Cele mai multe incendii din Grecia au fost declansate „de mana omului”, spune guvernul
Cele mai multe dintre cele 667 de incendii care au izbucnit in Grecia in ultimele saptamani au fost declansate „de mana omului”, a declarat ministrul crizei climatice si protectiei civile, potrivit The Guardian.
Pe masura ce tara iese dintr-o perioada fara precedent, de 15 zile, de incendii induse de canicula, amploarea distrugerii este in sfarsit dezvaluita.
In timp ce conditiile meteorologice au fost diferite fata de oricare alt an – expertii considerand ca primele trei saptamani din iulie sunt cele mai calde inregistrate – majoritatea incendiilor ar fi putut fi prevenite, a sustinut vineri guvernul.
„In aceasta perioada au izbucnit 667 de incendii, adica peste 60 de incendii pe zi, aproape in toata tara. Din pacate, majoritatea au fost aprinse de mana omului, fie din neglijenta criminala, fie din intentie”, a declarat Vassilis Kikilias, ministrul grec al crizei climatice si al protectiei civile.
Kikilias a spus ca, in anumite locuri, incendiile au izbucnit in numeroase puncte din imediata apropiere in acelasi timp, sugerand implicarea piromanilor interesati sa extinda incendiile.
„Diferenta fata de alti ani au fost conditiile meteorologice. Schimbarile climatice, care au generat un val de caldura istoric si fara precedent, sunt aici. Au fost foarte putine zile in care vremea extrema nu a fost combinata cu vanturi puternice”, a adaugat ministrul.
Meteorologii nu au inregistrat niciodata pana acum astfel de temperaturi record pe o perioada atat de indelungata in Grecia. Cu exceptia insulelor din Marea Egee si Ionica, au fost atinse maximele ultimilor 15 ani.
Saptamana aceasta, Organizatia Meteorologica Mondiala si Serviciul Copernicus pentru Schimbari Climatice din Europa au descris iulie ca fiind cea mai fierbinte luna din istoria inregistrata. ONU a mai spus ca este clar ca nicio luna nu a fost vreodata atat de fierbinte.
Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a cerut masuri indraznete si imediate pentru a reduce efectul de sera.
„Dovezile sunt peste tot. Omenirea a dezlantuit distrugerea. Acest lucru nu trebuie sa inspire disperare, ci actiune”, a spus Guterres.
Incendiile au ucis trei persoane si au ranit alte 74. Miercuri, fortele armate au anuntat trei zile de doliu dupa ce doi piloti ai fortelor aeriene au fost ucisi in timp ce incercau sa stinga flacarile iar avionul lor s-a prabusit deasupra insulei Evia.
Aproape 20.000 de oameni – in principal turisti – au fost fortati sa paraseasca hotelurile de pe Rodos intr-o singura zi. Operatiunea a fost descrisa drept cea mai mare evacuare efectuata vreodata in Grecia. Starea de urgenta a fost declarata in unele zone din populara destinatie turistica la inceputul acestei saptamani.
In timp ce flacarile inca fac ravagii pe Rodos si insulele Corfu si Evia, vineri a fost prima zi in care serviciile de urgenta nu au fost in stare de alerta maxima, pompierii spunand ca situatia a inceput in sfarsit sa se imbunatateasca.
Oficialii au declarat ca un incendiu urias care a cauzat, joi, explozia la un deposit de munitii in apropierea unei baze militara din Nea Anchialos, la 20 km de orasul Volos, a fost adus sub control.
Profesorul Christos Zerefos, principalul expert grec in fizica atmosferei, a avertizat ca situatia se va agrava pe an ce trece. „Toate strategiile vor trebui revizuite (din cauza) crizei climatice”, a spus el.
Zerefos sustine de mai multi ani ca temperaturile medii anuale din Marea Mediterana vor creste cu pana la 2 grade Celsius in urmatorii 30 de ani.
Potrivit lui, criza climatica ar putea costa Grecia pana la 700 de miliarde de euro, atat in ceea ce priveste masurile preventive, cat si adaptarea la noua realitate, si a subliniat importanta pentru tara a intineririi ecosistemelor forestiere devastate.
„Iarna blanda a facut ca anul acesta sa pierdem jumatate din apa, reducand umiditatea solului si acest lucru creeaza o situatie care favorizeaza raspandirea incendiilor forestiere. Ecosistemele forestiere din Grecia sunt printre cele mai sensibile din lume. Ecosistemul forestier este esential. Daca il protejam, exista speranta ca se poate regenera”, a spus Zerefos.