Ziua Aviatiei Romane si a Fortelor Aeriene este sarbatorita, an de an, la 20 iulie, data la care, potrivit calendarului ortodox, este praznuit Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al aviatorilor, potrivit unui documentar Agerpres.
Ziua Aviatiei 2024 a fost marcata, sambata, cu un spectacol pe cerul Capitalei. Zeci de avioane si elicoptere au survolat spatiul aerian din Bucuresti. Demonstratia a cuprins nu doar avioanele F-16 romanesti, ci si aparatele F-18 finlandeze, care efectueaza serviciul de Politie Aeriana NATO la baza Kogalniceanu.
Evenimentul a inceput la ora 10:00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piata Aviatorilor din Capitala, unde a avut loc o ceremonie militara si religioasa, cu depuneri de coroane de flori in memoria eroilor, informeaza Ministerul Apararii Nationale (MApN).
Ulterior, pe cerul Capitalei s-a desfasurat o demonstratie aviatica care a desfasurat avioane de lupta si transport: F-16 Fighting Falcon, Eurofighter Typhoon, C-130 Hercules, C-27J Spartan; aeronave de tip F-18 Hornet ale Fortelor Aeriene Finlandeze, care efectueaza serviciul de Politie Aeriana NATO la baza Kogalniceanu; elicoptere militare apartinand Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Roman de Informatii si Aeroclubului Romaniei; aeronave civile.
1910 – Aurel Vlaicu construieste primul avion militar romanesc
Aviatia militara romana a luat nastere in anul 1910, cand primul avion militar, proiectat de Aurel Vlaicu si realizat de Arsenalul Armatei zboara la 17 iunie 1910, se arata in volumul ”Calendarul Traditiilor Militare” (2010). Un an mai tarziu, in 1911, au fost brevetati primii ofiteri ca piloti, iar in 1912 s-a creat prima scoala de zbor, urmand ca prima lege de organizare a aeronauticii sa apara in 1913, conform www.roaf.ro.
In 1915, a luat fiinta Corpul de Aviatie, aviatia devenind astfel arma de sine statatoare, iar in 1917, a fost infiintata Directia Aeronauticii din Marele Cartier General roman. Tot in 1915, a aparut insigna de aviator roman. Pentru ofiteri, insigna era din metal de culoare argintie si se purta pe piept in partea stanga, iar pentru subofiteri se confectiona din matase de aceeasi culoare si se purta pe maneca stanga. Un an mai tarziu, in 1916, s-a infiintat artileria antiaeriana romana. Corpul de artilerie antiaeriana se afla in subordinea Cetatii Bucuresti si consta in special din cadre si trupa de artilerie de fortificatii, avand tunuri adaptate pentru trageri antiaeriene de catre coloneii Burileanu si Negrei.
In 1917, aeronautica romana a participat la marile batalii purtate de armata romana in sudul Moldovei (Marasti, Marasesti si Oituz) indeplinind misiuni de informatii, atac asupra pozitiilor inamice, vanatoare si aparare antiaeriana, scrie site-ul www.roaf.ro.
1932 – Subsecretariatul de Stat al Aerului din cadrul Ministerului de Razboi
Anii 1920 au fost reprezentativi pentru cea de-a doua generatie de aviatori si artileristi antiaerieni romani. Au aparut flotilele aeriene si regimentele AA.
In anul 1923, s-a infiintat Inspectoratul General al Aeronauticii din Statul Major General, la 1 ianuarie 1924 aeronautica s-a transformat in categorie de forte, fiind pusa sub autoritatea Inspectoratului general al aeronauticii, iar in 1932 a luat fiinta Subsecretariatul de Stat al Aerului din Ministerul de Razboi. In 1936 s-a infiintat Ministerul Aerului si Marinei, cea mai inalta forma de autonomie pe care au avut-o aviatia si marina.
Prima personalitate care a ocupat functia de ministru a fost comandorul (r) ing. Radu Irimescu, veteran al Primului Razboi Mondial. Ministerul a fost desfiintat in septembrie 1940.
In perioada 1941-1945, aviatia si artileria antiaeriana romane au participat la toate campaniile purtate de armata romana in cel de-Al Doilea Razboi Mondial. In 1950, aviatia militara a primit denumirea de Fortele Aeriene Militare.
Intre 1951 si 1960, Fortele Aeriene Romane au trecut la inzestrarea moderna, specifica etapei postbelice. In acest deceniu, in cadrul unitatilor sale au aparut avioanele cu reactie, elicopterele, statiile de radiolocatie si rachetele sol-aer, noteaza site-ul www.roaf.ro.
Avionul MiG-21 a intrat in inzestrarea Fortelor Aeriene Romane in 1962. Prima varianta a fost F-13 (fara radiolocator de bord).
Primele avioane MiG-21 au inzestrat o escadrila din Regimentului 91 Aviatie Vanatoare de la Deveselu.
In anul 1977, Fortele Aeriene Militare sunt redenumite, primind numele de Aviatia Militara, la 1 mai acelasi an fiind infiintat Comandamentul Aviatiei Militare.
In 1972, aviatia civila fusese trecuta in subordinea MApN, unde a fost infiintat Comandamentul Aviatiei Civile – TAROM, care si-a incetat activitatea in 1976, in locul sau fiind creat Departamentul Aviatiei Civile, in cadrul aceluiasi minister.
Intre anii 1971 si 1985, au zburat prototipurile mai multor aeronave create de industria aeronautica romana pentru Fortele Aeriene (elicopterele IAR 316 si IAR 330, avionul de scoala faza I IAR 823, avionul de atac la sol IAR 93 si avionul de scoala cu reactie IAR 99).
Un moment important in acest domeniu l-a constituit participarea, intre 14 si 22 mai 1981, a cosmonautului roman Dumitru Prunariu la misiunea Soiuz-40. Impreuna cu Leonid Popov, acesta a realizat experimente stiintifice, majoritatea fiind de conceptie romaneasca, cu aparatura realizata in Romania.
1993 – infiintarea Statului Major al Aviatiei si Apararii Antiaeriene
La 2 martie 1990, s-a infiintat Muzeul Aviatiei (astazi Muzeul National al Aviatiei Romane). Actualul sediu se afla in hangarele de pe partea de sud a fostului Aerodrom Militar Pipera (soseaua Fabrica de Glucoza).
Ulterior, Fortele Aeriene au cunoscut un amplu proces de reorganizare, astfel ca, in 1993, s-a infiintat Statul Major al Aviatiei si Apararii Antiaeriene, devenit in anul 2000 Statul Major al Fortelor Aeriene, ce are menirea de a coordona apararea spatiului aerian al Romaniei.
In 1998 s-a infiintat revista „Cer Senin”, avand misiunea de a prezenta publicului larg informatii despre realizarile Fortelor Aeriene Romane, pe plan intern si extern.
Dupa ce Romania a semnat aderarea la ”Parteneriatul pentru Pace” (1994), un pas important catre integrarea in structurile euro-atlantice, capacitatea de lupta a Fortelor Aeriene Romane a fost imbunatatita prin programe de modernizare a tehnicii existente si, incepand cu anul 2005, Fortele Aeriene Romane au participat la misiuni in diverse teatre de operatii, cum ar fi Althea (Bosnia, 2005), KAIA (Afganistan, 2006 si 2011-2012), Baltica 07 (Tarile Baltice, 2007), conform www.roaf.ro.
In 20 iulie 2023 – dar si anul acesta – cu prilejul Zilei Aviatiei Romane si a Fortelor Aeriene, la Monumentul Eroilor Aerului din Piata Aviatorilor din Bucuresti s-a desfasurat o ceremonie militara si religioasa cu depuneri de coroane de flori in memoria eroilor aviatori.
Dacian Ciolos, fost premier si fost comisar european, a lansat sambata un apel catre partidele…
Un sofer de TIR, cetatean polonez, a fost amendat cu 3.000 de lei si i-a…
Analistul politic Cristian Pirvulescu afirma ca e foarte probabil ca prezenta la vot la alegerile…
Numirea de catre presedintele ales Donald Trump a lui Robert F. Kennedy Jr la conducerea…
Cel mai mare coral cunoscut din lume, vizibil din spatiu, a fost descoperit in apele…
Alianta Nationala Crestina (ANC) trimite in cursa doi candidati pentru Senat si sase pentru Camera…