Cei cinci pentru sefia DNA. Un procuror din Ardeal a ras coruptia din judetul sau, a fost primul pe tara
Cinci persoane si-au depus candidatura pentru numirea procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie, a informat, marti, Ministerul Justitiei.
Potrivit sursei citate, acestia sunt: Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu, Ionut Botnaru, Nistor Calin.
Acestia vor sustine interviul pe 16 ianuarie 2020.
Dintre acestia se remarca Crin Bologa, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj. Parchetul condus de Bologa a primit in 2016 locul I pe tara pentru cel mai tare dosar de coruptie instrumentat.
„Am organizat un colectiv deosebit, cu procurori onesti, competenti si foarte buni profesionisti. De exemplu, in 2016, un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj a fost apreciat ca cel mai important in combaterea coruptiei din Romania. Este cazul de la Var, cu furtul din rezervele de stat cu un prejudiciu de 3 milioane de dolari. Astfel, Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj a primit din partea Ministerului Public premiul I pe tara, exceptie facand dosarele DNA si DIICOT”, spunea Bologa intr-un interviu pentru Graiul Salajului.
„In ultimii ani s-a dispus trimiterea in judecata a peste 20 de primari, majoritatea cazurilor fiind solutionate prin condamnare, iar o alta parte sunt in stare de judecata, plus functionarii publici implicati.
In domeniul sanatatii, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj au acuzat mai multi medici pentru comiterea infractiunilor de coruptie. Si in invatamant, un profesor unviversitar de la Universitatea Vasile Goldis Zalau a fost condamnat la inchisoare. Inclusiv lucratori de la IPJ Salaj au fost condamnati in cazuri instrumentate de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj”, spunea Bologa in 2018.
De asemenea, Bologa a condus DNA Cluj in perioada 2005 si 2008, cand „a devenit cel mai bun Serviciu Teritorial al DNA”.
La inceputul acestui an, Bologa a condamnat dur modificarile aduse legilor justitiei de Puterea PSD.
„In ultimul an ne-a fost din ce in ce mai greu sa functionam din cauza unor atacuri succesive la adresa Ministerului Public, din cauza rasturnarii unor valori in societate, cel putin din discursul public, din cauza repetarii unor neadevaruri. Procurorii au simtit din plin aceste atacuri, iar noi, conducerea Parchetului Salaj, am incercat sa ii aparam cat putem, sa ii asiguram ca daca isi fac datoria cu respect fata de drepturile si libertatile cetatenilor fac un lucru bun, nu unul rau. Cand prinzi evazionisti, oameni corupti sau criminali faci un lucru bun. Aceste valori trebuie respectate inclusiv prin masuri de drept penal si prin activitatea si actiunea ministrului Public”, a spus Bologa pentru Adevarul.