Ciuca anunta ca este „foarte optimist”: „PNL a fost ori pe primul loc, ori pe locul doi. Nu vad cum nu poate sa-si duca oricine ar fi candidatul in turul doi”
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, a declarat, miercuri seara, ca este optimist in privinta rezultatului alegerilor, pentru ca se bazeaza „pe forta PNL, cel mai vechi partid politic din UE”. In plus, Ciuca a afirmat ca PSD a aratat de fiecare data ca are o masinarie de vot puternica, dar ”cetatenii au avut grija sa nu lase puterea deplina intr-o singura mana”.
Nicolae Ciuca a fost intrebat, miercuri seara, la gsp.ro, daca este optimist in ceea ce priveste alegerile si a afirmat: ”Sigur ca da, sunt optimist si va si explic de ce. In primul rand, cand vine vorba de alegeri, aici conteaza si persoana, dar conteaza foarte mult partidul, forta partidului si vorbim de Partidul National Liberal, care este partidul cu cea mai consistenta, cea mai lunga istorie in Uniunea Europeana. Pana sa avem Brexitul aveam Partidul Conservator din Marea Britanie, dar acum Partidul National Liberal este cel mai vechi partid politic din UE”.
El s-a referit la PNL de-a lungul istoriei si la valorile promovate de liberali: ”Eu personal cred in aceste valori, cred in familie, cred in Dumnezeu, cred in tot ceea ce inseamna patria si nu patriotismul acesta spus din vorbe, ci facut prin fapte. Si sunt convins ca, asa cum in momentul de fata avem 1.146 de primari, 12 presedinti de consilii judetene, avem peste 11.500 de consilieri local, 350 de consilieri judeteni, este o forta politica, plus intreg activul de partid care, daca stam sa ne uitam doar la rezultatele de la locale, Partidul National Liberal a fost ori pe primul loc, ori pe locul doi. Nu vad cum nu poate sa-si duca oricine ar fi candidatul in turul doi. De aceea sunt foarte optimist, sunt optimist pentru ca eu cred foarte mult in membrii Partidului National Liberal, cred in romanii care identifica tot ceea ce a tinut de progres si dezvoltare in Romania, cu guvernari de dreapta, si aceste aceste argumente si aceste atribute imi dau incredere”.
Intrebat fiind daca nu se teme ca masinaria de vot a PSD-ului ar fi mai puternica, liderul PNL a declarat: ”Mi-a placut cum a spus masinaria (…) O fi. De fiecare data a aratat ca au o masinarie de vot puternica, dar, atunci cand a fost vorba de decizii care cu adevarat impacteaza pe viata si pe tot ceea ce inseamna efectele si consecintele asupra romanilor, asupra Romaniei, cetatenii au avut grija sa nu lase puterea deplina intr-o singura mana”.
Ciuca a vorbit si despre cartea sa, care a fost gandita de PNL ca o actiune de promovare.
”A facut parte din strategia noastra de comunicare. Mai mult decat atat, la inceputul anului, Partidul National Liberal a inchiriat tot ceea ce tine de panotaj, din februarie pana la incheierea campaniei in in noiembrie si, odata cu comasarea alegerilor, a existat un slot de timp in care efectiv plateam panotajul respectiv fara sa urcam nimic pe el (…) s-a luat decizia sa facem o promovare a liderului partidului”, a afirmat Ciuca, citat de news.ro.
Liderul PNL a precizat ca nu stie nici cat a costat panotajul, nici cate panouri sunt.
Intrebat daca i s-a parut complicat sa faca fotografiile si toata pregatirea pentru carte, panouri si campanie, Ciuca a precizat ca nu este genul de om caruia sa-i placa foarte mult aceste lucruri.
”Nu cred ca trebuie sa pierdem timpul cu poze, cu tot felul de…cum sa va spun de activitati inaintea alegerilor (…) Stiti care este parerea mea despre acest aspect? Se incearca o inducere a unei anumite perceptii si o imbracare a personajului intr-un anume fel, pentru a putea sa influenteze decizia oamenilor la vot. Eu am convingerea asta – si am spus-o si o voi spune de fiecare data – ca noi trebuie sa ne prezentam in fata oamenilor asa cum suntem”, a mai declarat liderul PNL.
Nicolae Ciuca crede un candidat trebuie sa se prezinte in fata alegatorilor ”nefardat, nepoleit”.
”Si sa avem curajul sa ne ducem in fata oamenilor cu ceea ce putem, cu ceea ce facem, cu ceea ce am facut si ceea ce ei percep despre noi. Si oricat de mult, sa stiti, oricat de mult am farda un personaj anume, romanii au puterea sa vada dincolo de de fard, romanii simt”, a mai declarat liderul PNL.