Chisinaul cere oficial ajutorul Aliantei Nord-Atlantice impotriva Rusiei: „Moscova a declansat actiuni de RAZBOI hibrid”

news

nato

Ministrul moldovean al apararii, Anatol Salaru, a declarat duminica, intr-un interviu acordat postului de radio Europa Libera, citat de Agerpres, ca la Summitul NATO de la Varsovia a solicitat sprijin din partea Aliantei Nord-Atlantice pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova si inlocuirea misiunii ruse de mentinere a pacii din regiunea transnistreana cu o misiune civila, sub mandat ONU.

In acest context, Salaru a evocat „actiuni destabilizatoare din partea Rusiei” in Republica Moldova, subliniind necesitatea ca tarile din regiune care nu sunt membre ale NATO sa fie sprijinite de Alianta in efortul de a combate ceea ce el a calificat drept „actiuni ale razboiului hibrid” rusesc.

Ministrul moldovean al apararii a invitat tarile membre ale NATO sa sustina initiativa Chisinaului de a transforma misiunea de mentinere a pacii din regiunea transnistreana intr-o misiune civila multinationala si sa ceara Rusiei evacuarea armatei si munitiilor ei de pe teritoriul Republicii Moldova, in conformitate cu angajamentele internationale asumate.

Din perspectiva Republicii Moldova, raporturile ei cu NATO si cu tarile partenere sunt fundamentate pe patru valori si principii: cooperarea, flexibilitatea, credibilitatea si interoperabilitatea fortelor armate, a spus Salaru intr-un discurs sustinut la Summitul NATO de la Varsovia, potrivit portalului Moldova.org. Chisinaul isi doreste ca in cursul anului 2019 sa gazduiasca un exercitiu NATO/PfP de tip REGEX, care sa serveasca drept platforma pentru realizarea unui centru de instruire regional permanent, a subliniat ministrul moldovean al apararii.

Saptamana trecuta, Adunarea Parlamentara a OSCE a facut apel la respectarea suveranitatii si integritatii teritoriale ale Republicii Moldova. Intr-o rezolutie finala a reuniunii de la Tbilisi, adoptata marti, AP OSCE a cerut retragerea trupelor militare ruse din Republica Moldova si transformarea mecanismului actual de mentinere a pacii din stanga Nistrului intr-o misiune civila sub egida OSCE.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: