Donald Trump a incercat miercuri sa exploateze o gafa facuta de Joe Biden cu privire la alegatorii sai, punand in scena deplasarea sa intr-un camion de gunoi catre locul unui miting electoral, pe ultima suta de metri a unei curse extrem de tensionate pentru Casa Alba impotriva Kamalei Harris, transmite Fox News.
„Ce parere aveti despre camionul meu de gunoi?”, i-a intrebat Donald Trump pe jurnalistii veniti in Wisconsin. „Acest camion este in onoarea lui Kamala si Joe Biden”, a adaugat el.
Cu o zi inainte, presedintele democrat Joe Biden ii numise pe sustinatorii republicanului „gunoaie”.
Cu mai putin de o saptamana inainte de votul din 5 noiembrie, care ramane mai incert ca oricand, presedintele democrat i-a ingreunat sarcina vicepresedintei sale calificandu-i pe sustinatorii lui Trump drept „gunoaie”, inainte de a incerca apoi sa redreseze lucrurile. Dar raul fusese deja facut intr-o campanie acerba, in care fiecare parte incearca sa exploateze pasii gresiti ai celeilalte si in care cei doi candidati se lupta pentru aproape fiecare vot in asa-numitele „swing states”, cele sapte state care sunt decisive pentru victorie.
Donald Trump a denuntat declaratiile presedintelui, afirmand ca democratul „spune in sfarsit” ceea ce „crede” despre trumpisti, inainte de a convoca presa miercuri si de a se instala, imbracat intr-o vesta portocalie reflectorizanta, la bordul unui camion de gunoi.
Donald Trump, pasionat de acest tip de operatiune de comunicare, incearca sa intoarca situatia in avantajul sau, chiar daca intreaga controversa a gunoaielor a pornit, de fapt, chiar din propria sa tabara. Republicanul a fost pus in defensiva dupa ce un comediant care il sustine a facut remarci rasiste, duminica, pe scena marelui sau miting de la Madison Square Garden din New York. Tony Hinchcliffe descrisese Puerto Rico, un teritoriu american din Caraibe, drept o „insula plutitoare de gunoaie”, comentarii de care republicanul s-a distantat ulterior.
Purtatoarea de cuvant a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a asigurat miercuri ca aceasta „retorica plina de ura” a fost cea pe care Joe Biden a vrut sa o critice atunci cand s-a referit la „gunoi”, si nu a fost vorba de sustinatorii marelui sau rival, pe care l-a invins in 2020.
La randul sau, candidata Kamala Harris i-a asigurat pe jurnalistii care o intrebau despre comentariile lui Joe Biden ca este „profund in dezacord cu orice criticare a oamenilor in functie de persoana pentru care voteaza”.
Premierul PSD Marcel Ciolacu a anuntat, joi, ca i-a cerut secretarului general al Guvernului sa…
Navele cisterna care transporta gaz natural lichefiat (GNL) rusesc sanctionat s-au grupat in largul coastei…
Premierul Slovaciei, Robert Fico, si-a confirmat planurile de a participa la sarbatorile care vor avea…
Mercedes-Benz se pregateste sa prezinte a treia generatie a sedanului CLA. Modelul nu va fi…
Naim Qassem, noul lider al grupului armat Hezbollah, sustinut de Iran, a promis la 30…
In 2020, cand a aparut pe scena politica romaneasca, trecand pe sub radarul sondajelor de…