Chirila, despre libertatea de la Pro TV si „televiziunile de papusi”: „Pot sa spun ‘Merci!’ Pro TV-ului: niciodata un discurs de-al meu nu a fost cenzurat”
Tudor Chirila, un artist implicat civic, cu un discurs foarte contondent si pe zona politica, a declarat intr-un interviu pentru aktual24.ro ca Pro TV nu i-a spus niciodata sa isi cenzureze cuvintele si iesirile publice. „Pot sa spun ‘Merci!’ Pro TV-ului: niciodata un discurs de-al meu nu a fost cenzurat”, a subliniat Chirila.
In interviu, Chirila a aratat ca atitudinea sa civica a facut sa fie „tarat in tot felul de… in balti din astea de invective”.
„Exista si o tabara impotriva a ceea ce propovaduiesc eu, ca sa zic asa. Propovaduiesc e mult spus, mai degraba impotriva opiniilor mele. Si de multe ori tabara este superagresiva, cu extrem de multe invective. Am fost si eu subiect al manipularilor de la televiziunile astea de papusi. Si intrebarea… Da, chiar, e ‘de ce o faci, cand ai putea sa-ti vezi linistit de treaba ta?’. Bai, nu stiu, dar mie nu mi se pare ca asta e Romania pe care noi ne-o dorim. Si nu cred ca ai niste atitudini normale, de cetatean, ca sa-ti aduci notorietate. Adica, ce? Daca n-aveam notorietate, o faceam ca sa am notorietate? Ca asa spui ca spun oamenii: ‘Bai, are de toate, ce-i mai trebuie asta?’.
Eu nu am nevoie de notorietatea asta, intr-adevar! Si n-am nevoie nici macar de… Adica, se uita 2 milioane de oameni la Pro TV intr-o seara! Eu acolo am avut niste discursuri chiar legate de zona asta civica”, a declarat Chirila.
„Nu ma mana nimic in lupta! Ma mana-l lupta o chestie de bun-simt! Adica nu putem sa… Noi, usor-usor, o sa ajungem sa traim ca in cartea lui Saramago, ‘Eseu despre orbire’. Adica, unde sa ajungem? O sa parcam masinile unii peste altii la nesfarsit? O sa ne uitam cum cad spitalele peste bolnavi si scolile peste copii? Pana unde? S-a banalizat si s-a normalizat raul de asa maniera, incat… Mie mi se pare ca m-as simti mai rau sa nu spun nimic!
Eu sunt un om care am grija de sanatatea mea mentala si de sanatatea mea sufleteasca. Mi se pare ca sa dam afara din noi e mai important decat sa tinem in noi! Si eu nu mai vreau sa accept! Asta a stat si la baza reactiei mele (de la inaugurarea statuii Monicai Lovinescu, cand a protestat impotriva prezentei Ralucai Turcan acolo – n. red.). Eu n-am ajuns la varsta asta sa asist tacut si sa accept un compromis cu raul de genul celui cand omagiem voci ale exilului romanesc care nu s-au oprit o clipa din a condamna mizeriile…”, a mai spus Chirila pentru aktual24.ro.
El a subliniat ca Pro TV nu a incercat niciodata sa il cenzureze. Fragment din interviu:
Ti s-a intamplat vreodata, in anii astia, sa fii tras de maneca de diversi parteneri? De vreun producator, de oameni din conducerea unor televiziuni ori a vreunui teatru unde ai jucat? Sa ti se spuna: „Tudor, las-o mai usor, mai moale, tu nu vezi ca toti ceilalti nu zic nimic?“. Pentru ca tu esti, cumva, o voce aparte. Probabil ca mai sunt 2-3 ca tine, mai vocali, restul incearca sa se delimiteze foarte tare de zona sociala, civica, politica.
Nu, niciodata! Uite, putem sa o luam cu unul din lucrurile pentru care pot sa spun „Merci!“ Pro TV-ului: niciodata un discurs de-al meu nu a fost cenzurat.
Nici nu ti s-a sugerat?
Nu, nu, niciodata! Absolut niciodata!
Dar din alte parti? Cand mergi sa joci in spectacole sau sa tii concerte?
Nu, nici la teatru! Niciodata nu ni s-a spus ca „Tudor ar putea sa nu aiba un discurs despre nu stiu ce“ sau… Nu! Niciodata! Iarasi, se face o confuzie: eu nu fac politica! Politica fac membrii de partid sau, daca eu fac politica, atunci toti facem politica. Politica inseamna si dimineata, cand te imbraci! Tu faci politica atunci cand te imbraci intr-un fel deoarece mergi intr-un loc, pentru ca vrei sa creezi o anumita impresie, pentru ca vrei sa ai o strategie. De aia cand te duci intr-un loc, cand te duci la o intalnire de afaceri unde speri sa obtii un contract, probabil pui un costum pe tine, nu un hanorac cu caciula. Vrei sa mergi relaxat la o cafea? Pui un hanorac cu caciula! Politica facem si atunci cand ne organizam viata, si atunci cand incercam sa avem succes, si atunci cand incercam sa facem niste proiecte. Dar eu nu fac politica! Ma exprim intr-o tara in care cred ca, daca ne-am exprima mai multi si daca mai multi oameni i-ar striga Ralucai Turcan, la o dezvelire de statuie, „esti o impostoare!“ si tuturor celor care reprezinta ce reprezinta ea in Romania, ar fi mai bine! Romanii s-au culcat pe urechea ca astia sunt niste nesimtiti pe care nu-i mai deranjeaza nimic. Bai, eu nu cred ca-i chiar asa! Adica eu nu cred ca 100.000 de oameni in fata la Palatul Victoriei in fiecare zi pot sa-ti dea un sentiment reconfortant.
Citeste interviul integral: Tudor Chirila: „Sesizeaza cineva elefantul din camera, fratilor? Am innebunit? Eu n-am ajuns la varsta asta sa asist tacut si sa accept un compromis cu raul”