externe

Cine este noul premier al Afganistanului. Cunoscut ca unul dintre cei mai fanatici talibani, apropiat al liderului suprem

Mohammad Hassan Akhund va conduce noul guvern afgan, a anuntat marti seara principalul purtator de cuvant al talibanilor, Zabihullah Mujahid, la peste trei saptamani dupa preluarea puterii in Afganistan de catre miscarea islamista, transmit AFP si Reuters.

Se pare ca insusi liderul principal al grupului insurgent, mollahul Hebatullah, a propus numele mollahului Hassan pentru a conduce guvernul.

Conform Free Press Journal, mollahul Hassan apartine orasului Kandahar, locul de provenienta al talibanilor, si s-a numarat printre fondatorii miscarii armate.

El a fost ministru de externe si viceprim-ministru in timpul guvernului taliban anterior din Afganistan, intre 1996 si 2001.

Mollahul Hassan este considerat unul dintre cei mai radicali lideri talibani. El a fost cel care a supervizat distrugerea statuilor budhiste din Bamiyan in martie 2001 si este in continuare inclus pe lista teroristilor de catre Natiunile Unite.

„Mollahul Akhund a lucrat timp de 20 de ani ca sef al Rahbari Shura si si-a castigat o reputatie foarte buna. El este un lider religios mai degraba decat un lider cu trecut militar si este cunoscut pentru caracterul si devotamentul sau”, l-a laudat liderul suprem al talibanilor, Hibatullah Akhundzada.

Cofondator al miscarii talibane, Abdul Ghani Baradar va fi numarul doi in noul executiv de la Kabul, urmand sa conduca biroul politic al miscarii talibane, a adaugat Mujahid intr-o conferinta de presa.

Ministru de externe in guvernul condus de talibani va fi Amir Khan Muttaqi.

Sarajuddin Haqqani, fiul fondatorului retelei Haqqani, desemnata drept organizatie terorista de SUA, va fi noul ministru de interne, iar mollahul Mohammad Yaqub, fiul mollahului Omar, fondator al miscarii talibane, a fost numit ministru al apararii.

Toate numirile sunt cu caracter provizoriu, a precizat Zabihullah Mujahid.

Deocamdata nu este clar care va fi rolul mollahului Haibatullah Akhundzada, liderul actual al miscarii talibane, care nu a fost vazut sau auzit in public dupa caderea guvernului afgan sustinut de Occident si capturarea capitalei Kabul de catre talibani, la jumatatea lunii august.

Talibanii au incercat sa dea asigurari afganilor si tarilor straine ca nu vor reveni la brutalitatea manifestata in perioada 1996-2001 cand au mai detinut puterea in Afganistan.

Miscarea islamista a declarat luni ca a preluat controlul asupra intregului Afganistan, inclusiv Valea Panjshir, unde liderul rezistentei locale, Ahmad Massoud, a indemnat populatia sa se ridice impotriva lor.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Share
Published by
Lavinia Popa

Recent Posts

Decizii in lant: Si Franta si Marea Britanie permit Ucrainei sa loveasca Rusia cu rachetele cu raza lunga de actiune SCALP si Storm Shadow

Franta si Marea Britanie au decis sa permita Ucrainei sa loveasca in adancimea teritoriului rus…

7 ore ago

Turcia i-a interzis presedintelui Israelului sa ii survoleze spatiul aerian. Isaac Herzog nu a mai ajuns la summitul COP29 din Azerbaidjan

Turcia a refuzat sa permita avionului presedintelui israelian Isaac Herzog sa zboare prin spatiul sau…

7 ore ago

Presedintele SUA, Joe Biden, a autorizat Ucraina sa foloseasca rachete cu raza lunga de actiune pentru a lovi Rusia

Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…

9 ore ago

Doua drone rusesti au survolat spatiul aerian al Republicii Moldova. Acestea au zburat la o inaltime de aproximativ 100 de metri

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…

10 ore ago

Fotbalistii din Kosovo nu vor mai juca impotriva unei echipe „dintr-o tara care nu ne respecta statul”

Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…

11 ore ago

Mobilizare exemplara la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strang randurile in jurul lui Nicolae Ciuca si impotriva binomului PSD-AUR (P)

”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…

11 ore ago