Ciolacu si deficitul: „Pedro Sanchez mi-a zis: ‘Marcel, eu am 110 si n-am de ieri’. Vreti sa intram in logica in care, in doua luni, daca vreti, eu opresc orice investitie?”

politica

Marcel Ciolacu

Premierul PSD Marcel Ciolacu s-a certat, marti, cu interlocutori nenominalizati in timpul unui discurs pe teme economice si a tinut sa il invoce in apararea sa pe premierul Spaniei: „Vreti sa intram in logica in care, in doua luni, daca vreti, eu opresc orice investitie si avem deficit 3%? Nu am o problema”.

„Nu suntem singurul stat care trece printr-o perioada de dezvoltare accelerata. Si, din punctul meu de vedere, este perioada cea mai importanta pentru Romania pana finalizam exercitiul financiar actual si PNRR-ul. Cu alte cuvinte, cred ca vreo 2,65 din 3,06, parca, suntem cu deficitul, sunt bagati direct vreo 58 de miliarde de lei (…) in investitii. Sunt niste detalii pe care o sa le negociem impreuna cu ministrul Finantelor, cu noua Comisie, cu noii comisari. Ce pot sa va spun este, de exemplu, ca Banca Mondiala ne-a acordat un imprumut pentru acoperirea deficitului. Presupun ca Banca Mondiala a vazut ritmul de dezvoltare a Romaniei si nu a considerat un risc pentru un plasament in Romania”, a afirmat Ciolacu, intrebat ce masuri de reducere a cheltuielilor au fost discutate luni de coalitie in vederea reducerii deficitului bugetar.

Potrivit acestuia, Guvernul trebuie lasat sa negocieze cu Comisia Europeana legat de deficitul bugetar.

„Trebuie sa ne hotaram, vreti sa intram in logica in care, in doua luni, daca vreti, eu opresc orice investitie si avem deficit 3%? Nu am o problema. Cu toate cheltuielile care s-au marit la salarii si stiti bine ca cheltuielile la salarii s-au marit anul trecut la invatamant si la sanatate, dupa o criza sociala si dupa cea mai mare greva din sistemul de invatamant. (…) Va fi o negociere la ECOFIN, din punctul meu de vedere, vom incerca sa avem in sapte ani acordul de reintrare in… Repet, prefer sa ma intrebati zilnic asupra deficitului si sa continui investitiile. Eu investitiile din Romania nu le opresc. (…) Lasati-ne sa negociem cu Comisia. Lucrurile acestea nu se negociaza public”, a evidentiat Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.

El a adaugat ca si alte state europene au de gestionat problema deficitului bugetar excesiv.

„Acelasi lucru, de exemplu, stateam de vorba cu Pedro Sanchez (premierul spaniol), spuneam: domnule, m-am apropiat de 50% datoria publica. Mi-a zis: Marcel, eu am 110 si n-am de ieri. In aceeasi perioada au trecut Portugalia, Spania, Italia. (…) Am primit finantare de la Banca Mondiala, am primit finantare de la Statele Unite ale Americii doua miliarde, vad ca se poate, cu 3%. Eu vad ca se poate, da?”, a completat prim-ministrul.

Marcel Ciolacu a mentionat ca PSD a lasat guvernarea cu 37% datoria publica si cu un deficit sub 3%. „Am preluat cu un deficit de 6,8, in cea mai mare dezvoltare a Romaniei, fiind aceste proiecte europene suprapuse. Cu adevarat, si eu, si dumneavoastra inca mai cercetam si astept de la analisti sa aflu pe ce s-au dus 200 de miliarde imprumutati, adevarat, dupa pandemie, unde se regasesc ei in economia din Romania, in infrastructura din Romania? Eu vad ca in acest moment in infrastructura rutiera sunt miliarde de euro. Vreo 750 de km de autostrada si drum expres in acest moment in lucru, nu povesti. Vad ca avem cele mai mari investitii in energie, de miliarde de euro, atat public, cat si privat, atat companiile unde statul roman e majoritar, cat si in zona privata. N-am mai auzit pana acum”, a adaugat premierul.

El a mai punctat ca in discutiile care au avut loc in sedinta coalitiei de luni s-a convenit ca TVA-ul nu va fi marit.

„Cu adevarat, am avut discutii ieri in coalitie foarte clare ca nu vom mari TVA-ul. Aceasta discutie am avut-o. Pana in 1 septembrie, domnul ministru isi face planul cu tehnicul de la minister. E normal ca in aceasta perioada domnul ministru al Finantelor discuta cu tehnicul de la Comisie”, a explicat Ciolacu.

Prim-ministrul a participat, marti, la Forumul de afaceri organizat, la Palatul Parlamentului, cu prilejul reuniunii Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantica in Energie si Climat.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: