Putin peste 17,7 milioane de persoane, sau 21,2% din populatia Germaniei, traiau in pragul saraciei sau excluziunii sociale in 2023, practic acelasi numar ca in urma cu un an, potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul Federal de Statistica (Destatis).
Potrivit datelor de la Destatis, pe baza rezultatelor initiale ale Sondajului privind veniturile si conditiile de viata (EU-SILC) publicat de Eurostat, in 2023 aproximativ una din sapte persoane – 14,3% din populatie sau aproape 12 milioane – era expusa riscului de saracie in Germania, fata de 14,8% in 2022.
EU-SILC considera ca o persoana este expusa riscului de saracie daca are mai putin de 60% din venitul mediu echivalent al intregii populatii, care in 2023 a fost de 1.310 de euro net pe luna pentru o persoana singura din Germania si de 2.751 euro pentru un cuplu cu doi copii cu varsta sub 14 ani.
In 2023, 6,9% din populatie sau 5,7 milioane de persoane din Germania – in crestere de la 6,2% in 2022 – s-au confruntat cu privatiuni materiale si sociale semnificative, adica conditiile lor de viata au fost restrictionate semnificativ de lipsa resurselor economice.
De exemplu, cei afectati nu si-au putut permite sa plateasca chiria casei, ipoteca sau anumite servicii, sa plateasca pentru o calatorie de vacanta de o saptamana, sa inlocuiasca mobilierul uzat sau sa iasa sa manance sau sa bea cu prietenii sau familia o data pe luna. Ca si in anul precedent, 9,8% din populatia cu varsta sub 65 de ani – adica 6,2 milioane de persoane – traiau in 2023 intr-o gospodarie cu o rata foarte scazuta de participare la forta de munca, adica rata de participare la forta de munca a membrilor in varsta de munca – intre 18 si 64 de ani – era sub 20%.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca a fost la Monaco, in 2022, la…
Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…
Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…
Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…
Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…
Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…