Ciolacu, umilit chiar la el acasa, la Buzau. Primarul Buzaului (PSD) anunta de ce a refuzat certificatul de revolutionar
Primarul Municipiului Buzau, Constantin Toma (PSD), a avut miercuri o reactie plina de dispret la adresa celor care au certificate de revolutionar, in conditiile in care seful sau de partid, Marcel Ciolacu, se declara mandru ca are certificat de revolutionar.
„Vazand atata umplutura si fauna care nu a adus nici un progres acestei tari, nu am mai luat certificatul de revolutionar”, a declarat Constantin Toma, in cadrul sedintei Consiliului Local Municipal Buzau, citat de Agora Buzau.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, are inca din anii ’90 certificat de „luptator remarcat pentru fapte deosebite”, in baza caruoa a primit un hectar de teren la Sapoca.
„Eu, in municipiul Buzau, am participat la Revolutie. Sunt membru al unui club, Club 22 Buzau, sunt, mi se pare, doar 52 de membri. Am si in statut, am si spus, suntem cei care am aparat si am actionat in raza Palatului Comunal al municipiului.
N-am fost niciodata contestat, n-am facut niciodata o fala din asta, dar acum nu-mi cereti sa-mi fie si rusine. Nu am solicitat niciodata nicio indemnizatie pentru acest lucru de la statul roman.
Ma consider indreptatit sa las copilului meu, sa arate si el la nepoti ca bunicul lor sau strabunicul lor a facut ceva pentru aceasta tara.
Nu-mi faceti o vina pentru faptul ca n-am murit sau pentru ca n-am stat in casa de Revolutie. Sunt mandru ca am fost la Revolutie. N-am cerut niciun ban statului roman pentru faptul ca am fost la Revolutie, dar nu ma faceti vinovat de lucrul acesta, pentru ca nu va permit”, spunea Ciolacu in decembrie.