Ciuca anunta ruperea totala a legaturilor cu Ciolacu: „Cuplul politic Nicu si Marcel nu mai exista. Se pregateste o coalitie de guvernare PSD-AUR”
Candidatul PNL la Presedintie, Nicolae Ciuca, a declarat duminica seara ca PSD isi pregateste terenul pentru a guverna impreuna cu AUR de anul viitor.
”Imi pare ca se pregateste o coalitie de guvernare PSD-AUR”, a declarat Ciuca la Prima News, comentand un eventual tur 2 al alegerilor prezidentiale intre Marcel Ciolacu si George Simion.
El a facut o paralela intre decizia CCR in cazul Sosoaca si adoptarea OUG 13.
„Am citit comentariile din presa, am citit reactiile societatii civile si de acolo exista o asociere intre ceea ce s-a intamplat sambata seara si ceea ce s-a intamplat cu Ordonanta 13. Mai multi au comentat de intentia PSD de a duce in turul 2 reprezentantul AUR. Pot sa impartasesc aceasta intentie, aceasta stategie ca nu se urmareste nimic altceva decat repetarea scenariului din 2000 in care Ion Iliescu a intrat in turul 2 cu Vadim Tudor si a castigat Ion Iliescu. Asa cum arata tabloul politic in acest moment si persepctivele de evolutie a campaniei electorale si votul final, poate servi PSD”, a subliniat Ciuca.
„Vad posibila o crestere exponentiala a AUR , care va ajunge al doilea partid si deci o guvernare cu PSD. Asa imi pare ca se gandeste”, a adaugat Ciuca.
„Cuplul politic Nicu si Marcel nu mai exista”, a tinut sa mai sublinieze liderul PNL.
Intrebat daca ii mai raspunde la telefon lui Marcel Ciolacu, Nicolae Ciuca a intrebat retoric: „Sunt obligat?”