Seful Statului Major al armatei franceze, generalul Thierry Burkhard, considera ca, in prezent, obiectivul Rusiei este de a separa trupele ucrainene care apara provincia separatista Donbas (estul Ucrainei) de restul fortelor din tara si se teme ca, in pofida dificultatilor neasteptate de care s-a lovit, „buldozerul” rus se va impune la capatul catorva saptamani sau luni, transmite EFE, citata de Agerpres.
Intr-un interviu publicat duminica pe pagina de internet a ziarului Le Monde, generalul Thierry Burkhard explica ca rusii vor „sa-i rupa” pe cei 40.000 de militari ai armatei ucrainene din Donbas de cei 50.000 de militari din restul tarii.
„Dar pentru a-i izola pe primii de ceilalti, rusii vor trebui sa recurga la cel de-al doilea esalon de forte”, iar acest lucru nu era prevazut, potrivit generalului francez, care – dincolo de lipsurile logistice – remarca si faptul ca, aparent, in unele unitati armate ruse exista o problema de „combativitate”.
Problema pe care generalul Burkhard o atribuie faptului ca militarii rusi nu erau pregatiti pentru ferocitatea luptelor carora s-au vazut nevoiti sa le faca fata.
In ciuda acestor aspecte, generalul francez estimeaza ca „exista riscul ca buldozerul” rus sa se impuna la capatul catorva saptamani sau luni, in functie de organizarea rezistentei ucrainene.
Generalul Burkhard recunoaste ca americanii „au avut dreptate” in analiza lor si atunci cand au anuntat ca rusii vor ataca Ucraina.
Franta credea mai degraba ca „cucerirea Ucrainei va avea un cost monstruos si ca rusii aveau alte optiuni” pentru a inlatura de la putere regimul presedintelui Volodimir Zelenski.
Si asta in ciuda faptului ca francezii – spune generalul Burkhard – credeau ca razboiul din Ucraina era o optiune la care rusii se gandeau inca din vara lui 2021. Francezii aveau informatii care ii faceau sa creada ca rusii „asteptau conditii meteorologice favorabile, adica sa vina iarna si sa se faca frig”.
Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…
Oficiali polonezi se afla in vizita la Phenian pentru a restabili prezenta diplomatica permanenta a…
Intr-un interviu pentru Financial Times, noul director al British Museum, Nicholas Cullinan, a vorbit despre…
Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…
Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…
Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…