politica

Ciuca si Ciolacu intra intr-un razboi al declaratiilor. Ciuca: „Trebuie sa ramanem in prevederile legale, nu sa respectam agenda personala a liderilor PSD”

Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, i-a cerut, joi, lui Marcel Ciolacu „sa ramanem in prevederile legale si in termenele legale” in privinta stabilirii datei alegerilor prezidentiale. Anterior, Ciolacu a sugerat ca Ciuca nu are onoare: „Onoarea nu este numai pe panouri, este si in discutii”.

„Sincer, chiar nu inteleg de ce aceasta reactie. Ca afara este foarte cald, asta da, pot sa inteleg, ca ne bucuram de rezultatul meciului echipei de aseara, da, si folosesc acest prilej pentru a felicita pe jucatorii echipei nationale de fotbal.

Dar atunci cand vine vorba de alegerile prezidentiale, trebuie sa ramanem in prevederile legale si in termenele legale. Ca atare, haideti sa stam jos si sa discutam, sa discutam pe baza de principii, pe baza de reguli, nu pentru a face in asa fel incat sa respectam agenda personala a liderilor PSD”, a spus Nicolae Ciuca intr-un video postat pe Facebook.

Citeste si: Dupa ce s-a intalnit cu Scholz, Ciolacu il ataca dur pe Ciuca: „Onoarea nu este numai pe panouri. PNL nu si-a tinut cuvantul dat”

Premierul Marcel Ciolacu a lansat, joi, de la Bruxelles, un prim atac dur la adresa lui Nicolae Ciuca in contextul conflictului dintre PSD si PNL privind data alegerilor prezidentiale. ”Onoarea nu este numai pe panouri, este si in discutii”, a transmis Ciolacu. El a participat la o reuniune a PES unde a fost prezent si cancelarul Germaniei.

”Nu am stabilit inca sa avem o sedinta de coalitie. Este evident ca PNL doreste sa schimbe regulile jocului. Daca decizia lor ramane aceeasi, nu are rost sa facem o sedinta a coalitiei”, a spus Ciolacu la Bruxelles.

”Eu am anuntat, cum era corect, pentru ca nu exista doar doua partide care sunt competitori politici in Romania, PSD si PNL, si am anuntat un calendar in asa fel incat toate partidele si toti liderii politici sa isi organizes alegerile in functie de acest calendar. Eu am propus atunci 1 septembrie, domnul Nicolae Ciuca a propus 15 septembrie. Acum, tot domnia sa a propus 29 septembrie. Am inteles ca acum se doreste alta data”, a mai spus Ciolacu.

Seful PSD si-a continuat apoi atacurile la adresa PNL.

”Abordarea mea de presedinte al PSD este una foarte clara, dansii nu si-au tinut cuvantul dat. Poate trebuie sa intelegem ca onoarea nu este numai pe panouri (referire la panourile lui Ciuca cu ‘Un ostas in slujba tarii’), onoarea este si in discutiile in cadrul coalitiei. Pe de alta parte, trebuie sa intelegem si faptul ca nu mai avem Militie, avem Politie, si Romania s-a schimbat pe fond si noi, politicienii, daca dorim sa fim respectati, trebuie sa ne schimbam si noi”, a sustinut premierul PSD.

Ciolacu a spus ca, in calitate de prim-ministru, ”trebuie sa aiba o abordare deschisa si o discutie cu toate partidele, daca acest calendar anuntat anterior nu se tine si acest lucru il va face”.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Share
Published by
Ioana Hurdea

Recent Posts

Ciuca, la sedinta BPN al PNL: „Ruptura de PSD s-a produs cand Ciolacu a spus ca PNL-ului i s-a umflat capul” – Surse

Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, a declarat luni, in sedinta BPN al PNL, ca "ruptura de…

2 ore ago

Intalnire Simion – Ciolacu fata in fata. Simion: „I-am spus ca e un premier mincinos pentru ca nu se respecta nimic din promisiunile lui”

Presedintele AUR, George Simion, a sustinut dupa intalnirea de "consultari" cu Marcel Ciolacu ca i-a…

13 minute ago

Lasconi, dupa consultarile cu Ciolacu: „Mi se pare absolut incredibil ca de astazi se scumpesc iarasi toate si creste si pretul la motorina si benzina”

Delegatia USR a reafirmat, la discutiile de la Guvern cu privire la calendarul alegerilor, ca…

39 de minute ago

In UE au intrat in vigoare taxe de import puternic majorate pentru cerealele din Federatia Rusa si Belarus

De la 1 iulie, au intrat in vigoare in Uniunea Europeana taxe de import semnificativ…

39 de minute ago

Serviciile secrete ucrainene au arestat un grup de provocatori care viza ocuparea parlamentului din Kiev si luarea deputatilor ca ostatici

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) a raportat ca a retinut un grup de provocatori…

O oră ago