Ciolacu le cere ministrilor PNL sa nu mai vorbeasca despre furaciunile PSD: „Se vaita pe unde apuca”
Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, le cere liberalilor sa renunte la „vaicareala publica” si sa se ocupe de guvernare, acuzandu-i ca „indatoreaza tara prin imprumuturi impovaratoare”.
„Liberalii trebuie sa inceteze cu vaicareala publica! Si-au asumat guvernarea si trebuie sa guverneze! Guvernarea PSD a demonstrat ca se poate face performanta, economia Romaniei crescand sustinut in anii in care am guvernat. Nu o spunem doar noi, ci toate institutiile europene si internationale de profil. Ce face PNL? A desfiintat aproape toate programele nationale de succes si ce a mai ramas a distrus fie din incapacitate, fie din prostie. In schimb, zilnic indatoreaza tara prin imprumuturi impovaratoare pe zeci de ani de acum inainte”, a scris Ciolacu duminica, pe contul sau de Facebook.
Liderul social-democrat sustine ca datoria publica a crescut in noiembrie 2019 cu 12 miliarde de lei fata de luna anterioara si in decembrie deficitul bugetar a fost suplimentat cu 11 miliarde fata de noiembrie, rezultand o crestere a datoriei publice in doua luni cu 23 de miliarde de lei.
„Daca tinem cont si de deprecierea leului in decembrie 2019 fata de octombrie 2019, dar si de faptul ca noul guvern s-a imprumutat mai scump decat vechiul guvern, atunci datoria publica in decembrie 2019 va fi cu circa 24 miliarde lei mai mare decat in octombrie 2019. Pe scurt, noul guvern a crescut in 2 luni datoria publica cu 24 miliarde lei (12 miliarde lei/luna), pe cand in timpul guvernarii PSD, adica in 34 de luni, acest indicator a crescut cu 89.7 miliarde lei (2,6 miliarde lei/luna)”, se mai arata in postare.
Concluzia lui Ciolacu este ca „desi se vaita pe unde apuca”, liberalii cresc datoria publica intr-un ritm de aproape cinci ori mai mare decat PSD.