Cele mai des furate piese auto. Cum sa iti protejezi oglinzile laterale, farurile, volanul

life

Trafic in Bucuresti

Chiar daca o masina este parcata intr-o zona bine luminata, tot poate deveni cu usurinta o tinta pentru hoti. Cel mai des hotii fura piesele de masina care sunt usor de demontat, pe care le pot vinde ulterior pe piata neagra, le pot transporta in strainatate sau pe care le pot folosi pentru repararea altor vehicule.

Potrivit lui Matas Buzelis, expert automobilistic din cadrul companiei de date auto carVertical, hotii vizeaza de obicei piese de la masini mai noi, pe care le pot vinde pentru mai multi bani. De obicei sunt interesati de piese precum catalizatoare, roti si chiar placute de inmatriculare. Cum se pot proteja proprietarii de vehicule impotriva hotilor?

Oglinzile laterale

Oglinzile auto de ultima generatie pot costa cateva sute de euro, asa ca nu este deloc de mirare ca sunt cautate de hoti. Oglinzile sunt adesea deteriorate in incidente minore de trafic, ceea ce inseamna ca exista multi cumparatori pentru ele chiar si pe piata neagra.

Sunt si soferi care, dupa ce si-au spart propria oglinda, decid sa economiseasca bani si sa „imprumute” una de la o alta masina similara cu a lor. Acest obicei nefericit nu este surprinzator avand in vedere ca geamul oglinzii se scoate destul de usor in numai cateva momente.

Poate ajuta sa gravati numarul VIN al masinii pe oglinzi pentru a preveni sa fie furate. Astfel de oglinzi vor deveni problematic de instalat pe alta masina si prin urmare este mai probabil ca hotii sa nu se incumete sa le mai fure.

Farurile fata si stopurile spate

In functie de modelul masinii costul farurilor poate ajunge chiar si la cateva mii de euro. Deoarece cererea de faruri auto este mare pe piata pieselor second hand, hotii sunt deseori tentati de aceasta prada usoara si valoroasa. Farurile, stopurile si alte piese furate s-ar putea sa nu ajunga neaparat pe portalurile online de publicitate – sunt adesea transportate in strainatate.

„Pentru a scoate luminile, hotii pot folosi foarfece metalice speciale si pot deteriora grav aripile si capota masinii. In astfel de cazuri, pierderile pe care le sufera proprietarul sunt si mai mari”, spune Buzelis.

Luminile auto se numara si ele printre piesele auto pe suprafata carora expertii recomanda gravarea numarului VIN. Desi acest lucru nu va descuraja complet hotii, probabilitatea de a va gasi masina fara lumini va scadea semnificativ.

Numerele de inmatriculare

Placutele de inmatriculare ale masinilor sunt de obicei furate pentru a fi montate pe un alt vehicul si utilizate pentru activitati ilegale. Raufacatorii folosesc aceasta tactica pentru a evita camerele de supraveghere si pentru a induce in eroare fortele de ordine.

Demontarea placutelor nu necesita efort, asa ca singura modalitate de a va proteja masina in acest caz este sa o pastrati intr-o parcare inchisa sau macar intr-un loc bine luminat.

Volanul

Volanul unei masini din clasa economica poate costa doar cateva zeci de euro, dar un volan de pe un Porsche, BMW sau Mercedes-Benz de lux poate ajunge la mii de euro. Un numar semnificativ de masini grav avariate sunt importate in Europa din SUA, ceea ce duce la cresterea cererii pentru volane in stare perfecta de functionare.

Desi dispozitivele de blocare a volanului erau populare in trecut, in zilele noastre acestea sunt mai degraba o raritate. Singura modalitate de a evita furtul volanului este sa lasati masina intr-un loc sigur.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: