„Cea mai grava incalcare posibila a suveranitatii Rusiei”. Sase moduri in care incursiunea Ucrainei in Kursk schimba radical cursul razboiului

Dupa cum devine din ce in ce mai clar cu fiecare zi care trece, incursiunea ucraineana in regiunea rusa Kursk, care a inceput la 6 august, nu este un incident minor. Operatiunea neasteptata a Kievului pe teritoriul Rusiei ar putea schimba fundamental cursul razboiului Rusiei impotriva Ucrainei. Atacul Ucrainei reprezinta o evolutie noua in cel putin sase moduri, scrie Andreas Umland, analist la Centrul pentru Studii Est-Europene din Stockholm al Institutului Suedez de Afaceri Internationale.

In primul rand, incursiunea ucraineana de la Kursk este o ofensiva militara la scara larga desfasurata de armata oficiala a Ucrainei, spre deosebire de raidurile anterioare ale infanteriei pe teritoriul rus, care au fost efectuate de unitati mai mici, semi-regulare, precum Legiunea Rusiei Libere si Corpul Voluntarilor Rusi, formate din cetateni rusi care lupta pentru Ucraina.

Aceasta distinctie este semnificativa atat din punct de vedere practic, cat si simbolic. Spre deosebire de incursiunile limitate ale luptatorilor rusi pro-ucraineni, aceasta ofensiva este o operatiune militara ucraineana majora care implica un numar mare de personal si o gama larga de arme.

Desi si raidurile anterioare au fost stanjenitoare pentru Moscova, acestea au fost relativ minore, efectuate de unitati paramilitare cu armament limitat. Acum, armata ucraineana obisnuita reflecta, in multe privinte, ceea ce a facut armata rusa in Ucraina incepand din 2014.

In al doilea rand, primele zile ale incursiunii ucrainene in Rusia au fost un succes neasteptat pentru Kiev. Rapoartele indica faptul ca fortele ucrainene au ocupat aproximativ 1.000 de kilometri patrati de teritoriu rusesc de importanta strategica, suferind in acelasi timp pierderi moderate de soldati si echipamente. De asemenea, armata ucraineana ar controla 74 de asezari, inclusiv centrul administrativ Sudja.

Desi este un oras mic cu aproximativ 5.000 de locuitori, Sudja a fost un important centru logistic pentru armata rusa. In perioada tarista, orasul era in mare parte vorbitor de ucraineana, iar in 1918 a servit pentru scurt timp drept prima capitala a Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene. Sudja gazduieste, de asemenea, o statie de contorizare Gazprom, prin care trec toate gazele naturale ramase pe uscat ale Rusiei catre Uniunea Europeana. Acest lucru a provocat reactii nervoase pe pietele europene, preturile gazelor crescand de la 6 august, desi aceste temeri ar putea fi exagerate.

Gazele au continuat sa treaca prin Sudja pe tot parcursul razboiului, din 2014, din Ucraina in Slovacia si mai departe in Europa Centrala. Atat Moscova, cat si Kievul au mentinut si, probabil, vor continua sa mentina un interes comercial in mentinerea comertului cu gaze dintre Rusia si UE. Acest lucru sugereaza ca evolutiile militare din jurul infrastructurii Gazprom – fie pe teritoriul ucrainean, fie pe cel rusesc – nu reprezinta neaparat o amenintare la adresa acestor fluxuri de gaze reciproc profitabile, oricat de ciudat ar parea.

In al treilea rand, incursiunea de la Kursk a dus la cea mai mare si mai rapida schimbare in linia frontului de razboi de la eliberarea de catre Ucraina a teritoriului controlat de Rusia in regiunile Harkov si Kherson in toamna anului 2022. Pana de curand, toate castigurile sau pierderile teritoriale de ambele parti au fost mai mici si mai putin semnificative. Pentru prima data dupa o lunga perioada de timp, harta frontului dintre Rusia si Ucraina arata semnificativ diferit.

In al patrulea rand, incursiunea de la Kursk poate fi vazuta ca o punere in aplicare tardiva a mult discutatei contraofensive ucrainene, care s-a blocat in 2023. In urma cu un an, un atac de represalii ucrainean pe teritoriul ocupat de Rusia a esuat; acum, o incercare mai reusita este facuta pe teritoriul rus. Odata cu incursiunea relativ adanca a trupelor ucrainene in vestul Rusiei, razboiul a trecut oarecum de la un razboi de uzura la un razboi de manevra.

In al cincilea rand, si poate cel mai important, odata cu incursiunea de la Kursk, razboiul terestru dintre Rusia si Ucraina a trecut de la o confruntare aproape exclusiva pe teritoriul ucrainean la una purtata acum pe teritoriile legale ale ambelor tari. Aceasta schimbare a devenit deja o sursa de jena pentru Kremlin. Daca inaintarea ucraineana in Rusia se dovedeste a fi mai mult decat un episod de scurta durata, trecerea Kievului la un razboi ofensiv pe teritoriul rus va avea implicatii strategice semnificative si, posibil, paradigmatice.

In al saselea rand, succesul initial al incursiunii pe teritoriul rus ridica semne de intrebare cu privire la semnificatia declaratiilor doctrinei militare ruse si a frecventelor amenintari verbale privind utilizarea armelor nucleare incepand din 2022. Incursiunea din august constituie, fara indoiala, cea mai grava incalcare posibila a suveranitatii Rusiei.

Cu toate acestea, in prima saptamana a ofensivei rapide a Kievului, Moscova nu a emis niciun avertisment cu privire la escaladarea nucleara. In schimb, Kremlinul a anuntat o asa-numita „operatiune antiterorista” sub comanda Serviciului Federal de Securitate (FSB), retrogradand astfel incursiunea profunda a armatei ucrainene in regiunea Kursk la o amenintare obisnuita la adresa securitatii nationale.

Pentru Moscova, noua strategie ucraineana, chiar si cu realizarile sale limitate in prezent, complica planificarea, desfasurarea si prezentarea razboiului expansionist al Rusiei impotriva Ucrainei. In lumina evolutiilor recente, Rusia va trebui sa mentina si sa desfasoare mai multe trupe pe propriul teritoriu decat pe cel al Ucrainei. Inversarea, prevenirea si descurajarea ofensivei de la Kursk si a potentialelor viitoare atacuri ucrainene pe teritoriul Rusiei a devenit o noua prioritate strategica pentru statul major al Rusiei.

Anterior, armata rusa s-a concentrat asupra luptelor pe terenuri straine – fie in Moldova, Georgia, Siria, Ucraina sau alte tari. Aceasta perioada exclusiv ofensiva, interventionista sau iredentista a desfasurarii militare ruse se incheie acum. Ea este inlocuita de noua sarcina de a apara teritoriul legitim al statului rus, continuand in acelasi timp interventiile in spatiul ex-sovietic si in alte parti.

Pentru Kiev, incursiunea in regiunea Kursk este, in parte, o miscare de diversiune menita sa imobilizeze trupele ruse care, altfel, ar ataca, ar devasta si ar teroriza Ucraina. In plus, Ucraina ar putea incerca sa influenteze afacerile interne si externe ale Rusiei. Kievul pare sa incerce sa submineze reputatia politica, strategia de propaganda si politica de informare a Kremlinului, atat in randul populatiei ruse, cat si al comunitatii internationale, in Occident sau in afara acestuia.

Kievul spera ca diferitele erori administrative ale Rusiei care au condus la succesul Ucrainei pe teritoriul rus vor deveni problematice pentru pozitia presedintelui rus Vladimir Putin, in special in randul elitei politice ruse si al grupurilor pro-ruse din intreaga lume. O mare parte a sprijinului pentru Putin nu este determinata de o atractie reala fata de putinism sau de credinta in naratiunile rusesti privind extinderea NATO, „fascismul ucrainean” sau subversiunea occidentala, ci de un respect cinic pentru succesul aparent al politicilor interne si externe nemiloase ale lui Putin. Incursiunea ucraineana neasteptat de adanca si, pana in prezent, de reusita pe teritoriul rus creeaza disonanta cognitiva in randul populatiei ruse.

Succesul incursiunii Ucrainei ilustreaza inca o data ineptia strategica, deficientele administrative si neajunsurile materiale ale Rusiei. Aceste slabiciuni au fost deja evidente in 2022, in timpul atacului esuat al Rusiei asupra Kievului din primavara si al contraofensivelor ucrainene de succes din oblasturile Harkov si Herson din toamna. Actuala operatiune ucraineana submineaza din nou povestea presupusei invincibilitati si superioritati a Rusiei – un miraj adesea propagat pentru a justifica o pace a invingatorului rus cu concesii teritoriale ucrainene.

Noul comportament ofensiv si riscant al Ucrainei in razboi este mai putin o reactie la agresiunea rusa decat rezultatul unui deceniu de sprijin global insuficient acordat Kievului in lupta sa in mare parte defensiva. Anexarea Kuweitului de catre Irak in 1990 a fost rapid anulata de o coalitie internationala in decurs de un an. In anii ’90, iredentismul Serbiei a fost in cele din urma infrant de fortele NATO. In schimb, sprijinul international pentru Ucraina a fost nu numai indirect, ci si lent si inadecvat, in ciuda unor provocari timpurii precum anexarea Crimeii de catre Rusia in martie 2014 si doborarea zborului MH-17 al Malaysian Airlines in iulie 2014.

Sanctiunile economice occidentale impotriva Rusiei si sprijinul militar pentru Ucraina au devenit, intr-adevar, mai semnificative din 2022. Cu toate acestea, ele raman insuficiente pentru a apara teritoriul, cetatenii si infrastructura Ucrainei de atacul genocidar al Rusiei. Mai rau, multe companii private din Occident si din tarile din asa-numitul Sud Global continua sa alimenteze razboiul Rusiei prin comertul direct sau indirect cu agresorul.

Deciziile Occidentului de a sprijini apararea Ucrainei au fost lente, ezitante si timide. Ca raspuns, dupa doi ani si jumatate de lupte intense si suferinta in timpul invaziei ruse la scara larga, Kievul incearca acum sa schimbe fundamental caracterul si contextul razboiului.

Indiferent de rezultatul incursiunii recente, Kievul va continua sa utilizeze diverse mijloace pentru a demonstra audientei internationale ca evolutia si rezultatul razboiului raman incerte si ca presupunerea unei dominatii rusesti incontestabile este inselatoare.

Un alt obiectiv al strategiei Ucrainei este reformularea posibilelor negocieri viitoare cu Kremlinul cu privire la problemele teritoriale. De exemplu, in cadrul viitoarelor discutii multilaterale – posibil in timpul unei a doua conferinte internationale de pace dupa summitul din iulie din Elvetia – Kievul ar putea adopta o noua abordare. Pe langa continuarea afirmarii argumentelor morale, normative si juridice, conducerea Ucrainei ar putea propune acum schimburi tranzactionale de terenuri rusesti capturate pentru teritoriu ucrainean anexat.

Cu siguranta, noua abordare a Kievului este riscanta atat pentru securitatea ucraineana, cat si pentru cea internationala. Evenimentele recente ar putea evolua in diverse directii. Incursiunea a creat, in cuvintele lui Putin, „o provocare la scara larga”.

Cu toate acestea, acei observatori straini care sunt de acord cu Putin ar trebui sa dea vina mai intai pe interesul limitat sau inexistent al propriilor tari pentru suveranitatea si integritatea Ucrainei. Lipsa unui sprijin international suficient pentru eforturile Ucrainei de a-si restabili frontierele incepand cu 2014, impreuna cu continuarea comertului la scara larga cu Rusia, a determinat Kievul sa treaca de la o pozitie defensiva la una ofensiva.

Indiferent de rezultatul actualei operatiuni ucrainene de la Kursk, Kievul va continua sa exploateze punctele slabe de-a lungul intregului perimetru de contact cu Rusia, precum si printre aliatii, agentii si intermediarii sai. Rusia va trebui sa investeasca in fortificarea frontierei sale cu Ucraina si sa acorde mai multa atentie altor teatre de razboi din afara estului si sudului Ucrainei. Incursiunea ucraineana pe teritoriul Rusiei pune in discutie perceptiile – atat in interiorul Rusiei, cat si in intreaga lume.