news

Celebru doctor italian: „Coronavirusul nu mai exista clinic. Este timpul sa oprim terorizarea acestei tari”

Un celebru doctor italian, specializat in terapie intensiva, a afirmat ca boala Covid-19 a disparut din Italia si ca a venit timpul sa se inceteze cu „terorizarea” inutila a italienilor, provocand o polemica aprinsa cu autoritatile si alti specialisti, informeaza AFP.

„In realitate, virusul nu mai exista clinic in Italia”, a afirmat duminica, la televiziunea RAI, doctorul Alberto Zangrillo, directorul spitalului San Raffaele din Milano.

Zangrillo este cunoscut in Italia drept „doctorul lui Berlusconi”, fiind cel care urmareste starea de sanatate a fostului premier italian.

„Prelevarile efectuate in cursul ultimelor zece zile au aratat o incarcatura virala absolut infinitezimala in termeni cantitativi in raport cu cele efectuate in urma cu o luna sau doua luni”, a declarat el.

„Ar fi timpul sa oprim terorizarea acestei tari”, a afirmat el.

Noul coronavirus a ucis aproape 33.500 de oameni in Italia, care a fost un moment epicentrul bolii in Europa, dupa aparitia sa in China, la sfarsitul lui 2019. Nordul, in special Lombardia (a carei capitala este Milano), a concentrat majoritatea cazurilor.

„In asteptarea dovezilor stiintifice pentru a sustine teza disparitiei virusului, ii invit pe cei care sunt convinsi de aceasta teza sa nu semene confuzia printre italieni”, a comentat intr-un comunicat subsecretarul ministerului Sanatatii, Sandra Zampa.

Seful Comitetului national de sanatate, Franco Locatelli, s-a declarat „derutat” de afirmatiile lui Zangrillo. „Este suficient sa privesti numarului de noi cazuri pozitive zilnice pentru a constata ca circulatie noului coronavirus persista in Italia”, a declarat el.

Acest numar oscileaza intre 300 si 500 noi contaminari zilnice. Duminica au fost descoperite 355 noi cazuri, cea mai mare parte in Lombardia.

Directorul prestigiosului institut de boli infectioase Spallazani din Roma, Giuseppe Ippolito, a apreciat la randul lui ca nu exista nicio dovada stiintifica care sa arate ca virusului a suferit mutatii sau a scazut in forta.

Italia renunta progresiv la carantina de la inceputul lui mai, incercand sa relanseze cat mai rapid o economie pusa in genunchi de pandemie, si in special turismul, care ar trebui sa reporneasca dupa deschiderea granitelor prevazuta in 3 iunie.

Guvernul a avertizat ca este vorba de una dintre cele mai sensibile faze si a cerut populatiei sa respecte mai mult ca niciodata regulile de distantare sociala.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Viktor Orban: „UE ar trebui sa revizuiasca sanctiunile impotriva Rusiei, deoarece acestea mentin preturile ridicate la energie”

Uniunea Europeana ar trebui sa revizuiasca sanctiunile impotriva Rusiei, deoarece acestea mentin preturile ridicate la…

16 minute ago

Ultimele dorinte bizare ale lui Silviu Prigoana: a cerut sa fie inhumat noaptea, iar sicriul sa-i fie dus la o casa, o biserica si inca intr-un loc, tinut secret de familie

Controversat in viata, afaceristul Silviu Prigoana declanseaza controverse chiar si dupa moartea lui. El nu…

46 de minute ago

Comisar-sef de la Criminalitate Organizata, trimis in judecata in stare de arest la domiciliu. Este acuzat de fapte foarte grave

DNA a anuntat vineri ca l-a trimis in judecata pe fostul comisar sef Coriolan Andrica…

O oră ago

Captura neobisnuita: Un submarin nuclear american a fost prins in plasa pescarilor norvegieni

Pescarii norvegieni au facut o captura deosebita: ceva cantarind 7.800 de tone si masurand 115…

2 ore ago