Ciolacu anunta motiune de cenzura, Vasile Dincu il contrazice: Nu e un moment foarte bun momentul pentru a specula aceasta criza
Presedintele Consiliului National al PSD, Vasile Dincu, afirma ca nu este „un moment foarte bun neaparat” pentru a „specula aceasta criza cu o motiune de cenzura”.
”Nu cred ca este un moment foarte bun neaparat acesta pentru o motiune de cenzura. Mai au o sansa cei care sunt in acest moment la guvernare sa gaseasca o solutie rapida. Daca nu vor gasi o solutie rapida, atunci invitam ca o parte dintre ei, cei nemultumiti, sa vina alaturi de noi, sa facem o motiune de cenzura, dar nu este in acest moment si in actuala situatie chiar momentul pentru a specula aceasta criza cu o motiune de cenzura.
Asteptam insa sa fie rationali si sa rezolve rapid aceasta criza. Daca nu, o motiune de cenzura se impune, insa nu vom face o motiune de cenzura de spectacol, ci numai una care trece cu siguranta si care produce o alta solutie politica mai buna”, a declarat Vasile Dincu, la RFI Romania.
El a adaugat ca PSD nu vrea sa intre la guvernare ca sa participe la „jocul de santaj” dintre PNL si USR PLUS.
„Nu dorim sa intram la guvernare sa participam la jocul de santaj intre aceste doua partide. Daca aceasta criza nu se rezolva, putem sa mergem la Cotroceni, daca suntem chemati, si sa propunem un premier si un program de guvernare alternativ, pe care il avem. Altfel, vom monitoriza si cerem de urgenta ca aceasta coalitie aflata la guvernare sa rezolve aceste probleme politice in interiorul ei, pentru ca Romania sa poata face fata acestei crize”, a sustinut Dincu.
Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reafirmat, joi, ca in aceasta sesiune parlamentara social – democratii vor depune motiune de cenzura.
”Categoric, in aceasta sesiune parlamentara vom depune motiunea de cenzura”, a declarat Marcel Ciolacu.