Presedintele Consiliului European: „Pregatiti-va ca pana in 2030 sa aiba loc o noua extinderea a UE”
Presedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat luni ca doreste ca Europa sa fie pregatita pentru extindere pana in 2030, scrie Politico.
„Extinderea nu mai este un vis”, a spus seful Consiliului la Forumul Strategic de la Bled din Slovenia, unde s-au reunit lideri din Balcanii de Vest. „Este timpul sa mergem inainte”, a adaugat el.
In timp ce opt tari detin oficial statutul de candidat, pentru multe state din Balcanii de Vest procesul de aderare a fost blocat din diverse motive. Iar pentru unele tari precum Turcia, procesul a fost oficial suspendat, desi evolutia razboiului din Ucraina a revigorat dezbaterea.
In iunie anul trecut, liderii UE au acordat statutul de candidat Ucrainei si Moldovei si se creeaza presiune pentru deschiderea discutiilor de aderare cu aceste tari pana la sfarsitul anului.
„Mai este mult de lucru. Va fi dificil”, a spus Michel la forum, adaugand: „Cred ca trebuie sa fim pregatiti – de ambele parti – pana in 2030 sa ne extindem”.
Presedintele Consiliului a subliniat ca „extinderea este si va ramane un proces bazat pe merit”, subliniind necesitatea respectarii statului de drept, implementarii standardelor economice europene si alinierii la pozitia Bruxelles-ului in ceea ce priveste politica externa.
Michel a cerut ca urmatorul buget pe termen lung al UE sa ia in considerare obiectivele de extindere si ca UE sa ia in considerare adaptarea cadrului sau institutional pentru o forma mai larga.
Cu privire la problema spinoasa daca extinderea ar trebui sa implice o indepartare de la luarea deciziilor in unanimitate in chestiuni sensibile, el a preferat o pozitie de mijloc: „Renuntarea completa la unanimitate este riscanta”.
„Va fi o nuca greu de spart”, a continuat liderul Consiliului.
Cea mai mare provocare, potrivit lui Michel, ar putea fi pur si simplu convingerea europenilor in ce priveste proiectul de extindere.
„Trebuie sa ne asiguram”, a spus el, ca „avem inimile oamenilor cu noi”.