Ciolacu, delir incoerent la RTV: „Ca sa ne sperie iarasi, acum au venit cu un numar de infectari mare”
Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a sustinut un nou discurs incoerent, duminica, la Romania TV. El a spus ca Guvernul Orban vrea sa sperie populatia anuntand un numar mare de infectari si pentru a prelungi starea de alerta, dupa care tot el a anuntat ca in curand PSD va depune motiune de cenzura, dar nu in perioada de alerta.
„Este un act de patriotism depunerea unei motiuni de cenzura. Nu numai ca incompetent, este si rau. Nu a marit pensia minima, era nevoie de 300 de milioane, insa au platit despagubiri la ANRP in avans. Se numeste coruptie.
Au intrat intr-o lupta cu Parlamentul, este incredibil. Putea sa foloseasca Parlamentul ca tribuna, toti premierii s-au dus cu programele economice in Parlament, inclusiv in Bulgaria.
Ca sa ne sperie iarasi, acum au venit cu un numar de infectari mare. Cum poti sa testezi 4.000 intr-o zi si apoi 14.000?
Nu depunem motiune de cenzura in starea de alerta, ca sa nu marim haosul”, a declarat Ciolacu.
Anterior, intr-o conferinta de presa, senatorul PSD Radu Oprea a declarat ca PSD ii solicita premierului Ludovic Orban sa se prezinte saptamana viitoare in Parlament pentru a explica legaturile dintre Guvern si cazul de coruptie de la Unifarm.
„Premierul nu are dreptul sa taca, acuzatiile sunt mult prea grave si-l vizeaza direct si personal. Trebuie sa raspunda la mai multe intrebari pe care il vedem ca le evita si la toate intalnirile cu presa nu a raspuns la faptul ca exista o legatura directa intre dumnealui si administratorul firmei implicate in scandalul de coruptie (…). Cred ca trebuie sa vina si sa raspunda acestei intrebari clar, precis (…). Trebuie, de asemenea, sa lamureasca aspectele relatate in mass-media, daca a facut acele interventii personale catre directorul Unifarm, cand i-a cerut sa nu rezilieze contractul cu acea firma, desi mastile erau de proasta calitate. N-a raspuns niciodata la aceste acuzatii foarte grave si credem ca in Parlament, in fata reprezentantilor cetatenilor, este locul unde trebuie sa raspunda obligatoriu la aceste intrebari”, a spus senatorul in cadrul unei conferinte de presa.
Radu Oprea a mai spus ca parlamentarii PSD doresc sa afle daca prelungirea starii de alerta a fost cumva conexata cu obligativitatea purtarii mastilor.
„Foarte multi dintre apropiatii, dintre firmele care au adus masti in tara sunt apropiate de cercurile, sunt apropiate foarte mult de PNL si ii solicitam premierului sa raspunda la acest lucru foarte clar: daca a prelungit tocmai pentru a putea ca aceste masti sa fie vandute?”, a adaugat el.
Un refuz al premierului de a se prezenta in fata Parlamentului „va fi doar o sfidare jignitoare la adresa poporului roman”, mentioneaza Oprea, care considera ca „tacerea domnului Ludovic Orban va fi, de asemenea, o tacere complice la scandalul de coruptie de la Unifarm si, sigur, asteptam cu interes ancheta”.
Senatorul PSD ii solicita „presedintelui Iohannis sa confirme sau sa infirme daca a fost informat de catre institutiile specializate ale statului roman despre faptele de coruptie de la Unifarm”.
Din punctul de vedere al PSD, a aratat el, daca nu s-a detectat la timp o astfel de actiune de coruptie, acest lucru reprezinta o vulnerabilizare a presedintelui si, implicit, a statului roman.
„In acelasi timp, daca presedintele a fost informat si a stiut ce se punea la cale la Unifarm, este evident ca domnia sa a girat, este guvernul lui, a condus sedintele de guvern, merge la partid, la PNL, ca un lider de facto al acestui partid, inseamna ca a girat, cumva, aceste acte”, a sustinut Oprea.
Parlamentarul social-democrat apreciaza ca si seful statului trebuie sa raspunda la aceste intrebari legate de faptele de coruptie de la Unifarm.
„Nu l-am auzit spunand nimic pana acum, desi era unul dintre campionii, aparatorul luptei anticoruptie. Pe acest subiect nu s-a pronuntat. Daca tace acum, cand coruptia se pare ca a intrat in ograda PNL, a partidului sau, atunci tacerea lui nu poate fi privita decat ca o tacere complice”.
Eugen Adrian Ionel, director general al Companiei Nationale Unifarm, a fost pus sub control judiciar de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie intr-un dosar in care este acuzat, printre altele, de luare de mita.
Acesta mai este acuzat de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenta, instigare la fals intelectual si folosirea functiei pentru favorizarea unor persoane.
Procurorii anticoruptie spun ca Eugen Adrian Ionel ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comerciala pentru ca Unifarm, companie de stat, sa atribuie un contract de achizitie a echipamentelor de protectie impotriva infectarii cu virusul SARS-CoV-2 – 250.000 de combinezoane si 3 milioane de masti chirurgicale.