Cel care l-a dat in vileag pe Mihai Lucan, haituit de „sistemul relational” al spagarului. „Patronatele unor televiziuni”, implicate in operatiunea de spalare a medicului
Deputatul USR Emanuel Ungureanu s-a prezentat marti la Parchetul General, el fiind citat in legatura cu o plangere penala pe numele sau depusa de medicul Mihai Lucan.
Emanuel Ungureanu este cel care l-a denuntat pe medic la DIICOT, iar in urma acestui denunt Lucan a fost pus sub acuzare pentru delapidare. Ulterior, medicul Mihai Lucan a depus la Parchetul General o plangere penala impotriva lui Emanuel Ungureanu, pe care il acuza de savarsirea infractiunii de compromitere a intereselor justitiei.
„Plangerea este facuta de inculpatul Mihai Lucan, cel care a traficat organele mai multor romani, pentru faptul ca as fi compromis interesele justitiei. Eu inteleg ca interesul justitiei este acela ca un om care cunoaste fapte de natura penala sa le spuna public. Mai ales ca eu am facut acest lucru cu multi ani inainte, in calitate de presedinte al unei asociatii, am facut acest lucru si in calitate de jurnalist, mai apoi in calitate de deputat. Mesajul meu este foarte limpede. Eu nu pot fi intimidat. Eu nu vorbesc doar despre o persoana, in cazul de fata Mihai Lucan. Eu vorbesc despre o lume, o lume a unor dumnezei medicali, care si-au permis, din cauza capacitatii lor de a vindeca, sa isi creeze un sistem relational, inclusiv la nivelul patronatelor unor televiziuni, la nivelul unor sefi de parchete, sefi de servicii, oameni din structuri ale Armatei, fosti sefi ai Agentiei Antidrog, deputati, senatori. Au creat o retea de protectie, care functioneaza inca foarte bine”, a declarat Emanuel Ungureanu, la intrarea in sediul Parchetului General, conform Agerpres.
In plangerea depusa la Parchet, medicul Mihai Lucan sustine ca Emanuel Ungureanu le-a dat jurnalistilor informatii „trunchiate si manipulatorii”, cu scopul de a crea o „presiune mediatica asupra instantelor de judecata” si de „a asigura succesul acuzarii”.
Lucan mai spune ca persoane din cadrul anchetei au divulgat date si informatii nedestinate publicitatii referitoare la actele de urmarire penala din dosarul deschis la DIICOT.
Plangerea depusa de Lucan vine dupa ce deputatul Emanuel Ungureanu l-a acuzat pe medic de coruptie si trafic de organe la Institutul de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca.
„Lucan lua mita si din aerul din institut. De la lifturile care s-au cumparat pana la bancomatul de cafea. Exista un circuit al spagii”, declara, pe 4 ianuarie, Emanuel Ungureanu, dupa o vizita la DIICOT.
Medicul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT intr-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, el fiind suspectat, printre altele, ca a transferat ilegal la clinica sa privata aparatura ce apartinea Institutului de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.