Ce n-a avut curaj PSD sa faca. Premierul Bulgariei va discuta cu protestatarii anticoruptie

externe

La o luna de la inceperea protestelor in Bulgaria, un important parlamentar din GERB, formatiunea premierului Boiko Borisov, a declarat duminica aceasta ca executivul este pregatit pentru discutii cu demonstrantii, informeaza dpa, citata de Agerpres.

„Suntem gata de dialog”, a declarat Toma Bikov intr-un interviu acordat agentiei de presa bulgare Focus.

Bikov a facut apel la protestatari, care fac parte din diferite grupari, sa-si desemneze reprezentanti care sa-si formuleze revendicarile.

Din 9 iulie, mii de protestatari s-au raliat apelului de demitere a guvernului condus de premierul Boiko Borisov, precum si a procurorului general Ivan Ghesev.

Demonstrantii au cerut si organizarea de noi alegeri, cu toate ca urmatoarele alegeri la termen sunt prevazute abia pentru luna martie a anului 2021.

Protestatarii, sustinuti de socialisti, aflati in opozitie, si de presedintele Bulgariei, Rumen Radev, acuza guvernul de coruptie si de legaturi cu oligarhii.

Guvernul nationalist conservator, de coalitie, aflat la putere din 2017, a anuntat vineri ca nu va demisiona „la presiunea protestelor de strada”.

Sambata au avut loc proteste pasnice in capitala Sofia, unde demonstrantii au reconstruit taberele ilegale care au blocat principalele trei intersectii din oras. Proteste au mai avut loc si la Varna, oras la Marea Neagra, si la Plovdiv, in sudul Bulgariei.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: