externe

Ciudata tentativa de lovitura de stat din Bolivia. Generalul care a pus totul la cale sustine ca a avut acordul presedintelui. Militarul a fost arestat – Video

„Ne vom lua inapoi aceasta patrie”, a declarat miercuri generalul Juan Jose Zuniga presei, in timp ce un grup de soldati pe care il conducea a preluat controlul asupra Plaza Murillo din orasul bolivian La Paz. Lovitura de stat s-a fasait in scurt timp, BBC relatand cum s-a ajuns la o astfel de miscare.

Soldatii si vehiculele blindate au preluat controlul asupra pietei  timp de cateva ore si au intrat in Palacio Quemado, fostul sediu al guvernului, condus de Zuniga, presedintele bolivian Luis Arce numind o „tentativa de lovitura de stat”. „Aici sunt fortele armate cu oamenii lor”, a spus generalul.

„Ascultam strigatul poporului. Pentru ca, de multi ani, o elita a pus stapanire pe tara. Proprietarii statului, vandalii sunt in diferitele structuri ale statului, distrugand patria. Fortele armate incearca sa restructureze democratia”, a spus el.

Cateva ore mai tarziu, dupa ce militarii au parasit Plaza Murillo, Zuniga a fost arestat.

Marti, generalul Zuniga fusese destituit din functia de sef al armatei boliviene dupa ce a facut declaratii amenintatoare la televiziune, in care s-a opus ferm ca fostul presedinte Evo Morales – liderul partidului de guvernamant MAS, dar rivalul politic al lui Arce – sa fie candidat la urmatoarele alegeri din tara.

Zuniga a declarat ca ar fi dispus sa il aresteze pe fostul presedinte „daca cazul o merita” si a afirmat ca armata va apara „cu orice pret Constitutia politica si interesele inalte ale tarii”.

Dupa evenimentele de miercuri din Plaza Murillo, presedintele Luis Arce s-a adresat tarii inconjurat de cabinetul sau. „Suntem hotarati sa facem fata tuturor tentativelor de lovitura de stat”, a declarat el intr-un mesaj televizat.

Mai tarziu, imaginile de pe retelele de socializare l-au aratat pe Arce in interiorul Palacio Quemado, infruntandu-l pe Zuniga si ordonand armatei sa se retraga, ceea ce s-a intamplat cateva minute mai tarziu.

Juan Jose Zuniga Macias a fost numit comandant general al armatei boliviene in noiembrie 2022 si confirmat in ianuarie anul acesta de presedintele Luis Arce. Inainte de aceasta, Zuniga a detinut functia de sef de stat major. El are o vasta experienta militara si este expert in activitatea de informatii.

Ziarul bolivian El Deber l-a descris drept „generalul poporului” datorita apropierii sale de sectorul minier si de sindicate. Cu toate acestea, in trecut s-a confruntat cu acuzatii de deturnare a unor fonduri publice in valoare de 2,7 milioane de bolivieni (aproximativ 400.000 USD), atunci cand era seful unui regiment de infanterie. Un subofiter l-a acuzat in 2013 ca i-a ordonat sa deturneze fondurile, care erau destinate finantarii pensiilor, primelor scolare si diurnelor pentru personalul militar. Pentru aceasta, el a fost sanctionat cu sapte zile de arest.

Miercuri dupa-amiaza, dupa ce Procuratura Generala a Boliviei a emis un mandat de arestare pe numele lui Juan Jose Zuniga, acesta a fost arestat.

In momentul arestarii sale, militarul l-a acuzat pe Luis Arce ca a organizat tentativa de lovitura de stat pentru a-si „creste popularitatea”. „Duminica, la scoala La Salle, m-am intalnit cu presedintele si presedintele mi-a spus ca ‘situatia este foarte incurcata, saptamana aceasta va fi critica. Asa ca este necesar sa pregatesc ceva pentru a-mi creste popularitatea'”, a declarat Zuniga in fata camerelor de luat vederi la momentul arestarii sale.

Generalul a continuat sa redea presupusa sa conversatie cu Arce, in care l-a intrebat daca ar trebui „sa scoata vehiculele blindate”, iar Arce a raspuns afirmativ: „Scoateti-le”. Potrivit lui Zuniga, pregatirile au inceput in aceeasi noapte, mobilizandu-se vehicule militare.

In urma evenimentelor de miercuri, presedintele Luis Arce a numit noi comandanti militari.

La randul sau, fostul presedinte Morales, prin intermediul contului sau de Twitter, a declarat ca ar trebui „sa procedeze imediat la urmarirea penala si demiterea generalului Zuniga si a complicilor sai, in conformitate cu Constitutia politica a statului si cu Legea organica a fortelor armate”.

Arce si Morales, candva aliati, au avut o confruntare politica in ultimele luni cu privire la viitorul partidului Movimiento al Socialismo (MAS) si la candidatura fostului presedinte pentru un nou mandat. In mai multe declaratii publice, Arce a afirmat ca a fost tinta unei „lovituri de stat blande” vizand „scurtarea mandatelor” si ca adeptii lui Morales au fost in spatele acesteia.

La randul sau, fostul presedinte a denuntat faptul ca Arce incearca sa submineze aspiratiile sale pentru o noua candidatura prezidentiala prin preluarea conducerii MAS.

Morales a parasit puterea in 2019, in urma unei revolte militare dupa primul tur al alegerilor prezidentiale. El a parasit apoi tara cu sprijinul Mexicului, dar a revenit odata ce Arce a readus MAS la putere.

In acelasi timp, Bolivia se confrunta cu o criza economica grava din cauza penuriei de combustibil si a lipsei de valuta. Acest lucru a dus la mobilizari sindicale pentru care Arce il invinuieste pe Morales.

Urmareste-ne si pe:
Mara Popescu

Share
Published by
Mara Popescu

Recent Posts

Dragnea confirma blatul Ciolacu-Simion: „Simion va primi de la PSD cate 10, 15 sau 20 de voturi de la fiecare dintre cele 18.000 de sectii de vot din Romania”

Fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat recent ca exista o intelegere intre actuala…

21 de minute ago

Zelenski spune ca vrea ca razboiul sa se incheie in 2025, prin „mijloace diplomatice”

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…

37 de minute ago

Cum a devenit traficul de droguri o „cauza nationala” in Franta

Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…

12 minute ago

Un avion al companiei americane Southwest, lovit de un glont cand se pregatea sa decoleze pe aeroportul din Dallas, Texas

Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…

O oră ago

Presedintele comisiei electorale din Georgia, improscat cu vopsea neagra de un membru al opozitiei dupa ce a confirmat victoria partidului de guvernamant

Presedintele comisiei electorale din Georgia a fost stropit cu vopsea in timp ce organismul a…

O oră ago

La 1000 de zile de razboi, liderii G7 accentueaza sanctiunile la adresa Moscovei, dupa invazia Ucrainei: „Rusia ramane singurul obstacol in calea pacii”

Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…

O oră ago