externe

Cercetatorii au descoperit ce erau bilele negre misterioase care au ajuns pe plajele din Sydney: mini aglomerari de deseuri urat mirositoare

Misterul bilelor negre care au aparut pe unele dintre cele mai cunoscute plaje din Sydney, Australia, luna trecuta a fost acum elucidat – si este mai dezgustator decat v-ati putea imagina vreodata, potrivit CNN.

Sapte plaje au fost inchise publicului luna trecuta, dupa ce salvamarii au observat mii de sfere negre, pe nisip.
O echipa de cercetatori de la Universitatea din New South Wales (UNSW) a dezvaluit ca bilele negre – initial considerate a fi facute din gudron – erau de fapt formate din fecale umane, metamfetamina, par uman, acizi grasi si resturi alimentare, printre sute de alte substante nocive. „Miros absolut dezgustator, miros mai rau decat orice ai mirosit vreodata”, a declarat profesorul Jon Beves.

Autoritatea pentru Protectia Mediului din New South Wales (EPA) i-a avertizat pentru prima data pe locuitorii din Sydney sa evite sa inoate sau sa atinga bilele pe 17 octombrie, dupa ce au fost observate pe sapte plaje, inclusiv pe faimoasa plaja Bondi.

Atunci, continutul lor era „un mister”, iar autoritatile locale au ordonat o serie de teste pentru a afla ce erau si de unde proveneau.

Testele initiale au sugerat ca erau facute din ulei nerafinat, potential dintr-o scurgere de petrol, au scris Beves si profesorul William Alexander Donald de la UNSW pe site-ul The Conversation. „Cu toate acestea, testele suplimentare au indicat o compozitie diferita, mai dezgustatoare”, au scris ei.

Bilele aveau in compozitie mase congelate de grasimi, uleiuri si molecule grase care se pot acumula in canalizare, au scris oamenii de stiinta, observand ca prezenta lor evidentiaza problema poluarii de-a lungul coastei. „Nu as vrea sa inot printre ele”, a spus Donald.

Aglomerarile de deseuri sunt in toate formele si dimensiunile. In 2021, o aglomerare masiva de 330 de tone a facut ravagii in Birmingham, Marea Britanie, cand a infundat canalizarea orasului timp de cateva saptamani.
Bilele din Sydney nu erau totusi mase de deseuri obisnuite. Contineau totul, de la materii fecale la medicamente si droguri recreative, au scris oamenii de stiinta.

De unde au venit aceste bile groaznice, ramane inca un mister. Provin probabil dintr-o „sursa care elibereaza deseuri amestecate. Autoritatile au luat in considerare mai multe cauze posibile, cum ar fi o scurgere dintr-un transport maritim sau o scurgere de apa uzata. Cu toate acestea, din cauza compozitiei complexe a bilelor si a timpului petrecut in apa, testele nu au putut confirma originea lor exacta”, potrivit unui comunicat de presa al EPA.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Sondaj catastrofal pentru Ciolacu, 89% dintre romani isi doresc un presedinte „educat”. Educatia, prima calitate la care se uita alegatorii romani

Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…

3 ore ago

Cum l-a ignorat Iohannis pe iliberalul Orban cand a ajuns la Budapesta: „I-a intors spatele”. Recent, Orban a facut declaratii jignitoare la adresa Romaniei

Presa pro-guvernamentala de la Budapesta noteaza indignata ca presedintele roman Klaus Iohannis i-a intors spatele…

3 ore ago

Ce spune acum Kremlinul despre promisiunea lui Trump ca va „puna capat razboiului in 24 de ore”

Rusia tine minte si are in vedere declaratiile presedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump,…

30 de minute ago

Orban, triumfator in fata liderilor UE dupa ce „bunul prieten Trump” a castigat: „Are o linie directa cu presedintele ales al SUA”

Cu un zambet satisfacut si strangeri de maini ferme, premierul conservator ungar Viktor Orban, adesea…

46 de minute ago

Badalau a primit „Medalia de borfas” de la protestatarul „Ceausescu”. PSD-istul are o masina de 200.000 de euro, cu sofer

Protestatarul Marian Tivilic, supranumit "Ceausescu", l-a asteptat vineri pe Niculae Badalau, fost vicepresedinte al PSD,…

2 ore ago

Un nou studiu dezvaluie originea cosmopolita a locuitorilor din Pompei

Cand o eruptie vulcanica a ingropat orasul antic Pompei, ultimele momente de viata ale cetatenilor…

4 ore ago