Chirieac, scandalizat ca Dragnea nu e lasat in permisie: „E criminal, omul e extrem de periculos. O sa ii dea lui Dinca liber vreo doua zile”

news

„Analistul” Bogdan Chirieac s-a aratat revoltat, vineri, ca lui Liviu Dragnea nu i s-a permis sa isi ia o zi de permisie (sau doua zile, conform Romania TV), sustinand ca „avea dreptul” la acest favor.

”Vad ca puscaria este impletita strans cu politica in tara noastra, din mare nefericire. Foarte bine ca nu i se da drumul nici in permisia la care are dreptul, de o zi sau de doua zile, pentru ca omul e periculos, e criminal. Totusi, fapta aia pentru care e condamnat e abominabila. Adica unii zic ca stia ca doua femei au fost angajate la prefectura si ca erau platite de la manutanta, de la nu stiu ce. Omul e extrem de periculos. Nu are cum sa iasa. O sa ii dea lui Dinca liber vreo doua zile. Sa-si mai traga sufletul ca uite l-a suparat presa. Ca daca nu era presa, omul era in libertate si acum. Iar Dragnea nu are nici doua zile de permisie”, a declarat Chirieac la Romania TV.

Solicitarea lui Liviu Dragnea de a primi o permisie de ziua lui a fost respinsa de directorul penitenciarului Rahova, dupa ce initial fusese aprobata de comisie, au declarat pentru G4Media.ro surse din Administratia Nationala a Penitenciarelor.

Cererea ar fi fost respinsa dupa ce informatia a ajuns in presa, pentru ca Dragnea ar fi fost favorizat fata de alti detinuti. Permisiile se acorda de regula pentru buna purtare abia dupa cel putin un an de detentie, pe cand Liviu Dragnea ar fi beneficiat de acest tip de recompensa dupa numai cinci luni de detentie.

Dragnea ar fi urmat sa aiba o zi de permisie la inceputul lunii noiembrie.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: