„Cei de la PSD isi doresc sa rezolve problema coruptiei prin abrogarea intregului Cod penal”. PSD si ALDE au votat ca infractorii sa faca inchisoare acasa
Plenul Camerei Deputatilor, in calitate de for decizional, a adoptat miercuri , cu 170 de voturi „pentru”, 81 „impotriva” si sase abtineri proiectul legislativ privind masurile alternative de executare a pedepselor. Astfel prin decizia judecatorului, condamnatii pentru fapte fara violenta, care nu sunt recidivisti si care au o pedeapsa de maximum cinci ani, beneficiaza de masura arestului la domiciliu sau in zilele de sambata si duminica.
“Nu imi face nicio placere sa vin la microfon si sa vorbesc despre acest proiect depus de colegii senatori ai PSD si pe care grupul PNL nu il va sustine. PNL nu va vota acest proiect in forma iesita din Comisia juridica, pentru ca nu mai are absolut nicio legatura cu ceea ce au gandit colegii nostri si nici nu scopul urmarit, anume: de a contribui la degrevarea penitenciarelor de aglomerarea existenta in prezent si de a fi alaturi de o eventuala lege pentru prevenirea si reducerea recidivei. Acestea doua erau proiectele necesare pentru ca in penitenciare sa se produca o adevarata reforma. Din nefericire, ati pervertit ambele masuri. Pe de o parte, aceste masuri alternative au devenit un instrument prin care din masuri alternative la executarea pedepselor cu inchisoarea, dumneavoastra ati elaborat un proiect prin care introduceti ca inovatie juridica masuri alternative la liberarea conditionata. Asta este efectul amendamentelor care au fost depuse in Comisia juridica”, a spus Gabriel Andronache, citat de news.ro.
De asemenea, Gabriel Andonache a afirmat ca proiectul nu mai reprezinta ceea ce a vrut PNL sa modifice cand l-a depus in Parlament, iar PNL va ataca modificarile la Curtea Constitutionala.
“Pe cale de consecinta, acest proiect asa cum a iesit din Comisia juridica, nu mai reprezinta vointa initiatorilor, nu mai reprezinta sub nicio forma ceea ce a dorit PNL prin depunerea proiectului de lege. Prin cale de consecinta, vom vota impotriva acestui proiect si ne determinati, din pacate, sa il atacam la CCR, pentru a vedea daca modificarile pe care le-ati propus sunt intrunesc elementele de constitutionalitate sau sunt neconstitutionale”, a mai adaugat Andornache.
Deputatul USR Stelian Ion, de asemenea membru in Comisia juridica, a spus ca prin modificarile aduse cu privire la masurile alternative de executare a pedepselor, PSD se comporta ca un “piroman” si isi doresc sa rezolve probelma coruptiei prin eventuala abrogarea a intregului Cod penal.
“Este o bazaconie ceea ce propuneti dumneavoastra – inchisoarea acasa. Ce a facut PSD de se comporta asemenea unui piroman care smulge cutia de chibrituri din mana si da foc casei? A preluat pur si simplu un alt proiect al colegilor nostri (de la PNL – n.r.), a adus amendamente – 18 am numarat – la opt articole, au modificat complet continutul si au relaxat foarte mult aceasta legislatie, in continuarea demersului mai vechi de dezincriminari, de relaxare a legislatiei penale. Isi doresc cei de la PSD sa rezolve problema coruptiei prin eventuala abrogare a intregului Cod penal. PSD distruge justitia, slabeste legislatia penala, deschide larg portile inchisorilor”, a explicat Stelian Ion.
Luni, Comisia juridica a Camerei Deputatilor a dat aport favorabil proiectului, cu 13 voturi “pentru”, noua voturi “impotriva” si doua abtineri.
In 11 aprilie, Comisia juridica a decis ca persoanele condamnate pentru infractiuni cu violenta sau care au profitat de starea de neputinta fizica sau psihica a victimei, persoanele condamnate pentru coruptie si persoanele recidiviste nu vor putea sa isi ispaseasca pedeapsa acasa sau in weekend.
De asemenea, Comisia juridica a decis ca “masura alternativa de executare a pedepsei privative de libertate a executarii la domiciliu consta in executarea la domiciliu a pedepsei privative de libertate cu supraveghere din partea unor lucratori anume desemnati de catre Ministerul Afacerilor Interne cu sau fara bratara electronica”.
O alta prevedere stabileste ca judecatorul de supraveghere a privarii de libertate va dispune stabilirea unei masuri alternative de libertate pentru persoanele care au executat, fara a fi sanctionate, jumatate din fractia minima de executat in sistemul penitenciar.
Astfel, hotararea privind stabilirea masurii aplicarii acesteia se comunica detinutului in termen de 3 zile de la pronuntare, iar in situatia in care a fost amanata aplicarea unei masuri alternative de executare a pedepsei, detinutul poate contesta hotararea tot in 3 zile de la comunicare ei, la judecatoria din raza locului de detinere, dar hotararea pronuntata de judecatorie este definitiva.
Potrivit amendamentelor adoptate de Comisia juridica, masurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt masuri de natura judiciara, dispuse de judecatorul de supraveghere a executarii pedepsei, constand in inlocuirea masurii executarii pedepsei principale cu inchisoarea in regim de detentie cu masura executarii acesteia la domiciliu, in libertate sau in regim special penitenciar. Astfel, judecatorul de supraveghere a executarii pedepsei poate dispune una dintre masurile alternative pentru persoanele condamnate, care au efectuat fractia de 1/5 din pedeapsa necesara pentru luarea in discutie a regimului de detentie, membrii comisiei au decis ca este vorba despre persoane condamnate la pedepse de pana la 5 ani.
Proiectului mai prevede ca masurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt executarea la domiciliu a pedepsei, executarea fractionata a pedepsei privative de libertate in timpul saptamanii la domiciliu si in zilele de sambata si duminica intr-un centru special infiintat pentru aceasta masura de executare, precum si executarea pedepsei in regim mixt, la domiciliu, cu prestarea de zile de munca in folosul comunitatii in echivalent.
La decizia judecatorului, condamnatii pentru fapte fara violenta, care nu sunt recidivisti si care au o pedeapsa de maximum cinci ani, beneficiaza de masura arestului la domiciliu sau in zilele de sambata si duminica.
Deputatul PNL Gabriel Andronache, membru in Comisia juridica a Camerei Deputatilor, a spus ca liberalii nu sustin si nu vor vota acest proiect de lege si acuza puterea de “pervertirea” masurilor.
Proiectul legislativ va merge la presedinte pentru promulgare.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.