Zeci de membri ai organizatiei de tineret a PNL Sector 3 si-au depus demisia din partid, vineri seara. „Am decis in unanimitate sa continuam drumul politic alaturi de Ludovic Orban, Violeta Alexandru, Antonel Tanase, si multi alti colegi fata de care avem un deosebit respect pentru verticalitatea de care au dat dovada”, explica unul dintre demisionari.
„Am luat astazi hotararea, impreuna cu echipa mea din Tineretul National Liberal – Filiala Sector 3, sa demisionam din PNL. De astazi, drumul nostru si cel al ‘Noului PNL’ se separa, caci nu putem fi partasi la aceasta umilinta a romanilor, in general, si a electoratului de dreapta, in special.
Principalul motiv al acestei decizii este alianta toxica dintre PNL si PSD, coordonata de Presedintele Iohannis, alaturi de sute de pseudo-liberali obedienti. Am crezut in schimbare si am luptat impotriva coruptiei si demagogiei, impotriva vechilor metehne care au blocat Romania in drumul ei spre dezvoltare.
Am crezut ca in sfarsit se poate face politica tinand cu dintii de principiile solide si prin bune moravuri. Cred in continuare acest lucru, dar imi este clar, dupa ipocrizia de care PNL a dat dovada in ultimele luni, ca este imposibil in aceasta formatiune politica.
Imi este clar ca acest ‘Nou PNL’ nu are pic de legatura cu electoratul sau si nu exprima nicio forma de respect fata de acesta, mintindu-l cu nerusinare, precum in situatia acestei coalitii monstruoase, dupa ce ani de zile au fost purtate batalii crunte impotriva social-democratilor
Pe langa aceasta alianta toxica, am vazut o decadere morala absoluta in PNL. Am vazut cum respectul si verticalitatea sunt inlocuite de oportunism si servilism. Am asistat oripilati la desfasurarea alegerilor interne din PNL, unde colegii mei au suferit amenintari, umilinte si chiar agresiuni fizice la Congresul PNL, pentru simplul fapt ca au avut alta optiune de vot decat Florin Vasile Citu si pentru ca si-au dorit ca alegerile in PNL sa fie democratice, corecte. Am vazut o fata grotesca a politicului romanesc, una in care nimic nu conteaza in raport cu interesul personal: nici corectitudinea, nici dreptatea, nici oamenii care au incredintat votul lor catre PNL, o fata de care ma dezic in totalitate.
Am decis in unanimitate sa continuam drumul politic alaturi de Ludovic Orban, Violeta Alexandru, Antonel Tanase, si multi alti colegi fata de care avem un deosebit respect pentru verticalitatea de care au dat dovada. Am decis sa ramanem impreuna, fideli tuturor oamenilor care isi doresc o Romanie mai buna. Renuntam fara niciun regret la aceasta umbrela a unui partid mare si suntem gata sa o luam de la 0, sa construim impreuna o noua formatiune politica, cu adevarat reprezentativa pentru romani. Suntem pregatiti pentru o constructie noua, adevarat liberala, axata pe mediul de afaceri si pe identitatea nationala, pe valorile societatii romanesti si pe respect absolut fata de electorat.
Pana sa fiu membru de partid, sunt cetatean roman, iar romanii merita respect si Romania merita sa fie o tara in care binele national este pus in fata interesului personal. Consider ca PNL a tradat electoratul. Consider ca PNL a tradat Romania. Acum nu mai este o solutie, ci o parte din problema”, a scris unul dintre tinerii penelisti pe Facebook.
Si presedintele organizatiei PNL din orasul Salistea de Sus (Maramures), Cristian Opris, a anuntat vineri seara ca demisionat din partid alaturi de mai toti membrii astfel incat organizatia a fost dizolvata. Ei se vor inscrie in viitorul partid al lui Ludovic Orban.
„Astazi, 26 noiembrie 2021, impreuna cu majoritatea membrilor din organizatia PNL din orasul Salistea de Sus, Maramures, am demisionat din PNL, dizolvand organizatia.
Suntem prima organizatie PNL din tara care se dizolva si pleaca aproape in totalitate alaturi de Ludovic Orban intr-un proiect liberal autentic pentru a nu trada increderea cetatenilor care ne-au sustinut.
Am demisionat si din functia de consilier local al orasului, functie pe care o ocup in urma alegerilor locale din 2020, cand am fost cel mai tanar candidat la primaria unui oras din Romania.
Am luat aceasta hotarare din considerente morale. Deciziile conducerii PNL de dupa 25 septembrie, precum si actiunile presedintelui PNL Maramures, atat inainte de 25 septembrie, prin radierea tuturor potentialilor delegati la congres care nu ar fi votat cu Florin Citu, cat si dupa, prin sustinerea si votarea acestui guvern al tradarii, in forurile de conducere ale partidului, au savarsit grave acte de tradare ale cetatenilor romani care ne-au acordat incredere, cat si ale tuturor membrilor PNL.
Prin aceste demisii, ne eliberam de toate obligatiile de a respecta deciziile inepte ale conducerii PNL si ale presedintelui PNL Maramures si ne cerem scuze in fata tuturor cetatenilor din judet si din localitate, pe care i-am convins sa-l voteze atat pe el la presedintia Consiliului Judetean Maramures, cat si lista de candidati ai PNL la alegerile parlamentare”, a anuntat Opris.
Deputatul neafiliat Ludovic Orban a declarat, joi, ca a votat impotriva Guvernului Nicolae Ciuca, afirmand ca seamana cu „o intovarasire” si cu „o incropeala” si ca va fi incapabil sa faca reforme.
„Eu si colegii mei care am considerat ca este onorabil si demn sa nu fim complici la aceasta monstruoasa coalitie am votat impotriva acestui guvern al tradarii, un guvern realizat prin inselaciune, un guvern in care doua conduceri au luat decizia de a-si trada alegatorii care le-au acordat votul. In campania electorala, PSD le cerea votul romanilor luptandu-se cu Iohannis si cu PNL, iar PNL le cerea votul romanilor spunandu-le ca o sa-i scape de PSD. Astazi, atat conducerea PNL, cat si conducerea PSD si-au aratat dispretul fata de oamenii carora le-au cerut votul si au pus de un guvern care seamana cu o intovarasire si cu o incropeala facuta fara noima, impotriva oricarei logici politice si impotriva respectului fata de oamenii care le-au acordat votul. Acest guvern va fi incapabil sa faca reforme, nu va face altceva decat sa distribuie resursele in mod subiectiv, discriminatoriu, pe baza de clientelism politic, pentru satisfacerea clientelei lacome atat a PSD, cat si a clientelei lacome care s-a format in jurul conducerii actuale a PNL”, a spus fostul presedinte al PNL la Parlament.
El a anuntat ca alaturi de parlamentarii care au demisionat din PNL va face opozitie „dura, dar rationala si cu solutii”.
„Acest guvern este o sfidare la adresa romanilor cinstiti, de buna credinta, a romanilor care si-au pus increderea si sperantele la alegerile parlamentare in formatiuni politice care i-au inselat si care astazi fac cu totul si cu totul altceva decat ceea ce au promis. Sa le fie rusine fostilor mei colegi care sunt in Parlament si care au votat readucerea PSD la putere si care l-au votat pe Sorin Grindeanu in functia de vicepremier si care au votat ca Marcel Ciolacu sa conduca din nou Camera Deputatilor. Acest vot reprezinta o palma peste obrazul fiecaruia dintre milioanele de romani care au iesit in strada dupa Ordonanta 13, care au fost batuti in 10 august si care au venit in 6 decembrie sa-si puna increderea si sperantele in PNL. Sa le fie rusine! Iar in ceea ce ma priveste pe mine si pe colegii mei, ma delimitez categoric de aceasta conduita, care este lasa, care arata dispret fata de oameni si care reprezinta o tradare fata de oamenii care au crezut in valorile liberale, in valorile dreptei, in proiectul de modernizare si de dezvoltare a Romaniei si care, iata, astazi, primesc in schimb PSD la putere”, a mai spus Orban.
O filmare postata chiar de George Simion pe Facebook demonstreaza ca intrarea sa "spontana" in…
Serviciul de Securitate al Ucrainei l-a eliminat, la Sevastopol, pe Valeri Trankovski, seful de Stat…
Mircea Geoana, fost secretar general adjunct al NATO, il acuza pe Marcle Ciolacu de legaturi…
Pe 7 noiembrie, presedintele rus Vladimir Putin a spus audientei de la Clubul International de…
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a avertizat Coreea de Nord cu privire la…
La cinci ani de la teribilul incendiu care a devastat catedrala, Notre-Dame de Paris va…