Presedintele PNL, premierul Nicolae Ciuca, a reactionat la scurt timp dupa ce Ciolacu a anuntat suspendarea negocierilor pe posturile de ministri. Ciuca arata ca PSD este cel care insista pe „discutii pe functii si persoane”.
”Partidul National Liberal a sustinut inca de la inceput ca principala preocupare a coalitiei trebuie sa fie solutionarea problemelor cetatenilor.
De altfel, PNL a semnalat foarte clar ca exista riscul indepartarii agendei politice de cea a cetatenilor, in contextul temei privind rotativa la guvernare. Acesta a fost si motivul pentru care PNL a cerut respectarea Protocolului si evitarea unor discutii pe functii si persoane, pentru a nu ne indeparta de la adevaratele probleme ale romanilor. Solutia pentru revendicarile sindicatelor din educatie este in legea salarizarii unitare.
In consecinta, PNL reitereaza ca Ministerul Muncii are toata sustinerea coalitiei pentru a realiza legea salarizarii unitare si reforma pensiilor speciale, intr-un timp cat mai scurt. PNL doreste ca revendicarile profesorilor sa fie solutionate de urgenta, ca si problema pensiilor speciale”, a transmis premierul Nicolae-Ionel Ciuca.
In acelasi timp, in opinia sa, tranzitia la guvernare trebuie sa se produca rapid, fara sincope, pentru a mentine stabilitatea si echilibrul guvernarii. ”Doar cu seriozitate si responsabilitate putem depasi acest moment si asigura o guvernare functionala pe mai departe”, subliniaza Ciuca.
Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anuntat sambata suspendarea negocierilor cu PNL pentru formarea noului guvern.
„De cand am intrat la guvernare prioritatea noastra a fost stabilitatea tarii si buna guvernare, astfel incat romanii si economia romaneasca sa treaca mai usor peste multiplele crize cu care ne confruntam.
Este clar ca in acest moment agenda romanilor nu mai coincide cu agenda politica, iar eu am promis ca niciodata nu am sa pun interesele politice mai presus de intereselor romanilor.
De aceea, cred ca, in acest moment, prioritatea tuturor decidentilor politici trebuie sa fie rezolvarea solicitarilor sindicatelor, dar si restanta majora privind reforma pensiilor speciale. Pana la rezolvarea acestor doua prioritati, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendata.
Coalitia are datoria sa se reuneasca in primul rand pentru urgentele romanilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu sa prevada solutiile sustenabile si un termen clar pentru noua lege a salarizarii”, a scris Ciolacu pe Facebook.
Reamintim ca negocierile erau oricum blocate dupa ce PNL nu a fost de acord ca PSD sa pastreze Ministerul Transporturilor pentru Sorin Grindeanu.
Ciolacu le-a spus liderilor PNL ca renunta la postul de prim-ministru si il propune un schimb pe Sorin Grindeanu pentru aceasta pozitie in cazul in care PNL vrea neaparat sa preia Transporturile, asa cum prevede protocolul semnat in 2021.
Ciolacu a spus ca in situatia in care PNL vrea transporturile, atunci el il propune premier pe Sorin Grindeanu, au declarat surse din PNL pentru aktual24.ro.
Ciolacu a insistat in numeroase iesiri publice ca Grindeanu ca ramana ministru al Transporturilor, sustinand ca acesta a inregistrat mari „performante”.
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a anuntat vineri ca daca PSD insista sa pastreze Ministerul Transporturilor, atunci va avea loc o „rediscutare de la zero a tuturor portofoliilor”.
„In ceea ce priveste structura Guvernului, pozitia PNL a fost de a respecta protocolul semnat in 2021 intre PNL, PSD, UDMR si minoritatile nationale. Daca exista dorinta PSD sa schimbam protocolul, am solicitat reducerea numarului de ministere si rediscutarea tuturor portofoliilor de la zero”, a declarat Bode.
Bode a confirmat ca PSD a propus schimbarea protocolului pentru a-l pastra pe Sorin Grindeanu la Transporturi.
„Am propus sa reducem numarul de ministere la maximum 18 si sa rediscutam toate portofoliile, astfel incat la sfarsitul saptamanii viitoare sa avem definitivata structura Guvernului. Daca ramanem in formula de 18 ministere, UDMR va avea doua ministere si vicepremier, PNL va avea 8 ministere, vicepremier si secretar general al Guvernului, iar PSD va avea 8 ministere, premier, vicepremier si cancelar al Guvernului”, a mai spus Bode.
Negocierile dintre PNL si PSD s-au blocat, joi, intrucat PSD insista sa pastreze Ministerul Transporturilor pentru Sorin Grindeanu, in conditiile in care postul ar urma sa revina PNL-ului la rotativa.
„Suntem poticniti in negocieri pentru ca PSD vrea cu orice pret Ministerul Transporturilor. Psd zice: vrem Transporturile, deci luati un minister de la UDMR”, a declarat o sursa de la varful PNL pentru aktual24.ro.
Liderii PSD, PNL si UDMR s-au reunit joi, de la ora 13.00, pentru noi negocieri legate de posturi.
In urma discutiilor, s-a ajuns la un acord privind un numar de 18 ministere. Economia ar urma sa fie comasata cu Turismul, a declarat Ciuca. In ce priveste comasarea Ministerrului Familiei cu Sportul, discutiile continua.
UDMR ar urma sa ramana cu doua ministere plus un post de vicepremier.
PNL a anuntat anterior ca doreste pastrarea protocolului, ceea ce inseamna ca liberalii ar urma sa preia Transporturile, Finantele si SGG, si sa cedeze Justitia si Fondurile Europene.
Depunerea mandatului de catre premierul Nicolae Ciuca ar fi urmat sa aiba loc pe 26 mai, iar pana la finalul lunii sa se instaleze la Palatul Victoria noul Executiv condus de premierul PSD.
Dupa depunerea mandatului premierului Nicolae Ciuca, care inseamna demisia intregului Guvern, se declanseaza procedura pentru investirea unui nou Executiv, care presupune negocieri la Palatul Cotroceni, desemnarea noului premier de catre presedintele Klaus Iohannis, depunerea structurii noului Executiv in Parlament, impreuna cu programul de guvernare si votul pentru investire, in plenul reunit.
Primul caz cunoscut in Statele Unite al unei tulpini mai severe de mpox, boala cunoscuta…
Rusia a lansat un atac pe scara larga cu rachete si drone asupra Ucrainei in…
Vremea se incalzeste treptat, de la o zi la alta. Astazi va fi soare in…
Un barbat care a filmat trei femei in toaleta unei clinici medicale din Capitala a…
Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat ca il va nominaliza pe Chris Wright…
Explozii puternice au zguduit capitala Kiev si alte orase ucrainene duminica dimineata, in timp ce…