabere: pro guvern si pro Iohannis. E normal ca si televiziunile si institutiile media sa faca asta. Din punctul meu de vedere, RTV, la modul general, nu si-a mintit telespectatorii nici in aceasta perioada, nici in alta. Tu, ca om, daca esti mintit si nu iti place ce vezi la televizor, schimbi postul. E foarte simplu. Pot sa admit, insa, ca unele abordari au fost exagerate. Poate si din cauza renumitelor burtiere. Dar, in final, telespectatorul decide”, a raspuns Ana.
Ea a incercat sa explice si celebra dezinformare cu privire la protestatarii care au fost platiti cu 30 de lei ca sa-su aduca si cainele: „Nu caut scuze. Mi-ai dat un exemplu de care stiu ca a fost o gafa. Informatia vine asa: reporter, coordonator, editor, producator, moderator, asa a fost in cazul asta cu cainii platiti. Gaseste tu vinovatul pentru aceasta informatie data gresit la TV”.
In schimb, Alin, operator la Romania TV, a ales sa spuna lucrurilor pe nume. Ca Romania TV isi dezinformeaza publicul.
„In goana asta dupa rating, noi preluand modelul OTV, am preluat si publicul. Cam la asta s-a ajuns. ‘Nu conteaza ce spui la TV. Atata timp cat bati A3!’. Asta e o vorba intre colegi. E publicul ala spalat pe creier care ne urmareste”, a spus Alin.
El a mentionat ca ar pleca „si maine” de la acest post: „Sincer, as pleca si maine. Ma deranjeaza, mi-as dori sa fim impartiali. Si sa nu alergam mai mult dupa Ponta si mai putin dupa Iohannis”.
Alin a mentionat ca le-a reprosat sefilor sai politica editoriala a postului, insa nu a avut niciun succes. „Suntem cu PSD si trebuie sa dam de bine. Cum e Realitatea TV cu PNL. Daca trece Dragnea pe langa noi, restul poate sa moara, ca nu ne mai intereseaza, mergem sa il filmam”.
„RTV manipuleaza si noi nu prea avem ce face. Filmam. Ce se intampla in redactie nu mai tine de noi. Ne-am dori sa apara pe TV ce filmam. Dar nu tine de noi. Suntem platiti sa filmam. Si atat!”, a mai spus operatorul RTV.
El a adaugat ca daca un reporter le-ar spune sefilor „nu e ok, se manipuleaza grosolan”, ar fi dat afara imediat.
„L-ar pune pe liber, cred. Dar nimeni nu indrazneste. Pana la urma, ii inteleg. E un job. Mananca de pe urma lui. Joaca dupa cum li se canta. Sunt sunati, li se da ce sa spuna la TV. Si asta iese”, a spus Alin, citat de vice.ro.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook