politica

Chisinaul nu s-a speriat. Ambasadorul Rusiei a fost convocat la sediul MAE pentru a da explicatii dupa declaratiile razboinice ale lui Lavrov

Ministrul moldovean de externe, Nicu Popescu, a dispus convocarea la MAE de la Chisinau in cursul zilei de joi a insarcinatului cu afaceri ad interim al Federatiei Ruse in Republica Moldova, dupa declaratiile sefului diplomatiei ruse Serghei Lavrov, care au fost calificate de autoritatile moldovene drept ”speculatii neintemeiate”, transmite Unimedia.info.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat anterior autoritatile moldovene ca Moscova va face totul pentru a proteja interesele populatiei rusofone din Republica Moldova si ca va considera drept atac impotriva Rusiei orice fel de situatie de natura sa puna in pericol securitatea fortelor de mentinere a pacii din Transnistria, conform media de la Chisinau, care citeaza presa de stat rusa.

Citeste si: In premiera, Lavrov ameninta Moldova cu razboiul: „Ar trebui sa inteleaga ca orice actiune care ar pune in pericol securitatea trupelor noastre din Transnistria va fi considerata drept un atac asupra Rusiei”

Intr-un comunicat, purtatorul de cuvant al diplomatiei moldovene, Daniel Voda, reaminteste partii ruse ca legislatia Republicii Moldova garanteaza drepturile si libertatile fundamentale ale omului.

‘Vorbitorilor de limba rusa, ucraineana, gagauza, bulgara si ai altor minoritati etnice le sunt respectate drepturile in conformitate cu principiile democratice, iar in cazul vorbitorilor de limba rusa mentionati in declaratie nu au fost semnalate incalcari ale drepturilor acestora la institutiile abilitate din tara noastra’, subliniaza Voda.

Totodata, purtatorul de cuvant al MAE moldovean a declarat ca autoritatile de la Chisinau ‘isi reitereaza atasamentul pentru metodele pasnice, diplomatice si bazate pe dialog atat pentru reintegrarea tarii cat si in dialogul cu Federatia Rusa privind retragerea trupelor ruse stationate ilegal pe teritoriul tarii noastre. Oricare alte speculatii le consideram neintemeiate’.

Declaratiile amenintatoare din ultimele doua zile ale lui Serghei Lavrov la adresa autoritatilor de la Chisinau reprezinta o incercare de a deturna parcursul european al Republicii Moldova, dar si un joc al Rusiei pentru a aseza partea moldoveana la masa negocierilor privind statutul regiunii transnistrene, considera mai multi analisti politici si experti de la Chisinau, citati de Deschide.md.

Comentatorul politic Nicolae Negru considera ca Moscova vrea sa sperie Chisinaul pentru a-l obliga sa se aseze la masa negocierilor in vederea obtinerii unei solutii favorabile Rusiei in reglementarea conflictului transnistrean.

”Vorbim de federalizarea Republicii Moldova, cu drept de veto pentru Transnistria si pentru Comrat in ceea ce priveste politica interna si externa’ a republicii, a precizat el.

Iar analistul politic Anatol Taranu apreciaza ca declaratiile lui Lavrov intervin ca urmare a mesajelor lansate de liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care insista pe ”tratative diplomatice privind securitatea Transnistriei’.

”Este evident ca aceste initiative a lui Krasnoselski sunt coordonate cu Moscova… Toate declaratiile lui Lavrov precum ca cineva din Republica Moldova ar ameninta rusii din Transnistria sunt de mai demult. Acum, el impinge Chisinaul spre inceperea unui dialog oficial cu Tiraspolul intr-o forma sau alta diplomatica. Aceasta inseamna ca Rusia, parte a procesului de reglementare, va participa la aceste intruniri diplomatice. Rusia are nevoie de aceste tratative, intrucat este intr-o izolare internationala si nu poate sa contacteze si sa relationeze cu statele occidentale. Incercarea de a reanima un dialog diplomatic in privinta Transnistriei este o incercare de a iesi din izolarea internationala si a se prezenta pe post de pacificator. Cred ca Chisinaul intelege acest lucru si nu va raspunde la aceasta capcana intinsa de Moscova’, a declarat el pentru Deschide.md.

Expertul Ion Tabirta este de parere ca autoritatile de la Chisinau trebuie sa fie extrem de atente la declaratiile facute de Lavrov.

” …Acum ramane intrebarea daca aceste declaratii fac parte dintr-un eventual plan al Rusiei pentru Republica Moldova sau sunt declaratii de avertizare la adresa statului nostru, a actualei guvernari, pentru a nu aprofunda dialogul cu Uniunea Europeana, pentru ca guvernarea sa nu fie una prooccidentala in promovarea reformelor sale’, a declarat el pentru Deschide.md.

”Rusia incearca sa adune un anumit arsenal impotriva actualei guvernari din Republica .Moldova, astfel ca aceasta sa-si tempereze intentiile de a se apropia de UE prin realizarea unor reforme’, mai opineaza el.

”Reformele de tip european, democratice, nu convin Rusiei pentru ca in acest mod Republica Moldova, societatea moldoveana se indeparteaza de modelul de stat post-sovietic pe care incearca sa-l cultive Rusia. Republica Moldova europenizata si democratizata indeparteaza statul nostru de Federatia Rusa’, subliniaza el, conform media citate.

Ion Tabirta atrage atentia si asupra faptului ca Lavrov face aluzii precum ca actuala guvernare nu ar fi independenta si ca ar fi marioneta Occidentului: ”Aceste declaratii sunt ingrijoratoare si pentru ca, anterior, asemenea acuzatii si etichetari erau indreptate spre conducerea de la Kiev’, afirma el.

In ce priveste ”statutul special’ pentru Gagauzia, evocat de Lavrov, expertii citati au precizat ca aceasta ar reprezenta o tentativa de a soma Chisinaul sa accepte propunerile Rusiei privind federalizarea Republicii Moldova.

”Este o forma de presiune asupra Chisinaului, asupra guvernarii, sa cedeze si sa accepte ceea ce propune Moscova. Sunt planuri mai vechi care sunt accelerate in legatura cu situatia foarte incerta in Ucraina, in contextul perspectivei nu tocmai optimiste pentru armata rusa de acolo. Nefiind siguri de victoria lor, rusii incearca sa accelereze procesele din Republica Moldova pentru a obliga Chisinaul sa adopte o formula care ar conveni Moscovei’, apreciaza Nicolae Negru, editorialist la Ziarul National din Chisinau.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Efectul Trump? Prima conversatie directa intre Scholz si Putin din ultimii doi ani. Discutia a durat o ora

Cancelarul german Olaf Scholz l-a indemnat vineri, in cadrul unei conversatii directe, pe presedintele rus…

26 de minute ago

Hrebenciuc anunta ca Simion va intra „cu siguranta” in turul 2. Gigi Becali dezvaluie o noua discutie recenta cu „strategul PSD”

Presedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidentiale, a afirmat vineri ca omul de afaceri…

O oră ago

Nicusor Dan este extrem de optimist: „Daca referendumul va trece, parlamentarii nu il vor ignora”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a declarat vineri ca, in situatia in care referendumul pe Bucuresti…

22 de minute ago

Americanii migrazeaza masiv de pe X-ul lui Musk dupa victoria lui Trump. Rivalul Bluesky anunta 1 milion de noi utilizatori doar intr-o singura zi

Reteaua sociala americana Bluesky, care se doreste a fi o alternativa la X, a anuntat…

54 de minute ago

Financial Times: Xi Jinping se pregateste pentru un razboi comercial cu Trump. Beijingul: „Vom apara cu hotarare drepturile si interesele Chinei”

China a pregatit contramasuri impotriva companiilor americane daca presedintele ales Donald Trump reaprinde razboiul comercial…

2 ore ago

Ciuca ii cere lui Ciolacu sa prezinte biletul de avion spre Nisa ca dovada ca nu a zburat pe banii Nordis: „Faceti un mic efort sa gasiti biletul”

Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, i-a cerut vineri lui Marcel Ciolacu sa prezinte dovada ca nu…

3 ore ago