politica

Ciolacu a trecut peste Ciuca, l-a propus pe Negrescu drept comisar al Romaniei: „Acest atribut este exclusiv al prim-ministrului”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi ca l-a propus la Bruxelles pe Victor Negrescu pentru functia de comisar european din partea Romaniei.

Ciolacu a fost intrebat, intr-o conferinta de presa la Bruxelles, ce propunere a facut pentru functia de comisar european. El a raspuns ca „Negrescu”, anuntand ca se consulta cu Ciuca in aceasta privinta in zilele urmatoare, desi a inaintat deja propunerea.

„In ceea ce priveste comisarul, nu e prima oara cand o spun, am mers cu un nume. El este actualul vicepresedinte al Parlamentului European, domnul Victor Negrescu. Normal ca ne-am facut si un calendar, eu sper ca cel tarziu luni sa inaintam propunerea din partea Guvernului Romaniei. Acest atribut este exclusiv al prim-ministrului, dar, cum este si normal, si deja am si stabilit cu domnul presedinte Nicolae Ciuca, vom avea o discutie in urmatoarele zile. De asemenea, institutional, daca dorim o anumita normalitate, voi avea o discutie si cu presedintele Romaniei, deoarece acesta este reprezentantul Romaniei in Consiliul European”, a spus Ciolacu.

El a mentionat ca inainte de vizita de joi de la Bruxelles nu a avut discutii cu presedintele Klaus Iohannis pe subiectul comisarului european.

„A ramas sa avem o discutie dupa ce eu am discutia cu doamna presedinte (presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen – n.r.), lucru normal. Dar am avut si cu domnul Ciuca, si inainte de postarea dansului si dupa postarea dansului am avut discutia ca nu voi inainta un nume pana cand nu ne vom intalni si nu vom avea aceasta discutie si in cadrul coalitiei”, a afirmat premierul, citat de Agerpres.

Marcel Ciolacu a spus ca isi doreste „un portofoliu cat mai relevant, tinand cont ca suntem a sasea tara ca si marime din cadrul Uniunii Europene”.

„Sunt mai multe variante. Am vorbit si de economie, a vorbit si domnul presedinte pe extindere, vom vedea. Portofoliul pe extindere e mai mult politic, eu mi-as dori, si cred eu ca urmatorii ani tin foarte mult de economie, sunt despre economie, mi-as dori ceva in aceasta zona”, a conchis Ciolacu.

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat apoi la B1 TV ca „domnul Ciolacu a iesit cu aceasta propunere, cu domnul Negrescu, fara sa aiba o discutie cu noi, dar in declaratia pe care ati prezentat-o a informat ca va avea discutii cu presedintele Nicolae Ciuca si cu Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, si eu cred ca in momentul in care vor avea loc acele discutii vom afla mai multe”.

Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, i-a transmis marti lui Marcel Ciolacu un mesaj dur legat de nominalizarea comisarului european din partea Romaniei. Mesajul lui Ciuca apare la scurt timp dupa ce Ciolacu a transmis pe surse ca va candida la Presedintia Romaniei.

„Pentru mine, maturitatea politica inseamna dialog deschis si obiectiv pentru interesele Romaniei. Din pacate, PSD este adeptul unui joc care pare orientat mai mult catre interesele proprii si pune dialogul – un pas absolut necesar pentru consens si decizie – pe ultimul plan. Nu este o batalie a functiilor, este o discutie principiala intr-un guvern care ar trebui sa urmareasca exclusiv interesul Romaniei.

Din pacate, in acest moment, Romania este unul dintre statele care nu a facut inca propunerea de comisar european. Asa cum ii spune si titulatura, comisarul european este al Romaniei – nu al PSD, care pare sa inteleaga tot mai putin asta. Desemnarea unui comisar european nu este atributul unui singur om, fie el si prim-ministru, ci este o decizie care trebuie luata in interesul Romaniei, in cadrul coalitiei. Nu este un post de partid, ci este o pozitie esentiala pentru tara in urmatorii ani.

Pana la ora la care scriu aceste randuri, nu exista un mandat din partea coalitiei care sa vizeze postul de comisar european care va reveni Romaniei. Nu ma refer doar la numele acestuia, ci si la portofoliul pe care Romania il vizeaza.

Pentru o tara in care integrarea europeana este o poveste de succes care continua, cred ca ar trebui sa luam in calcul si postul de comisar european pentru Extindere. Avem o bogata experienta conferita de un traseu deloc usor al aderarii, pe care o putem oferi tarilor candidate, care negociaza sau aspira la statutul de membru UE.

Putem lua in calcul postul de comisar european pentru Agricultura. Acesta va contribui si la sprijinul atat de necesar de care au nevoie fermierii romani, dar va cantari si la sustinerea intregii regiuni. Avand in vedere rolul esential al Romaniei in asigurarea securitatii alimentare in Europa de Est, experienta noastra poate contribui la gestionarea provocarilor agricole la nivel european.

De aceea, fac un apel catre partenerii de coalitie sa lase deoparte interesul politic imediat si sa discutam serios despre nevoile Romaniei, nu ale PSD. Campania electorala va trece, interesul poporului roman ramane!”, a scris Ciuca pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Share
Published by
Lavinia Popa

Recent Posts

Lipsa de respect, pedepsita doar cu 1000 de lei. O femeie din Bucuresti a intrat cu masina in Parcul Central din Targu Jiu pana la Masa Tacerii

O femeie care a intrat, vineri, cu autoturismul, in Parcul Central din Targu Jiu, pana…

O oră ago

Bataie cu boxul in centrul Bistritei. Politia a dat de urma agresorilor adolescenti care au fost arestati preventiv

Trei adolescenti cu varste intre 16 si 18 ani din Bistrita au fost retinuti pentru…

O oră ago

Doi soferi de TIR au murit intr-un accident in Caras-Severin

Soferii a doua TIR-uri implicate, vineri, intr-un accident de circulatie intre localitatile Armenis si Sadova…

2 ore ago

In fata liderilor UE, Orban vorbeste in numele „prietenului” Trump: „Americanii vor renunta la acest razboi. Europa nu poate finanta singura acest razboi”

Uniunea Europeana trebuie sa isi regandeasca sprijinul pentru Ucraina dupa victoria lui Donald Trump in…

2 ore ago

Au explodat mai multe TIR-uri cu bitum in 2 Mai, Constanta. S-a emis Ro-Alert

Mai multe tiruri incarcate cu bitum au luat foc si au explodat, vineri seara, in…

O oră ago

Un adolescent de 16 ani a murit dupa ce a intrat cu motocicleta intr-un autoturism care a virat la stanga

Un tanar de 16 ani din Gorj si-a pierdut viata, vineri,dupa ce a intrat cu…

O oră ago