Clotilde, apel catre PNL-istii din Capitala sa nu se alieze cu PSD: „Amintiti-va ca in urma cu trei ani eram batuti si gazati in Piata Victoriei de catre PSD”

politica

Clotilde Armand a lansat, miercuri seara, un apel catre liberalii din Capitala pentru a „debloca situatia disperata in care se regaseste Sectorul 1 si intreaga Capitala”. „Dragi colegi liberali, nu trebuie sa cadeti in capcana refacerii USL care este pe cale sa se nasca la nivel national. Orasul Bucuresti al secolului XXI are nevoie de o administratie reformatoare pe care doar o colaborare intre partidele USR si PNL o poate genera”, spune Armand.

„Apel pentru Bucuresti. Lansez acest apel catre toate organizatiile si fortele politice din PNL si din PNL Bucuresti, pentru a debloca situatia disperata in care se regaseste Sectorul 1 si intreaga Capitala.

Stimati colegi liberali din Bucuresti, impreuna am dus o batalie grea in Opozitie impotriva PSD si a tot ce inseamna acest partid in administratia publica: directionarea banului public spre clientela de partid, nepotism, ineficienta si lipsa unor reforme reale de modernizare a Capitalei.

Amintiti-va ca in urma cu trei ani eram batuti si gazati in Piata Victoriei de catre PSD pentru principiile noastre solide. Ne-am asumat impreuna, in 2020, sa daramam acest sistem cleptocratic si sa redam romanilor increderea ca nu mai este nevoie sa plece din tara lor. Si am reusit. Impreuna am reusit sa inlaturam echipa PSD din majoritatea primariilor din Bucuresti si am sadit speranta ca putem face o schimbare radicala a modului de administrare a orasului nostru.

Romanii nu mai au timp de orgolii politice, iar bucurestenii ne-au ales sa reconstruim Bucurestiul dupa dezastrul lasat de PSD. Dragi colegi liberali, nu trebuie sa cadeti in capcana refacerii USL care este pe cale sa se nasca la nivel national. Orasul Bucuresti al secolului XXI are nevoie de o administratie reformatoare pe care doar o colaborare intre partidele USR si PNL o poate genera.

Astfel, am discutat despre acest demers cu conducerea USR Bucuresti si inaintez invitatia mea catre liderii PNL Bucuresti sa ne intalnim cat mai urgent la sediul Primariei Sectorului 1 si sa limpezim lucrurile, sa incepem sa reconstruim increderea cu care am reusit sa castigam Capitala”, a transmis Clotilde Armand.

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anuntat miercuri seara ca saptamana viitoare Romania va avea un guvern.

„Lumea nu mai are rabdare si asta trebuie sa facem. Toti presedintii care reprezinta aceasta coalitie sunt de acord ca trebuie sa avem un guvern. Toti presedintii de partide care reprezinta aceasta coalitie sunt de acord ca saptamana viitoare Romania va avea un guvern”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri seara.

Intrebat daca Nicolae Ciuca sau Dan Vilceanu va fi premierul, Ciolacu a raspuns: „In acest moment PSD are candidat pentru functia de premier al Romaniei”.

”Tinand cont ca PSD a castigat alegerile, se subintelege, nu suntem asa brutali in exprimare”, a spus el, despre faptul ca in decizia de astazi, conducerea PSD nu precizeaza ca PSD trebuie sa dea primul premier, in rotatia premierilor.

„Ca sa avem un premier, el trebuie sa fie desemnat”, a mai spus Ciolacu, intrebat insistent cine va fi premierul.

Intrebat de ce au fost amanate negocierile pe programul de guvernare programate pentru miercuri dupa-amiaza, liderul PSD a sustinut ca nu erau finlizate textele pe domenii.

Surse din PNL, citate de Digi24 si news.ro, anunta ca Florin Citu l-ar fi avansat pe Dan Vilceanu, actualul ministru al Finantelor si bunul sau prieten, ca varianta de prim-ministru, in cadrul negocierilor cu PSD si UDMR.

Citu a avut miercuri o intalnire la Palatul Victoria, cu presedintele PSD, Marcel Ciolacu, si cu cel al UDMR, Kelemen Hunor, intalnire in cadrul careia s-a discutat din nou, fara succes, despre desemnarea unui prim-ministru acceptat de toate cele trei partide. Citu i-a anuntat ca vrea sa-l propuna pe Dan Vilceanu ca premier din partea PNL, informeaza Digi24.

Agentia de presa news.ro a anuntat ca Florin Citu a avansat apoi numele lui Dan Vilceanu ca posibil premier din partea PNL si la sedinta liderilor PNL, care are loc in miercuri seara. Citu incearca sa obtina sustinerea acestora pentru Vilceanu.

Negocierile dintre PSD, PNL si UDMR au fost suspendate, miercuri.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: