Ciolacu ii cere lui Geoana sa-si tina gura: „E cazul sa-si vada… Daca e cazul eu ii reamintesc cu ce grupuri mafiote a vrut sa fie presedintele Romaniei”
Premierul PSD Marcel Ciolacu l-a amenintat, joi, pe Mircea Geoana ca va face dezvaluiri despre legaturi ale acestuia cu „grupuri mafiote” in cazul in care il mai ataca.
„Imi cer scuze, nu am fost repetent. Cred ca exagerat. Asta este parerea mea. E cazul sa-si vada… eu ii urez succes. Daca e cazul eu ii reamintesc si ce a facut in PSD si cu ce grupuri mafiote a vrut sa fie presedintele Romaniei. N-am nicio retinere, dar pana atunci, parerea mea e sa-si vada de treaba lui”, a declarat Ciolacu, intrebat de jurnalisti ce spune despre declaratiile lui Geoana la adresa sa.
Mircea Geoana a ironizat, miercuri, afirmatiile lui Ciolacu privind faptul ca ia „meditatii”.
„Nu vreau sa fiu in situatia in care, cum recunostea un alt candidat, ieri, ca are nevoie sa ia meditatii la economie, meditatii la limba engleza, maine, poimaine, meditatii la politica externa. Ca daca esti corigent la mai multe materii, eu stiu ca pe vremuri, cand erai corigent la mai multe materii, ramaneai si repetent. Eu voi fi un presedinte suta la suta activ si implicat din prima zi pana in ultima zi de mandat”, a declarat Mircea Geoana la Stirile Pro TV.
Ciolacu a spus anterior ca a luat meditatii privind politicile fiscale si macro-economice de la prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, si de la presedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului Roman de Contragarantare, Cristian Socol.