Fostul premier Viorica Dancila a anuntat, joi seara, ca este posibil sa fie exclusa din partid. Paul Stanescu a declarat, joi, ca Dancila ar fi facut blat cu Klaus Iohannis pentru a candida la prezidentiale.
Intrebata, la Romania TV, daca se asteapta sa fie exclusa, Dancila nu a negat aceasta posibilitate.
”Nu ar fi exclus. Acest lucru a devenit o obisnuinta si ma astept la orice. Nu stiu ce voi face, sper sa nu se ajunga la acest lucru. Sper sa existe mai multa intelepciune. De fiecare data am dat afara si ce am castigat? Eu sper sa nu se ajunga la aceasta situatie.
Daca se considera ca e nevoie, asta e. Nu o sa fac din acest lucru un capat de tara. Mi se pare un gest anormal. Am inteles, la o zi dupa alegeri a trebuit sa imi dau demisia, dar acum, dupa doua saptamani sa continuam”, a declarat Viorica Dancila.
„Presedintele interimar a cerut sa nu se mai iasa in atacuri publice la adresa membrilor, dar vad ca regulile sunt facute pentru a fi incalcate. Vom ajunge la un scor din ce in ce mai mic, daca facem dispute intre noi. Disputele trebuie sa le avem cu PNL”, a mai spus Viorica Dancila.
Secretarul general interimar al PSD, Paul Stanescu, sugereaza ca decizia Vioricai Dancila de a candida la Presedintie a fost luata in urma unei discutii cu Klaus Iohannis.
„Cu doamna Dancila am avut o discutie tete-a-tete, inainte de a accepta propunerea de a fi presedinte executiv, dupa europarlamentare. Am rugat-o doua lucruri: unu, sa nu facem congres in 2019, ci in ianuarie-februarie 2020, si doi, i-am spus sa nu candideze. Am batut palma, doamna a fost de acord. Intelegerea a durat foarte putin, sapte-opt zile cred. Am mers la Cotroceni pentru consultarea cu votul in Diaspora, in formula Dancila-Fifor-Stanescu-Ciolacu-Teodorovici.
Dupa intalnire, domnul presedinte a rugat-o pe doamna premier sa stea de vorba cu dumneaei, cateva minute. Cred ca au stat 20 de minute, daca nu o jumatate de ora. Ajungand la Parlament, domna Dancila ne-a spus ca vrea Congres imediat. Eu i-am spus ca pe mine m-a pierdut, in conditiile date. Eu m-am retras si am vazut cu totii ce a urmat“, afirma Stanescu intr-un interviu pentru Realitatea de Olt.
„La un moment dat, doamna Dancila chiar a vrut sa ma dea afara, sa ma elimine din partid pentru ca n-am facut altceva decat sa spun ce cred ca este bine pentru partid. I-am spus ca raman devotat partidului, ca nu amestec prieteniile atunci cand este vorba despre partid. Sunt omul care reuseste sa faca aceasta diferentiere atunci cand e vorba de partid“, a mai spus Paul Stanescu.
Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…
Iranul sprijina orice decizie luata de Liban in cadrul discutiilor pentru a asigura incetarea focului…
Tribunalul Bucuresti a decis, vineri, condamnarea fostului manager al Spitalului Clinic "Nicolae Malaxa" la 11…
Cancelarul german Olaf Scholz l-a indemnat vineri, in cadrul unei conversatii directe, pe presedintele rus…
Sapte membri ai unei retele de traficanti de persoane din localitatile Ozun si Chilieni din…
Cercetarile in zona Parcului Botanic din Timisoara unde joi seara muncitorii care faceau lucrari in…