„Cei mai curajosi din Afganistan”. Centrul Rezistentei, valea de necucerit care se afla la doar o ora de Kabul: „Sovieticii au primit o mie de rani din stanga, din dreapta si din centru”

Cateva mii de luptatori antitalibani rezista impotriva talibanilor intr-o vale indepartata cu o intrare ingusta – la putin mai mult de 50 de kilometri de capitala Kabul. Nu este pentru prima data cand valea Panjshir, dramatica si impunatoare, a fost un punct de foc in istoria recenta si turbulenta a Afganistanului – fiind un bastion impotriva fortelor sovietice in anii 1980 si a talibanilor in anii ’90, informeaza BBC intr-un amplu comentariu.

Grupul care rezista acolo in prezent – Frontul National de Rezistenta din Afganistan (NRF) – a reamintit recent lumii puterea acestui loc. „Armata Rosie, cu toata puterea ei, nu a putut sa ne invinga… Si talibanii, de asemenea, in urma cu 25 de ani… au incercat sa cucereasca valea si au esuat, s-au confruntat cu o infrangere zdrobitoare”, a declarat pentru BBC Ali Nazary, responsabilul pentru relatii externe al NRF.

Valea lunga, adanca si prafuita se intinde pe o distanta de aproximativ 120 km – de la sud-vest la nord-est – la nord de capitala afgana Kabul. Este protejata de varfuri muntoase inalte – care se ridica la 3.000 de metri deasupra fundului vaii. Acestea reprezinta o bariera naturala impunatoare – protectie pentru oamenii care traiesc acolo.

Exista doar un singur drum ingust de acces, care serpuieste intre stanci mari si meandrele raului Panjshir.

„Exista un aspect mitic al intregii zone. Nu este doar o singura vale. Odata ce intri in ea, exista cel putin alte cel putin 21 de subvai conectate”, spune Shakib Sharifi, care a trait acolo in copilarie, dar a parasit Afganistanul dupa ce talibanii au preluat controlul.

La capatul indepartat al vaii principale, o poteca urca pana la pasul Anjoman de 4.430 m si se indreapta mai departe spre est, in muntii Hindu Kush. Armatele lui Alexandru cel Mare si Tamerlan – ultimul dintre marii cuceritori nomazi din Asia Centrala – au trecut amandoua pe aici.

„Din punct de vedere istoric, Valea Panjshir a fost cunoscuta si pentru minerit – inclusiv pentru bijuterii semipretioase”, spune Elisabeth Leake, profesor asociat de istorie internationala la Universitatea din Leeds.

Astazi, valea are baraje hidroelectrice si un parc eolian. SUA au ajutat la construirea de drumuri si a unui turn radio care primeste semnale de la Kabul. Fosta baza aeriana americana de la Bagram – construita initial de sovietici in anii 1950 – se afla, de asemenea, la mica distanta de gura vaii.

Intre 150.000 si 200.000 de persoane se pare ca traiesc in vale. Cei mai multi vorbesc dari – una dintre principalele limbi ale Afganistanului – si sunt de etnie tadjica.

Tadjicii reprezinta aproximativ un sfert din populatia de 38 de milioane de locuitori a Afganistanului – dar panjshirii nu privesc spre Tadjikistan, unul dintre vecinii nordici ai Afganistanului. In schimb, ei au propria lor identitate locala.

Sharifi – care pana de curand a fost director general pentru planificare in cadrul Ministerului afgan al Agriculturii – ii descrie pe locuitori ca fiind curajosi, „poate cei mai curajosi din Afganistan”. El spune ca localnicii sunt ireconciliabili cu talibanii – „sunt razboinici – dar intr-un mod pozitiv”. Victoriile istorice impotriva britanicilor, sovieticilor si talibanilor pur si simplu „i-au incurajat si mai mult pe oameni”.

Dupa infrangerea talibanilor in 2001, valea a fost promovata din district in provincie. Este una dintre cele mai mici din Afganistan.

„Decizia de a face din ea o provincie de sine statatoare a fost controversata”, spune Dr. Antonio Giustozzi, cercetator senior la Royal United Services Institute (RUSI). Luptatorii din Panjshir au avut multa putere la inceputul anilor 2000, explica el. Ajutasera la recucerirea Kabulului si devenisera „parti interesate numarul unu”.

Liderii Panjshiri au primit pozitii importante in guvern si in armata. Valea a devenit autonoma si a fost singura provincie din Afganistan in care au fost numiti guvernatori locali – si nu persoane din afara zonei.

„In mod normal, guvernatorii trebuiau sa fie vazuti ca fiind mai loiali guvernului decat populatiei locale”, spune Dr. Giustozzi. „Panjshir a fost un caz special”.

Potrivit doctorului Giustozzi, exista „probabil sute” de vai similare in Afganistan. Dar apropierea vaii de drumul principal spre nord de Kabul este cea care „ii confera o mare importanta strategica”.

Intrarea in vale nu este departe de locul in care autostrada principala din Kabul paraseste campia plata si se inalta in munti spre Pasul Salang – un tunel care duce traficul catre orasele din nord Kunduz si Mazar-i-Sharif.

Sharifi spune ca importanta Panjshir-ului se datoreaza unei combinatii puternice de factori: „Nu doar datorita zecilor de pozitii de lupta izolate din vale, nu doar datorita geografiei muntoase, nu doar datorita mandriei imense pe care o au oamenii din Panjshir. Este datorita oamenilor. Individual, acesti factori ar putea fi aplicati in multe locuri din Afganistan.”

In aceasta ultima confruntare, se crede ca in vale se afla, de asemenea, stocuri mari de arme. Luptatorii cu sediul in vale ar fi trebuit sa se fi desfiintat in ultimii 20 de ani si sa predea armele. „Dar inca mai exista stocuri acolo”, spune Dr. Giustozzi. „Oficialii afgani cu legaturi in Panjshir au mutat si ei mai multe arme acolo pentru ca erau ingrijorati de presedintii Karzai si Ghani, dar in cele din urma trebuiau sa fie ingrijorati de talibani.”

Omul care conduce forta antitalibana din vale este Ahmad Massoud, in varsta de 32 de ani – fiul veneratului lider al rezistentei din anii 1980 si 1990, Ahmad Shah Massoud. Massoud a declarat ca luptatorii sai beneficiaza de sprijin militar din partea unor membri ai armatei afgane si ai fortelor speciale.

„Avem depozite de munitie si arme pe care le-am adunat cu rabdare inca de pe vremea tatalui meu, pentru ca stiam ca aceasta zi ar putea veni”, a scris el intr-un articol de opinie recent pentru Washington Post.

Tatal sau, supranumit „Leul din Panjshir”, a fost un comandant mujahedin care a contracarat atat fortele sovietice, cat si pe cele talibane. Panjshir insusi inseamna „cinci lei”.

Fiu al unui general al armatei afgane, Ahmad Shah Massoud s-a nascut in aceasta vale. Portretul tatalui sau poate fi inca gasit in multe locuri din provincia Panjshir si din Kabul – de la monumente la panouri publicitare si vitrine de magazine. Datorita lui, valea Panjshir a devenit un centru al rezistentei anticomuniste, dupa ce Partidul Democratic al Poporului din Afganistan (PDPA) a castigat puterea in 1978 – iar Uniunea Sovietica si-a mutat fortele un an mai tarziu.

„El a devenit fata publica a rezistentei in razboiul sovieto-afgan”, spune profesorul Elisabeth Leake de la Universitatea din Leeds. „Avea carisma si s-a implicat activ in mass-media occidentala. A fost, de asemenea, unul dintre principalii lideri ai rezistentei cu care sovieticii erau dispusi sa negocieze – ceea ce l-a facut atat de important.”

Pentru acea perioada, spune Dr. Giustozzi, Massoud era diferit de alti lideri rebeli. „Era educat, stia sa vorbeasca franceza, vorbea incet si era fermecator. Ceilalti comandanti pareau aspri, analfabeti si cu un spirit de lupta.”

A fost asasinat in 2001 de catre grupul terorist al-Qaeda, cu doua zile inainte ca acesta sa atace Statele Unite la 11 septembrie 2001, si a fost declarat erou national de catre presedintele Hamid Karzai.

Cu toate acestea, unii spun ca liderul mujahedinilor a fost un criminal de razboi. Potrivit unei investigatii din 2005 a Human Rights Watch, „Ahmad Shah Massoud a fost implicat in multe abuzuri” comise de fortele militare aflate sub comanda sa in timpul razboaielor din Afganistan.

Intre sfarsitul anului 1980 si 1985, sovieticii au lansat cel putin o jumatate de duzina de atacuri asupra vaii – la sol si din aer. Luptatorii rusi aveau putina experienta in ceea ce priveste terenul si au fost adesea expusi la ambuscade. Sovieticii „au primit o mie de rani” din stanga, din dreapta si din centru – spune Sharifi. Un barbat – cunoscut sub numele de domnul DHsK, dupa mitraliera sovietica pe care o utiliza – obisnuia sa se ascunda sub o stanca si sa traga in ei, dar nu-l puteau gasi niciodata „si asta ii innebunea”.

El spune ca unii dintre comandantii actuali au luptai si atunci. „Erau antrenati sa stea singuri in avanposturi, fara o comunicare adecvata de la cartierul general. Stiau cum sa astepte si sa provoace durere”.

Dr. Giustozzi spune ca sovieticii au reusit sa isi asigure o fortareata in vale pentru o perioada de timp – dar nu a durat mult. „Rusii nu vedeau rostul de a ramane si mentinerea unei armate acolo a fost o adevarata provocare”, spune el. „Au vrut sa protejeze principala autostrada nord-sud, dar luptele au izbucnit pur si simplu in alte zone din apropiere”.

Arme, tancuri si avioane au fost lasate sa rugineasca in Valea Panjshir – mosteniri ale campaniilor militare esuate ale sovieticilor.

Ahmad Massoud avea 12 ani cand tatal sau a murit. A studiat la Londra si s-a antrenat timp de un an la Academia Militara Regala de la Sandhurst.

„Are farmecul tatalui sau, dar nu a fost testat ca lider militar”, spune Dr. Giustozzi. „De asemenea, el are nevoie de abilitatile necesare pentru a negocia orice potential acord de impartire a puterii la nivel national. Pentru ca este o figura noua si nu are prea multe de pierdut – spre deosebire de unele figuri mai vechi din guvern – ar putea fi mai exigent in discutii.”

Ce se va intampla in continuare in vale este greu de estimat, spune profesorul Leake: „In mod evident, este foarte constient de propria mostenire si de semnificatia istorica a tatalui sau – il putem vedea continuand aceasta mostenire de angajament international. Dar, de data aceasta, povestea este diferita. Talibanii au cucerit orase importante si orase din apropiere – iar lanturile de aprovizionare au fost intrerupte. Acest lucru schimba echilibrul”.

Massoud insusi a cerut intariri.

„Daca sefii de razboi talibani lanseaza un asalt, ei se vor confrunta, desigur, cu o rezistenta ferma din partea noastra… Cu toate acestea, stim ca fortele noastre militare si logistica nu vor fi suficiente”, a scris el in articolul sau din Washington Post. „Acestea vor fi rapid epuizate daca prietenii nostri din Occident nu vor gasi o modalitate de a ne aproviziona fara intarziere”.