Ciolacu anunta din Turcia ca Romania va produce si mai mult armament turcesc: „Domeniu de interes major pentru Romania”

politica

Marcel Ciolacu

Romania isi doreste o cooperare mai stransa cu Turcia in doua domenii pe care le considera strategice, industria de aparare si energia, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu la Ankara.

Seful Executivului de la Bucuresti a sustinut, marti, declaratii comune alaturi de presedintele turc Recep Tayyip Erdogan, la finalul intalnirilor oficiale care au avut loc la Palatul Prezidential de la Ankara.

„In mod special, as dori sa mentionez doua domenii de interes major pentru Romania. Primul vizeaza o cooperare mai stransa la nivelul industriilor noastre de aparare. Firmele romanesti de profil au demonstrat deja ca pot face fata solicitarilor in ceea ce priveste productia de pulberi, obuze, armament si diverse componente specifice. Avem deja contracte solide cu partea turca in ceea ce priveste dronele Bayraktar si autovehiculele tactice blindate Otokar, dar consider ca putem stabili o formula de parteneriat prin care sa realizam acel transfer tehnologic si de know how prin care companiile romanesti sa poata produce in Romania aceste componente”, a declarat Ciolacu.

El s-a referit si la oportunitatile uriase din domeniul energiei discutate cu presedintele Erdogan si a anuntat constituirea unui Grup de lucru comun Romania-Turcia.

„Turcia este una dintre principalele noastre optiuni pentru aprovizionarea cu gaze, fie din Caucaz, fie prin statii de LNG. In acelasi timp, tarile noastre sunt si producatori de gaze si dispun de avantaje certe pe harta rutelor viitorului. Astfel, am agreat constituirea unui Grup de lucru comun Romania-Turcia, care sa evalueze posibilitatile prin care putem dezvolta cooperarea si in domeniul conectivitatii, dar si in domeniul energiei regenerabile si a celei nucleare”, a declarat Marcel Ciolacu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: