Cine-l crede? Secretarul general al PSD, Paul Stanescu, sustine ca Marcel Ciolacu ar putea ramane presedinte al partidului chiar daca pierde in cursa pentru Cotroceni
Secretarul general al PSD, Paul Stanescu, a apreciat sambata ca premierul Marcel Ciolacu poate sa ramana liderul partidului, indiferent de rezultatul obtinut la alegerile prezidentiale, transmite Agerpres.
Pe de alta parte, s-a aratat increzator ca Marcel Ciolacu are sanse sa castige cursa pentru Cotroceni, indiferent de contracandidatul pe care il va avea in turul al doilea.
„Vedem ce se intampla dupa, dar eu cred ca Marcel Ciolacu – daca ma intrebati pe mine, ca sunt subiectiv – cred ca Marcel Ciolacu, indiferent de rezultat, poate sa ramana in continuare presedintele PSD, pentru ca momentul la care Marcel Ciolacu a preluat PSD a fost unul foarte greu. Eram aproape in disolutie”, a spus el, intr-o declaratie de presa sustinuta inaintea Congresului PSD.
Paul Stanescu a apreciat ca PSD si PNL trebuie sa mentina coalitia de guvernare, in contextul global actual.
„Ne dorim ca in continuare sa fim in coalitie cu PNL, pentru ca ce se intampla astazi pe mapamond… sunt lucruri grave, foarte grave. (…) Nu cred ca PNL se va retrage de la guvernare. Nu cred acest lucru”, a mai spus acesta.
Totodata, Stanescu a dat de inteles ca nu agreeaza o rotatie a premierilor intr-o eventuala noua guvernare PSD-PNL.
„Sper sa nu mai ajungem acolo. Cred ca trebuie continuitate. Cred ca un prim-ministru trebuie sa fie minimum patru ani, ca sa poata sa aiba un program, sa dezvolte Romania. Nu cred ca rotirile astea sunt bune. A fost o situatie exceptionala”, a adaugat el.
Congresul PSD pentru alegerea conducerii formatiunii si desemnarea candidatului pentru alegerile prezidentiale se desfasoara sambata, la Centrul Expozitional Romexpo.