O echipa de 14 vanatori inarmati, cu dispozitive capcana, cu o drona cu imagini termice si un ordin de impuscare pentru a ucide a actionat intr-o padure din Slovacia. la inceputul acestei luni, in cautarea unui urs. Dar tinta lor nu ar fi fost un urs ucigas in serie, chiar daca a fost un urs brun care s-a dezlantuit, cu 10 zile mai devreme si a ranit cinci intr-un oras slovac. Imagini dramatice de pe retelele sociale au aratat animalul alergand pe strazile din Liptovsky Mikulas in timp ce oamenii fugeau de el, ceea ce a determinat autoritatile sa declare starea de urgenta, scrie CNN.
Autoritatile din oras au comunicat intr-o postare pe Facebook miercuri ca ursul care a comis atacul a fost vanat si ucis. Dar unii critici din Slovacia se intreaba daca au ucis ursul potrivit.
Populatiile de ursi bruni salbatici din Europa au fost salvate de la disparitie, iar aparatorii drepturilor animalelor sunt incantati. Dar o serie de atacuri asupra oamenilor au avut ca rezultat apeluri tot mai insistente de a se renunta la protectia de care se bucura specia. Unele tari, intre ele si Romania, sustin ca legea este prea mult in favoarea ursilor, in detrimentul vietilor umane, mai scrie CNN.
Incidentul amintit mai sus a survenit la doar cateva zile dupa ce o alta intalnire cu ursul s-a incheiat cu moartea unei turiste de 31 de ani din Belarus, care a cazut in timp ce incerca sa fuga de animal, in muntii Tatra de Jos, din Slovacia.
Mai multe tari din Uniunea Europeana care sunt in favoarea reducerii protectiei ursului incearca acum sa convinga blocul comunitar ca e nevoie de relaxarea conditiilor de vanare a ursilor.
Romania, Slovacia si Finlanda au cerut in CE relaxarea protectiei ursilor
Luni, delegatiile din Romania, Slovacia si Finlanda au prezentat Consiliului de Mediu al Uniunii Europene o propunere prin care cer ca statutul de protectie a unor populatii de ursi bruni sa fie retrogradat. Legislatia actuala a UE interzice uciderea ursilor salbatici, cu exceptia unor circumstante foarte limitate, cum ar fi atunci cand animalul a ucis sau mutilat un om. Incalcarea acestei legislatii poate duce la aplicarea unor amenzi usturatoare tarilor care nu se conformeaza.
Romania, Slovacia si Finlanda fac eforturi pentru ca anumite populatii de ursi, cei cu „stare de conservare favorabila”, sa fie retrogradate de la „strict protejat” la „protejat”, potrivit unei note de informare trimise tuturor delegatiilor Consiliului de Mediu al UE, dupa recentele atacuri din Slovacia.
In ambele categorii de protectie exista aceeasi obligatie pentru tari de a mentine statutul „favorabil”, potrivit lui John Linnell, cercetator senior la Institutul Norvegian de Cercetare a Naturii, specializat in conservarea carnivorelor mari. „Ceea ce difera este contextul in care ti se permite sa ucizi”, a spus el pentru CNN.
„In protejat strict, trebuie sa ai motive foarte specifice pentru a ucide un animal. Daca e doar protejat, atunci nu ai aceeasi obligatie de a justifica de ce”. Ce inseamna „favorabil” este, de asemenea, discutabil. „Nu este un concept stiintific”, a spus Linnell: „Nu este vorba doar despre numere, ci despre numere, habitate, tendinte ale populatiei si distributie”.
Delegatiile care sustin noua propunere spun ca este necesara o mai mare flexibilitate a regulilor, partial din cauza cresterii populatiei de ursi bruni din UE, de cand blocul a adoptat Directiva Habitate in 1992.
240 de atacuri ale ursilor, in Romania, in ultimii 17 ani
Dintr-un punct aproape de disparitie in multe zone, numarul de ursi a crescut si se estimeaza ca acum sunt intre 15.000 si 16.000. Delegatiile care sustin retrogradarea statutului de protectie al ursului brun spun ca asta nu va submina „obiectivul general” al legislatiei UE de conservare si subliniaza efectele pe care le au animalele.
„Populatiile intarite si in expansiune de ursi bruni au dus la un impact tot mai mare asupra comunitatilor rurale si a cresterii animalelor”, se arata in nota de informare, adaugand ca numai in Romania au fost raportate 240 de atacuri de ursi intre 2004 si 2021. Se mai precizeaza ca interactiunile dintre fermieri iar ursii au dus la pierderi financiare de milioane de euro.
Gardurile electrice, mijloc eficient de protectie
Dar unii oameni sustin ca exista modalitati mai umane de a preveni atacurile ursilor. Robin Rigg, presedintele Societatii Slovace pentru Natura salbatica, a declarat pentru CNN ca metodele preventive, cum ar fi gardurile electrice, pot ajuta la descurajarea ursilor de a se apropia de ceea ce ii atrage, cum ar fi stupii, pomii fructiferi si animalele.
El a spus ca, daca un anumit urs provoaca probleme repetate, adesea cunoscut ca „individ cu probleme”, legislatia actuala permite deja sa fie scos din populatie, fara a fi nevoie sa se schimbe nivelul de protectie al speciei.
Mai multe tari prezente la reuniunea Consiliului de Mediu al UE de luni au fost intelegatoare fata de propunere. Italia – care a avut si ea incidente grave legate de ursi – a spus ca va sprijini ideea, in timp ce Ungaria a spus ca este pregatita sa faca acest lucru, dar a subliniat mai intai necesitatea unei „examinari atente” a problemei.
Spania a spus ca siguranta umana ar trebui sa fie prioritara si a vorbit despre necesitatea masurilor preventive, in timp ce Germania a remarcat ca normele existente merg suficient de departe.
Slovacia, intre timp, a facut apel la emotiile delegatilor. „In fiecare zi avem ursi care alerga prin orasele noastre. Dimineata, parintilor le este frica sa-si lase copiii sa mearga la scoala”, a spus reprezentantul slovac.
Chiar si cu sprijin, trecerea propunerii prin birocratia UE nu va fi o sarcina rapida sau usoara. In cele din urma, „tari precum Irlanda, Malta si Cipru, care nu vor avea niciodata un urs, vor avea efectiv drept de veto”, a spus Linnell, adaugand ca nici nu exista vreo garantie ca publicul larg va fi de acord cu politicienii cu privire la aceasta problema, chiar si in tarile cu ursi.
In afara Europei, nu toate tarile sunt atat de ingaduitoare: in Japonia, oficialii au oferit celor care pun capcane de ursi echivalentul a 33 de dolari in schimbul fiecarui animal capturat, in urma unui numar record de atacuri, anul trecut.
„Unele tari se lupta cu adevarat sa gestioneze succesul conservarii animalelor, a mai spus, pentru CNN, John Linnell, omul de stiinta de la Institutul Norvegian de Cercetare a Naturii, adaugand ca salvarea unei specii de la disparitie este doar un inceput. „A trai cu succesul acestei conservari este o chestiune mult mai grea”, a spus el. „Unele specii isi vor imbunatati existenta, altele se vor diminua si trebuie sa reactionam la asta si sa fim adaptabili. Aceasta este adevarata mea speranta.”
(foto: captura YouTube/ABC7 – urs Slovacia)
Premierul Marcel Ciolacu a lansat luni mai multe mesaje populiste in contextul campaniei electorale pentru…
Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Adrian Caciu, a confirmat luni seara planul PSD de a…
Potrivit unei analize rapide, dar partiale, efectuate joi de World Weather Attribution, un grup international…
Pentru prima data, armata ucraineana s-a angajat in lupte directe cu trupele Nordului pe front,…
Pe data de 16 noiembrie 2024, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din…
Procurorii germani din Frankfurt au renuntat la o ancheta de spalare de bani impotriva miliardarului…