Cel mai recent sondaj: diferenta dintre PNL si AUR a ajuns la sub 1%. PSD conduce detasat

politica

Marcel Ciolacu

Un sondaj de opinie national realizat de INSCOP, realizat la comanda news.ro, arata ca PSD ramane pe primul loc in intentiile de vot, cu 31%, urmat in ordine de PNL si AUR. Diferenta PNL-AUR este sub 1 procent. Aproape un sfert dintre respondenti afirma ca in mod sigur nu ar merge sa voteze.

In cazul intregului esantion, care include toti votantii, indiferent daca merg sau nu sa-si exercite dreptul de vot, dar care si-au declarat optiunea pentru unul dintre partidele incluse in intrebarea privind scrutinul parlamentar, PSD se mentine pe primul loc, cu 29,1 % din optiuni, insa pozitia a doua revine AUR, urmat la diferenta de peste 2 procente de PNL. USR ar avea in prima varianta 12%, iar in cea de a doua 11,6%.

”PSD si PNL obtin scoruri usor mai bune pe votantii foarte mobilizati, in timp ce AUR obtine scoruri mai bune pe votantii care au o optiune politica, indiferent de cat de mobilizati sunt”, remarca directorul general al INSCOP Research, Remus Stefureac.

”INSCOP Research a decis sa publice in mod transparent intentia de vot raportata la doua categorii distincte de respondenti: asa numitii votanti cei mai mobilizati, adica respondentii care aleg un partid din lista, si declara ca ar merge in mod sigur la vot, fara a include nehotaratii si non-raspunsurile (37,8% din totalul esantionului), respectiv respondentii care aleg un partid din lista, indiferent daca declara ca vin sau nu vin in mod sigur la vot, fara a include nehotaratii si non-raspunsurile (63,8% din totalul esantionului).

Ce constatam din date este ca PSD si PNL obtin scoruri usor mai bune pe votantii foarte mobilizati, in timp ce AUR obtine scoruri mai bune pe votantii care au o optiune politica, indiferent de cat de mobilizati sunt. In acest moment nu putem vorbi despre tendinte foarte clare de evolutie/involutie a intentiei de vot. In urmatoarele luni, conturarea acestor tendinte va depinde in mare masura de modul in care va evalua populatia mersul economiei, al preturilor, precum si de politicile publice cu impact major precum cele legate de taxe, salarii sau pensii. De asemenea, un rol important asupra evolutiei intentiei de vot il vor avea si subiecte din afara spectrului politicilor guvernamentale precum cazuri de coruptie sau situatii de criza neprevazute”, explica directorul general al INSCOP Research Remus Stefureac.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese in perioada 15 – 22 septembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice). Volumul esantionului simplu, stratificat, este de 1550 de persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, varsta, ocupatie) pentru populatia neinstitutionalizata a Romaniei, cu varsta de 18 ani si peste. Eroarea maxima admisa a datelor este de ± 2.49 %, la un grad de incredere de 95%.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: