Ciolacu se prezinta ca salvator al Romaniei: „Istoria ne cheama. Am reusit sa punem punct haosului politic prin maturitate si responsabilitate”
Presedintele Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu, a afirmat, miercuri, la sedinta solemna a Parlamentului dedicata Zilei Nationale a Romaniei, ca intreaga clasa politica are datoria sa stabilizeze tara in perioada urmatoare.
„Sarbatorirea a 103 ani de la unirea intr-un singur stat a romanilor din vechiul Regat, Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crisana si Maramures ne gaseste astazi la finalul unei crize politice. Am reusit sa punem punct haosului politic prin maturitate si responsabilitate. Am reusit sa punem bazele unei coalitii puternice de guvernare. Eforturile depuse pe parintii Marii Uniri, faptul ca au lasat deoparte ceea ce ii despartea si s-au concentrat pe ceea ce unea ar trebui sa fie o sursa de inspiratie pentru intreaga clasa politica actuala, mai ales in aceasta perioada dificila, in care crizele sanitara, economica, sociala si politica au afectat vietile tuturor romanilor.
Intreaga clasa politica are datoria sa stabilizeze Romania in perioada care vine, indiferent de mizele politice sau electorale. Aceasta zi de sarbatoare ne aminteste ca avem datoria de a colabora intre noi. Este o datorie fata de romani si fata de Romania”, a transmis Ciolacu.
El a evidentiat ca trebuie sa se renunte la orgoliile si interesele politice.
„Istoria ne cheama la fapte. E consemnat in actul de convocare a Adunarii Nationale de la Alba Iulia. Unirea tuturor romanilor a fost posibila datorita unor imprejurari istorice pe care conducatorii de atunci ai tarii au stiut sa le valorifice pentru binele Romaniei.
Doar Unirea nu ar fi fost posibila fara jerfa celor care au platit cu sangele pe frontul de lupta, carora le cinstim memoria si care merita pe deplin recunostinta noastra. Cred cu tarie, insa, ca cel mai potrivit omagiu este acela de a actiona cu intelepciune, dedicare, lasand orgoliile si interesele politice deoparte, pentru ca astazi, ca si atunci, istoria ne cheama sa actionam pentru viitorul nostru, al copiilor nostri, pentru Romania”, a completat Marcel Ciolacu.