Cinci arestati in Leeds. Ministrul de Interne al Marii Britanii: „Cei responsabili sa simta forta deplina a legii”

news

violente, Leeds, romi, greva foamei

Ministrul britanic de Interne, Yvette Cooper, a cerut vineri aplicarea „fortei depline a legii” asupra celor responsabili pentru incidentele violente care au avut loc pe strazile orasul Leeds in urma unei actiuni a autoritatilor de protectie a copilului, in timp ce Consiliul Local al acestui oras a anuntat ca este „de acord sa realizeze o examinarea urgenta a cazului si sa colaboreze cu organizatiile conduse de romani si de romi, cu bisericile si consulatul onorific al Romaniei si cu alti reprezentanti ai familiei, in interesul familiei si al comunitatii mai largi de romi”, relateaza BBC, citat de Agerpres.

Potrivit acestui post, cinci persoane au fost arestate in urma incidentelor violente survenite joi in zona Harehills din orasul Leeds, unde o comunitate a reactionat agresiv in timpul unei actiuni a asistentilor sociali pentru protectia copilului, care au fost astfel nevoiti sa ceara ajutorul politiei.

Politia britanica a precizat ca a fost sesizata joi in jurul orei 17:00, „dupa ce asistentii sociali au raportat ca au fost intampinati cu ostilitate cand se ocupau de o problema de protectie a copilului”, relateaza Sky News.

Videoclipurile de pe retelele de socializare arata multimi de oameni pe strazi, un autobuz incendiat si o masina de politie rasturnata.

Vorbind la o sectie de politie din Leeds, ministrul de interne britanic Yvette Cooper a spus ca cei responsabili pentru aceste violente vor trebui sa simta „forta deplina a legii”. „Multi oameni au vazut pe retelele de socializare cateva dintre scenele cu adevarat socante ale infractionalitatii indraznete si de aceea este foarte important ca acesti indivizi sa se confrunte cu forta deplina a legii, iar aceasta este una dintre problemele despre care politia mi-a vorbit in aceasta seara”, a explicat vineri seara Yvette Cooper.

Intrebata despre imaginile care circula pe internet si care par sa arate ofiteri de politie in timp ce scot un copil dintr-o casa si apoi reactia de furie a comunitatii, ea a raspuns: „Ei bine, cred ca ceea ce am vazut aseara au fost scene de infractionalitate, cu autobuzul incendiat, cu atacul asupra masinilor de politie”.

„Si am vazut, de asemenea, unele dezinformari despre politia care a trebuit sa raspunda unui incident complex legat de protectia copilului”, a mai afirmat ministrul britanic de interne.

Potrivit politiei britanice, ofiterii sai au fost atacati in timp ce ajutau personalul de asistenta sociala, dupa care au izbucnit actiunile violente pe strazi. Politia lucreaza in prezent intr-un „ritm sustinut” pentru a-i identifica si retine pe cei responsabili, a declarat un responsabil al politiei britanice, Pat Twiggs.

Intre timp, Consiliul Local din Leeds a promis o „evaluare urgenta” a incidentului care ar fi declansat violentele de joi. Intr-o declaratie comuna emisa in numele sau si al comunitatii de romi si romani, cu reprezentantii carora Consiliul Local a avut o intalnire, acesta mentioneaza ca „a fost de acord sa realizeze o examinarea urgenta a cazului si sa colaboreze cu organizatiile conduse de romani si de romi, cu bisericile si consulatul onorific al Romaniei si cu alti reprezentanti ai familiei, in interesul familiei si al comunitatii mai largi de romi”.

Aceeasi declaratie cuprinde un apel catre „toate comunitatile sa mentina calmul”, pentru a evita repetarea „scenelor ingrijoratoare” de joi.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: