Ciolos, anunt care a declansat furia lui Dragnea. Seful PSD l-a amenintat, aproape de miezul noptii, intr-o interventie la Antena 3

politica

Fostul premier Dacian Ciolos, presedinte fondator al Miscarii Romania Impreuna, considera ca Romania risca sa fie decredibilizata la momentul exercitarii Presedintiei Consiliului UE daca va ramane cu actualul Guvern in functiune.

„Cu acest Guvern, Romania risca, intr-adevar, sa fie decredibilizata intr-un moment care apare pentru Romania o data la 15 ani, deci sa asigure Presedintia Consiliului UE. De ce? Pentru ca acest Guvern si-a dovedit deja incompetenta in modul in care guvernat Romania si acest lucru se vede. Va fi foarte greu pentru oficialii europeni si pentru celelalte state membre ale UE sa aiba incredere in modalitatea in care acesti ministri vor prezida consiliile de ministri la nivel european, unde vor trebui gasite compromisuri politice si unde trebuie sa ai, in primul rand, increderea celorlalti atunci cand cauti o zona de compromis si cauti o intelegere intre cele 27 de state membre. Pentru ca avem propunerile Comisiei Europene, legislative, avem bugetul european, care e pe masa Consiliului, avem propunerile de modificare a politicii agricole comune, a politicii de coeziune si aceste propuneri legislative sunt in momentul de fata discutate intre Consiliul de ministri si Parlamentul European sau, in unele cazuri, Consiliul de ministri, deci 27 de ministri din statele membre, incearca sa gaseasca o zona de compromis intre toate statele membre ca sa mearga sa negocieze, cu acest text de compromis, regulamentele cu Parlamentul”, a declarat Dacian Ciolos, marti, la Realitatea TV, intrebat daca Romania poate sa preia Presedintia rotativa a Consiliului UE daca va continua sa functioneze cu Guvernul actual.

El a sustinut de asemenea ca in Guvern sunt putini ministri „care inteleg o limba straina”.

„Noi avem, aproape ca putem sa-i numaram pe degetele de la o mana ministri care inteleg o limba straina, nu sa vorbeasca foarte bine, sunt foarte putini. Nu mai vorbim de capacitatea lor de a intelege cum functioneaza mecanismele europene si sa cunoasca legislatia europeana ca sa poata sa o negocieze”, a afirmat Ciolos.

Interventia lui Ciolos a declansat o reactie furioasa a lui Liviu Dragnea. Pretextand ca este deranjat de afirmatiile fodtului premier legate de ordonanta 6, Dragnea l-a amenintat pe acesta ca in perioada urmatoare „va vorbi mai multe”.

„Cateva observatii despre ce a spus Dacian Ciolos in seara aceasta. Inca o data, a aratat ca este un om care habar nu a avut ce semneaza si a ramas aceeasi papusa a serviciilor”, a declarat liderul PSD, adaugand ca in perioada urmatoare se va vorbi mai mult despre Ciolos. „Despre Ciolos o sa tot vorbim de aici inainte, ca avem de vorbit”, a mai spus Dragnea.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: