politica

Clotilde Armand, reactie hotarata dupa decizia Sectiei Speciale: „Am avut curajul sa scutur cuibul lor de infractori. Nimic nu ne va sta in cale. Pana la capat”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunta ca nu se lasa intimidata si ca va merge mai departe cu „reconstruirea orasului” dupa ce Sectia Speciala a decis ca voturile de la alegerile locale din Sectorul 1 sa fie renumarate.

„Cand scrie presa lui Putin ca ‘ti-a dat lovitura’ inseamna ca faci foarte bine ceea ce faci si esti pe drumul cel bun. Atentie! Vor urma rauri de calomnii si de minciuni despre mine in zilele urmatoare prin presa sponsorizata ani de zile de fostele administratii rosii ale Bucurestiului. Nu le bagati in seama.

De ce? Pentru ca eu am avut curajul sa scutur cuibul lor de infractori mufati la banii publici, mafia gunoaiele si mafia imobiliara. Noi am inceput cu reorganizarea administrativa. Am dat afara zeci de angajati pe care nu-i vazuse nimeni niciodata, am anulat zeci de avize si autorizatii de construire pentru mafia imobiliara, am demascat mizeria si grupul organizat din politia locala.

Avem un oras de reconstruit. Asta e datoria noastra. Si asa vom face. Impreuna. Si nimic nu va sta in cale. Pana la capat”, a scris Armand pe Facebook.

Cand scrie presa lui Putin ca „ti-a dat lovitura” inseamna ca faci foarte bine ceea ce faci si esti pe drumul cel bun….

Posted by Clotilde Armand on Tuesday, 9 February 2021

Procurorul Sorin Iasinovschi de la Sectia Speciala a dispus, marti, printr-o ordonanta de delegare ca Politia Bucuresti sa renumere toate voturile de la alegerile locale din Sectorul 1 din Bucuresti. PSD a contestat victoria lui Clotilde Armand, sustinand ca alegerile au fost fraudate.

Voturile ar urma sa fie numarate de politisti in urmatoarele doua luni, conform ordonantei Sectiei Speciale. Iata ordonanta emisa de procurorul Sectiei Speciale:

Pentru continuarea cercetarilor in cauza se impune efectuarea urmatoarelor activitati de cercetare penala:

1. Identificarea buletinelor de vot corespunzator fiecarei sectii de votare
2. Numararea voturilor din cadrul fiecarei sectii de vot si confruntarea rezultatelor cu numarul de votanti inscrisi pe listele de vot corespunzatoare fiecarei din cele 166 sectii de votare din cadrul Sectorului 1 Bucuresti (cat si a votantilor inscrisi pe listele suplimentare), care si-au exprimat dreptul la vot
3. Confruntarea rezultatelor obtinute dupa numararea voturilor de la cele 166 de sectii de votare din cadrul Sectorului 1 Bucuresti cu datele inscrise in procesele verbale de consemnare a rezultatelor votarii
4. Predarea sacilor cu buletinele de vot si listele electorale de la cele 166 de sectii de votare din cadrul Sectorului 1 Bucuresti, la camera de corpuri delicte, unde vor fi pastrate pana la finalizare cercetarilor din prezenta cauza

Procurorul a argumentat si de ce voturile trebuie numarate de politisti.

Aceasta activitate nu poate fi efectuata de catre Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie din urmatoarele motive:

1. Pentru efectuarea operatiunii de identificare a buletinelor de vot corespunzator fiecarei sectii de votare din cele 166 din cadrul Sectorului 1 este necesara o incapere cu o suprafata foarte mare, care sa permita acest lucru, si care totodata, trebuie sa permita pastrarea temporara a sacilor cu buletine de vot, in conditii de siguranta pentru o perioada de timp, intrucat aceasta activitate nu poate fi realizata intr-o singura zi, ori SIIJ nu dispune de asemenea incaperi
2. Aceasta activitate necesita un numar mare de lucratori de Politie Judiciara, precum si mijloace, care de asemenea, SIIJ nu dispune
3. Avand in vedere neconcordantele ce rezulta din probele administrate pana in prezent (inscrisuri, depozitii de martor, etc) este foarte posibil ca dupa efectuarea operatiunilor descrise mai sus, sa fie necesar accesul specialistilor criminalisti care sa efectueze constatari tehnico- stiintifice ale semnaturilor de pe procesele verbale de consemnare a rezultatelor votarii si de pe listele electorale

Avocatul lui Tudorache-Diamante: „Printesa Gunoaielor tremura!”

Avocatul lui Tudorache a primit vestea de la Sectia Speciala cu vadita satisfactie.

„Nu vi se pare ca nu am mai auzit demult de alegerile locale de la Sectorul 1?! Diseara uitati-va la televizor! Tic-tac! Printesa Gunoaielor tremura!”, a scris Dragan pe Facebook.

Dosarul a fost deschis dupa ce PSD a depus, pe 2 octombrie 2020, o plangere penala la SIIJ, in care reclama comiterea unor fapte de natura penala de catre presedintele USR, Dan Barna, Andrei Nicolaescu – membru USD si de catre Nicolae Sprincu – procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 si presedinte al Biroului Electoral de Circumscriptie al Sectorului 1.

La alegerile pentru functia de primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, candidatul sustinut de PNL si Alianta USR PLUS, a castigat cu 40,94% dintre optiuni, respectiv un numar de 36.455 de voturi. Daniel Tudorache, candidatul PSD, a intrunit 39,81%, reprezentand 35.451 voturi.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Share
Published by
Lavinia Popa

Recent Posts

Ciolacu, zboruri de lux cu familia Vicol-Ciorba la Nisa. In avion se afla si Sorina Docuz. Reactia sefului PSD: „Suntem mai multi Ciolacu”

Jurnalistii de la G4Media au dezvaluit, miercuri seara, ca premierul PSD Marcel Ciolacu a calatorit…

2 ore ago

Intalnire intre Trump si Biden la Casa Alba: „Bine ai venit, bine ai venit inapoi”

Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a revenit miercuri la Casa Alba pentru a discuta…

1 minut ago

Israelul vrea libertatea de a lovi Libanul chiar si dupa incetarea focului, spune Franta

Oficialii israelieni insista asupra mentinerii capacitatii de a lovi Libanul in orice moment, ca parte…

3 ore ago

Esarfa cu tricolorul romanesc a primarului din Marghita a aparut la TV alb-negru

Primarul orasului bihorean Marghita, udemeristul Demian Zsolt, care a participat la un eveniment la o…

3 ore ago

Pisici drogate ajunse la Spitalul Veterinar de Urgenta al Universitatii Veterinare din Bucuresti

Doua pisici din Bucuresti au fost aduse de proprietara lor la Spitalul Veterinar de Urgenta,…

3 ore ago

Angajatii Fabricii de Arme Cugir se pregatesc de miting in timp ce ministrul Economiei viziteaza cealalta fabrica de arme din oras

Angajatii Fabricii de Arme Cugir au anuntat un miting de protest pentru ziua de joi,…

3 ore ago